Întâmplarea stranie de care a avut parte Mădălin Ionescu. Povestea câinelui roșu întâlnit în Sfinxul din Bucegi: „Nu am mai fost acolo de peste 30 de ani”
Mădălin Ionescu, unul dintre cei mai cunoscuți prezentatori TV, a împărtășit o întâmplare stranie de care a avut parte acum aproape 30 de ani, dar care îi trezește amintiri și azi.
Într-o zi de 1 octombrie 1991, Mădălin Ionescu a trăit o experiență cu totul neobișnuită în Munții Bucegi, în apropierea Sfinxului. Jurnalistul a povestit că a întâlnit un câine imens, complet roșu, care s-a apropiat de el fără nicio teamă.
„Noaptea aia a nins puternic. Straniu. Era 1 octombrie, repet”
„Am mai multe povești un pic ieșite din tipare cu câini. Una s-a întâmplat în 1991. Nu o să uit niciodată. Nu am cum. 1 octombrie. M-am dus până la Cabana de la «Babele», acolo unde este Sfinxul din Bucegi. Eram cu colegul meu de cameră de la Facultatea de Istorie a Universității din București, Caragea. Un tip simpatic, haios, spiritual, rocker, ca și mine.
Ne-am cazat la «prici». Erau vreo 20 de paturi într-o cameră uriașă. Doar noi doi. Nu a fost romantic, stați liniștiți. Pe vremea aia bărbații erau bărbați, cu rare excepții. Singurul geam al încăperii, prins cu o sârmă, se hâțâia zdravăn. Noaptea aia a nins puternic. Straniu. Era 1 octombrie, repet.
Dimineața, zăpada intrase în cameră, iar afară era peste un metru. Personalul de acolo ne-a spus că, dacă nu plecăm cu telecabina, riscăm să stăm la prici și să tăiem lemne toată iarna.
Caragea a rămas după micul dejun la o cafea și o țigară «Carpați». Doar când luam bursă ne permiteam Assos, Chesterfield, vreun Lucky Strike sau Gauloise Blonde. Eu am ieșit prin zăpadă. Plecasem cu niște ghete scâlciate, tipice acelor ani. Le spuneam «bocate» sau «ciocanci», pentru că nu erau nici ciocate, nici bocanci. Ceva între. Experiența a devenit și mai stranie după ce câinele roșu, cu care Mădălin s-a jucat vreme de jumătate de oră, a dispărut brusc, ca și cum nu ar fi fost acolo.
M-am îndreptat spre Sfinx și… în fața mea un dulău imens, roșu complet. Nu am mai văzut așa ceva în viața mea. Aveam cu mine un aparat foto Smena 8M, cu film Kodak color, făcut cadou de un unchi din București. Om cu posibilități”, povestește acesta într-un mesaj postat pe Facebook.
Mădălin Ionescu: „Dulăul s-a repezit la mine chiar în fața Sfinxului”
„Am iubit câinii de mic. Sunt câine de metal în zodiacul chinezesc. Poate de asta. Dulăul s-a repezit la mine chiar în fața Sfinxului. Nu ca să mă jupoaie de viu, ci se gudura din tot trupul. M-am jucat cu el probabil mai mult de jumătate de oră, printr-un omăt uriaș. Nu am știut când a trecut timpul.
La un moment dat mi-am amintit de telecabină. Eram la un metru de Sfinx. I-am spus câinelui să mă aștepte și am făcut câțiva metri spre cabană. Am întors privirea după el. Disparuse. Nici urmă. Nimic”, continuă vedeta.
„Poate într-o zi voi înțelege mesajul”
Experiența bizară continuă îi ridice și acum semne de întrebare. Să fi fost câinele un „mesager” al Sfinxului? Sau un paznic?
„Nu o să știu niciodată ce a fost acolo. Am întrebat femeile de la bucătărie dacă îl știau. Nu. Hotărât. Nimeni de acolo. Nici cei cu telecabina nu știau nimic. Nici nenea care făcea focul. Nimeni.
Nu o să uit niciodată acel câine mare, roșu și jucăuș. Un semn de prietenie al Sfinxului? Un semn de rămas bun? Era paznicul lui? Nu am mai fost acolo de peste 30 de ani. Port episodul în suflet. Poate într-o zi voi înțelege mesajul. Dar dacă nu mi-a transmis Sfinxul nimic, de ce era câinele roșu?”, a conchis jurnalistul.
