În trei luni, cancerul a pus stăpânire pe trupul Marinei Scupra

Ultima actualizare:

    † Marina Scupra  1967 - 2017
† Marina Scupra 1967 - 2017

Marina Scupra s-a stins din viaţă duminică, 30 iulie, mult prea repede, la numai 49 de ani, după ce a pierdut lupta cu cea mai necruţătoare maladie, cancerul. Boala artistei a avut o evoluţie galopantă. În trei luni s-a stins!

Marina Scupra, una dintre cele mai frumoase şi mai îndrăgite soliste din România din perioada comunistă, a murit fulgerător pe patul de spital. Dezinvoltă şi cu un şarm aparte, Marina Scupra a debutat la o vârstă fragedă, însă, în ultimii ani a stat departe de luminile scenei, având mai mult contracte cu restaurantele de la mare. Şi-a rărit apariţiile tv, telespectatorii revăzând-o în 2016 la ”Te cunosc de undeva”. În urmă cu trei luni a fost diagnosticată cu cancer la sân, însă, cumplita boală a pus stăpânire rapid pe tot trupul artistei. A avut două mariaje, primul cu compozitorul Dan Dimitriu, iar voleibalistul Claudiu Piţigoi a devenit ulterior cel de-al doilea soţ al acesteia.


    S-a lansat în muzică în 1983, la Festivalul  de la Mamaia.  Avea doar 15 ani
S-a lansat în muzică în 1983, la Festivalul de la Mamaia. Avea doar 15 ani

Primii fiori ai iubirii i-a simţit la 15 ani, când s-a îndrăgostit de Dan Dimitriu, un bărbat mai mare decât ea cu 20 de ani. Acesta a divorţat special pentru a se recăsători cu Marina Scupra. Cei doi s-au cunoscut în culisele Festivalului de la Mamaia, în anul 1983, primul festival la care Scupra s-a făcut cunoscută. A interpretat piesele «Joc de copii» şi «Bună seara, ţara mea».


    Primul soţ, compozitorul  Dan Dimitriu,  s-a recăsătorit după  divorţul de artistă
Primul soţ, compozitorul Dan Dimitriu, s-a recăsătorit după divorţul de artistă

Cu prima melodie trebuia să ia trofeul, dar nu avea vârsta necesară. Fermecat de vocea şi de frumuseţea ei, Dan Dimitriu a aşteptat-o în culise şi i-a spus să-l caute la Bucureşti. Din orgoliu, Marina nu l-a căutat, aşa că tot Dan a făcut primul pas şi i-a acordat melodia «Drumul meu», cu care avea să se claseze pe locul 1 în 1984, la Festivalul de la Mamaia, pe vremuri un reper în muzica românească. S-au căsătorit mai târziu în secret, când Marina Scupra împlinise 20 de ani. Din mariajul lor au rezultat doi copii, Antonia (26 ani), studentă la design vestimentar, care i-a moştenit frumuseţea, şi Dragoş Dan, care are 17 ani. S-a despărţit de Dan Dimitriu şi s-a recăsătorit mai târziu cu voleibalistul Claudiu Piţigoi. Pe cel de-al doilea soţ, cântăreaţa l-a cunoscut în 1990, atunci când o purta în pântece pe fiica sa, Antonia. Drumurile lor s-au separat, iar Claudiu avea să devină unul dintre cei mai mari voleibalişti români. S-au reîntâlnit în anul 2004, reînnodând relaţia cu ajutorul internetului. De atunci au început să se întâlnească din ce în ce mai des şi şi-au dat o şansă împreună.


    Antonia, fiica  Marinei şi a lui  Dan Dimitriu
Antonia, fiica Marinei şi a lui Dan Dimitriu

Aşa că, Marina a lăsat Bucureştiul şi s-a mutat la Constanţa, unde a început o nouă viaţă la malul mării. A compus imnul echipei de volei pe care o pregătea soţul ei şi s-a angajat ca profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă din Constanţa. “Dacă s-ar găsi şi pentru noi oameni să ne promoveze şi să ne ajute, să ne faciliteze apariţia, ar fi extraordinar”, declara în urmă cu doi ani Marina Scupra într-un interviu pentru Radio “Suflet drag”. Artista n-a mai apucat însă să apară iar pe la emisiuni şi-n concerte. A murit duminică, la spitalul Elias din Capitală. 

simeon stalpnicul png

Marina Scupra a obţinut Trofeul Festivalului de la Mamaia în 1984. După acest succes a început colaborarea cu Dan Dimitriu, cel care i-a devenit soţ. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, clasa Gloria Bordea. A apărut frecvent în emisiunile pentru copii ale Televiziunii Române, a participat la festivalurile judeţene de muzică. A cântat în spectacolele Teatrului de Revistă ,,Constantin Tănase” din Bucureşti. În 2001 a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii ,,Titu Maiorescu”. În septembrie 2016 a apărut la tv după mai mulţi ani de absenţă la emisiunea ”Te cunosc de undeva”. S-a plâns că televiziunile i-a uitat pe artiştii din generaţia ei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Fran Demi Moore Sheryl Crow colaj jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
catalin scarlatescu instagram jpg
banner catalin botezatu png
banner randi png
saljbchd jpg
nunta Monica Birladeanu si Valeriu Gheorghita Foto   Facebook jpg
image png
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net