Ileana Șipoteanu și fiica ei, gest emoționant după moartea lui Dumitru Lupu

Ultima actualizare:

    Dumitru Lupu își iubea familia nespusfoto: arhivă personală
Dumitru Lupu își iubea familia nespusfoto: arhivă personală

Au rămas singure, ca să-și plângă durerea și să se îmbărbăteze una pe cealaltă. Ileana Șipoteanu și Dumitrana Teodora Lupu și-au emoționat toți prietenii de pe Facebook datorită unor fotografii cu regretatul lor soț și tată, Dumitru Lupu.

Au trecut mai bine de două săptămâni de când îndrăgita solistă Ileana Șipoteanu a primit cea mai dură lovitură, chiar în ziua în care a împlinit 50 de ani. Pe 22 iulie, soțul ei, celebrul profesor și compozitor Dumitru Lupu, s-a stins fulgerător, în urma unui infarct. Vestea a fost un șoc pentru familie, dar și pentru cei care l-au cunoscut, căci compozitorul a fost bun ca pâinea caldă, sufletist și prietenos cu toată lumea. Cuvinte de încurajare, pline de compasiune și de dragoste au tot curs zilele acestea pe pagina de Facebook a Ilenei Șipoteanu, dar și pe cea a fiicei ei, Dumitrana Teodora, care anul acesta a absolvit Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din Bucureşti.


    Aceasta este fotografia pe care Dumitrana a pus-o pe Facebook în memoria tatăluifoto: arhivă personală
Aceasta este fotografia pe care Dumitrana a pus-o pe Facebook în memoria tatăluifoto: arhivă personală

Cele două nu și-au neglijat prietenii virtuali și au găsit putere să le multumească pentru încurajări și pentru sprijin. Mai mult, atât fata, cât și văduva lui Dumitru Lupu și-au pus la profil câte o fotografie cu iubitul compozitor. Ileana, cu el pe scenă, Dumitrana, cu el în mașină, într-o excursie. "Draga mea, tatăl tău va fi veșnic alături de tine, nu numai în fotografie. Sufletul lui va fi veșnic lângă tine, te va proteja și te va ocroti, va veghea ca nimeni și nimic sa nu te rănească", i-a scris Dumitranei o prietenă.

Ileana Șipoteanu și Dumitru Lupu s-au căsătorit în 1993

Dumitru Lupu, care anul acesta, pe 25 mai, a împlinit 65 de ani, era profesor la Universitatea „Ovidius” din Constanţa din anul 2014 şi membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. De asemenea, el a fost dirijor la Teatrul Fantasio din Constanţa şi la Teatrul ”Al. Davila” din Piteşti, dar şi iniţiatorul Festivalului «Mamaia copiilor». A absolvit Conservatorul ”Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Printre şlagărele compuse de Dumitru Lupu se numără: ”Hai vino iar în gara noastră mică” (interpret: Gabriel Dorobanţu), ”Ce mult te-am iubit (interpretă: Ileana Şipoteanu), ”Mă-ntorc la tine mare albastră” (interpret: Daniel Iordăchioaie). Povestea de dragoste cu Ileana Şipoteanu pare desprinsă dintr-un roman şi a fost istorisită chiar de solistă pentru revista “Tango”.


    Acesta este fotografia pe care Ileana Șipoteanu a pus-o recent pe Facebookfoto: arhivă personală
Acesta este fotografia pe care Ileana Șipoteanu a pus-o recent pe Facebookfoto: arhivă personală

„În 1991 el s-a mutat de la Piteşti la Constanţa, ca dirijor. Şi, în 1992, m-am mutat şi eu, iar pe urmă am început facultatea de teatru. În ’93 ne-am căsătorit civil. A fost un moment care m-a luat prin surprindere… Eu chiar nu mă gândeam atunci la asta, pentru că eram ocupată, aveam contracte, dar el mi-a zis: «Să ştii că la ora 1 mergem la Casa Căsătoriilor, că ne aşteaptă doamna Elena Crăciun, ofiţerul stării civile». Şi zic: «Poftim?!!!» Nu pentru că m-ar fi pus în faţa faptului împlinit, dar parcă nu eram chiar pregătită. Nunta am făcut-o odată cu botezul fiicei noastre, în 7 ianuarie 1996. Dumitrana s-a născut pe 12 noiembrie 1995, după care, în ’96, am făcut şi botezul şi nunta”, povestea Ileana. Dumitru Lupu a mai fost căsătorit cu solista Viorela Filip.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net