În familie noi concurăm, suta de mii de euro să o luăm
Românii talentaţi se înghesuie în faţa juraţilor de la “X-Factor” şi “Vocea României”, în speranţa că vor deveni vedete şi că vor pune mâna pe premiile de câte 100.000 €. Mai nou, dau năvală în concurs cuplurile talentate.
Cuplul format din Elena Munteanu şi Bogdan Negroiu, solistul trupei de la El Negro, a împresionat duminică juriul show-ului “Vocea României” (PRO TV), ambii solişti fiind trimişi în etapa următoare. Elena era în al nouălea cer, după ce a trecut de primul hop: “A fost o experienţă foarte frumoasă pentru mine. Cânt de 13 ani, dintre care cinci ani am fost în trupa El Negro, de altfel aşa l-am şi cunoscut pe Bogdan. Avem o fetiţă sănătoasă, de care ne bucurăm”, a spus ea.
Solista care locuieşte într-o casă modestă, în afara Bucureştiului, tânjeşte la premiul de 100.000 €: “Eu şi Bogdan ne-am făcut locuinţa noastră, dar fără să ştim că ne costă mult. Stăm într-o casă situată în preajma Bucureştiului, dar nu este racordată la curent electric. Avem lumină cu ajutorul panourilor fotovoltaice. Toată lumea spune că trăim ca nişte extratereştri”, a mai declarat Elena. În paralel cu prestaţia lor, la postul rival Antena 1, un cuplu este tentat de premiul de 100.000 €, de la “X-Factor”.
Îndrăgostiţii Alexandra Tănăsoiu (17 ani) şi Mihai Emilian Nechifor (21 de ani) sunt prieteni cu scena de mai mulţi ani. Ea a cântat în trupa XOXO, iar el a participat la selecţia naţională Eurovision cu piesa “Let it shine”.
Frumoşi şi talentaţi, ambii cântăreţi au fost trecuţi în etapa următoare de juraţii Horia Brenciu, Delia, Ştefan Bănică şi de solistul trupei Carla’s Dreams.