Înainte să ajungă celebru, Marcel Pavel cânta cu totul altceva
În anul 2000, piesa „Frumoasa mea” interpretată de Marcel Pavel (56 de ani) a fost pe primul loc în toate topurile muzicale din România. De atunci, artistul este unul dintre cei mai apreciați, dar, până la acest debut cunoscut, a cântat alt gen de muzică.
La începutul carierei muzicale, Marcel Pavel a bătut la tobe într-o trupă pe care a înființat-o, în 1985, alături de prietenul său Arthur Mihai. Marcel Pavel și colegii săi din acea formație – intitulată System – aveau un repertoriu vast, interpretau în varianta proprie hit-uri celebre din toată lumea, piese pop și rock.
Mulți ani la rând, Marcel Pavel a cântat la celebrul Restaurant „Furnica” din Sinaia, unde își făceau veacul vipurile momentului.
Prima dată a cântat la tobe, în trupa System
Chiar dacă nu era solist vocal la acea vreme, într-o seară a fost nevoit să-i țină locul celui care cânta și nu a mai putut ajunge. Așa se face că Marcel Pavel a cântat piesele nu doar la tobe, ci și cu vocea. Practic, așa a început cariera solo a artistului.
A devenit celebru în 2000, când a lansat „Frumoasa mea”
Trupa System, reunită în 2016
Recent, fostul colegul Arthur Mihai a reînființat trupa. Din System fac parte acum două soliste și muzicieni de excepție: Ana Mardare, Darya Lupescu, Arthur Mihai, Sorin Dragoș și Florin Negru.
Ana Mardare este absolventă de Canto – Muzică Ușoară, la Școala de Artă, din Galaţi. Studiile muzicale i-au fost îndrumate de soprana Silvia Voinea. A absolvit două facultăți, Economie şi Jurnalism, dar e considerată „o voce specială, deosebit de personală, o combinaţie între jazz, rock soul şi gospel”, de realizatorul şi criticul de muzică Titus Andrei. Ana a câştigat multe premii la festivalurile româneşti de interpretare şi creaţie, cea mai recunoaștere fiind cea din 2011, când a obținut locul al II-lea la Festivalul Mamaia, Secțiunea Creaţie. Sunt remarcabile și reușitele din cadrul selecțiilor naționale pentru Eurovision România: în 2008 a fost finalistă cu melodia „Heaven”, iar în 2012 cu piesa „If You Find Simple Words To Say”. Tot în 2012, Ana a fost finalistă în cadrul Concursului Internaţional de Creaţie „Nashville”. Până acum, a susținut recitaluri în deschiderea unor concerte importante, ale unor artiști precum Tom Jones, Rod Steward, Temptation, Leona Lewis, Robbie Wiliam, Boney M și Glenn Miller Band.
Darya Lupescu Cristina are 25 de ani și a absolvit Facutatea de Psihologie din cadrul Universității „Titu Maiorescu”. La 14 ani, părinții au înscris-o la Școala Populară de Artă, apoi a participat la emisiunea-concurs „Megastar” (Prima TV), unde a fost singura finalistă din București în galele finale! În 2012 a participat la concursul „X-Factor”, unde s-a clasat între primii 24 de concurenți. Iar în 2013 a cântat alături de o trupă de cover-uri, tomp de un an.
Pianistul Sorin Dragoș a cântat o viață în Germania și are colabărări cu Teatrul Constantin Tănase. Florin Negru a cântat cu trupa lui Călin Geambașu și în 2003 a câștigat un premiu la Secțiunea Creație a Festivalului Mamaia.
Din actuala trupă System face parte și fratele lui Marcel Pavel