În cuibușorul de nebunii, băgăm lovele mii și mii
Când iei aproape 5.000 € pentru un concert, o casă de 1,4 milioane € nu mai pare un vis imposibil. Vara trecută, Delia a investit această sumă colosală într-un apartament de lux din nordul Capitalei, pe care abia acum s-a apucat să îl amenajeze de zor.
2015 a fost anul ei, cu siguranţă! Delia (33 de ani) a avut 4 hituri în topurile muzicale, care i-au adus premii şi concerte cu duiumul (n.-r. “Pe aripi de vânt”, “Inimi desenate”, “Da, mamă!” şi “Cum ne noi”). Solista s-a ocupat însă şi de viaţa ei personală, nu doar de carieră, aşa că, alături de soţul Răzvan Munteanu, a şi călătorit, a şi muncit la apartamentul pe care l-au cumpărat vara trecută. Locuinţa din cartierul bucureştean Aviaţiei are în jur de 400 mp (cam de 5 ori mai mare decât un apartament obişnuit cu trei camere), scară interioară şi pereţi din sticlă.
Evident, toate acestea costă, nu glumă: preţul a fost de circa 1,4 milioane de euro. ”Este ceva de vis. Practic, este un penthouse, care se întinde pe două etaje, 3 şi 4, plus terasa blocului. Are vedere la lac, iar zona este foarte bună”, ne-a povestit un apropiat al artistei. Pentru prima dată, Delia a publicat pe reţelele de socializare imagini din interiorul “cuibuşorului”, aflat în plină amenajare.
Solista a reuşit să achiziţioneze acest apartament cu ajutorul soţului ei, mai chibzuit de fel, care n-a mai lăsat-o să cheltuiască în neştire, pe fleacuri sau pe haine, aşa cum era obişnuită: ”El se ocupă cu finanţele”, ne-a declarat vedeta anul trecut. Celebrul cuplu va pregăti, cu siguranţă, şi camera copiilor, deşi despre acest subiect ea nu prea vorbeşte în interviuri:”Treaba cu copilul mă enervează cam la fel de mult pe cât îi deranjează imigranţii pe extremiştii de la noi. Acum recunosc că nu a fost mereu aceeaşi temă. Acum ceva vreme era: «tu când te măriţi că trece timpul şi o femeie nemăritată nu e o femeie împlinită». Înainte de asta era: tu când îţi faci o carieră serioasă, ce e cu muzica asta, că doar nu se câştigă cine ştie ce din ea şi o femeie fără o carieră serioasă nu e o femeie împlinită”, a spus Delia, pentru sereniti.ro.
Dana Rogoz și-a făcut lux în vila veche de 116 ani
Superba casă construită în 1900, şi pe care actrița a achiziţionat-o în 2013, se află în zona Grădina Icoanei și a început să prindă viață. Mansarda, cel puțin, arată ca în reviste.
“Deși au trecut mai bine de 3 ani de când am început renovările, tot nu am terminat. Dar mansarda, dupa cum vedeți, este aproape gata și jur că mă face să mă simt extrem de fericită”, scrie Dana pe blog.