INTERVIU Anca Lungu, fericită la Nisa, cu soțul grec și copiii: "Mi-am schimbat viața cu totul". Cu ce se ocupă acum

Ultima actualizare:
Portul din Nisa este unul dintre cele mai importamte de pe Riviera Franceză
Portul din Nisa este unul dintre cele mai importamte de pe Riviera Franceză

În aprilie 2018 părăsea pupitrul Observatorului de la Antena 1 pentru a-și întemeia o nouă familie și a duce o viață lipsită de griji în Franța, la Nisa. De când este cu soțul ei, de origine greacă, Anca Lungu (34 ani) a dat prioritate căminului proaspăt format, care a “primit” între timp un al doilea copil. Prințesa Polonic, așa cum s-a autointitulat, gătește cu aceeași pasiune, dar nu pentru blogul său, ci pentru cei doi copii și soțul ei. Ce face acum, în Franța, dacă îi este dor de televiziune și cum trăiește această perioadă, Anca Lungu a povestit, în exclusivitate pentru Click!

  • Click!: Anca, au trecut doi ani de când ai renunțat la televiziune și ți-ai schimbat domiciliul în Franța, la Nisa. Cât de greu sau de ușor te-ai acomodat acolo?

Anca Lungu: Acum e bine, dar începutul nu a fost ușor, deși am traversat perioada având cele mai bune condiții posibile: un partener care mă susține, doi copii superbi, o casă frumoasă într-unul dintre cele mai pitorești locuri din lume. Am știut că viața într-o țară nouă, cu o limbă nouă și mai ales o viață nouă din punct de vedere profesional nu te plasează deloc într-o poziție confortabilă, dar toate acestea sunt în același timp oportunități imense de dezvoltare. 

  • Este acum Franța pentru tine acasă?

Sunt acasă oriunde e familia mea. Sunt acasă la Nisa, sunt acasă în Bucovina și sunt acasă și în Grecia, acolo unde se află bunicii lui Iorgos. 

  • Cum a fost în Franța pe perioada pandemiei? Acum s-au mai calmat lucrurile acolo? Ai doi copii. Ai fost stresată din cauza Coronavirusului?

Începutul perioadei de carantină a fost unul stresant pentru toată lumea, cu teamă și nesiguranță. Cred că s-a simțit la fel peste tot. Însă după ce am depășit această etapă, ne-am bucurat pur și simplu de timpul pe care altfel nu l-am fi petrecut niciodată împreună. Toate mesele pregătite și luate împreună, toate filmele văzute împreună, toate poveștile de noapte bună, toate jocurile și mai ales toate orele în care am vorbit despre lucruri importante sau mărunțișuri, toate au fost ca un dar pentru noi. 

Natalia, fetiţa Ancăi Lungu, are ce admira de la balcon
Natalia, fetiţa Ancăi Lungu, are ce admira de la balcon
  • Cum stai cu limba franceză? Ai învățat-o deja la perfecție?

Ultimul cuvânt din întrebarea ta încă îmi dă târcoale și nu mă lasă să exersez așa cum ar trebui. Când m-am mutat în Franța nu știam deloc limba franceză. Între timp am ajuns să o înțeleg foarte bine și să comunic la un nivel mediu. De multe ori însă, dacă pot alege, aleg limba engleză, tocmai pentru că sunt perfecționistă și mi-e teamă să nu greșesc. Știu! Nu-mi spune! Inclusiv asta e o mare greșeală. 

  • Cu ce te ocupi acum în Franța? Nu îți este dor de televiziune? Ai început să lucrezi acolo?

Îmi este dor de meseria mea și tocmai de aceea am ales o activitate în care îmi folosesc experiența adunată în 15 ani. Produc conținut video pentru diverse companii pentru social media. Lucrez inclusiv pentru firme din România. 

Micuța Natalia este îndrăgostită de mare și de plaja din Nisa
Micuța Natalia este îndrăgostită de mare și de plaja din Nisa
  • Tu ești pasionată de gătit, iar acolo ai multe posibilități de afirmare și multe școli renumite pentru asta. Ai făcut vreun curs special de gătit de când te-ai mutat în Franța?

Viața cu doi copii, dintre care unul de doar doi ani, e puțin mai complicată. Te lasă doar să visezi la pasiunile tale, dar nu-ți prea dă voie să le pui și în practică. Răspunsul e că nu am făcut niciun curs, dar îmi doresc, mai ales că asta ar însemna să petrec mult timp în minunatul Paris. 

  • Cât de mult s-a transformat Prințesa Polonic în această perioadă de tranziție, să zicem? Gătești la fel de des, nu doar pentru copii ci și pentru blogul tău?

Prințesa Polonic e o mamă eroină în perioada asta. Gătește zilnic, dar mai mult pentru mâncăcioșii familiei și mult mai puțin pentru blog. Lucrurile s-au schimbat, în sensul că gătitul e mai mult funcțional decât pasional, cu mențiunea că e doar o etapă mai grea dar și frumoasă, dacă e să mă gândesc la fețele lor fericite când le gătesc pastele preferate sau vreo prăjitură de casă. 


    Natalia, fetiţa Ancăi Lungu, are ce admira de la balconFoto: arhivă personală
Natalia, fetiţa Ancăi Lungu, are ce admira de la balconFoto: arhivă personală
  • Îi gătești românește soțului tău? Are vreo preferință?

Da. Gătesc rețete din Bucovina, dar am învățat și rețete grecești de la mama lui. Iar el e recunoscător pentru tot ce pun pe masă. Nu s-a întâmplat niciodată să nu-i placă ceva sau să nu-mi mulțumească. A mâncat și sarmale și colivă și ciorbe ca-n Bucovina. Totul i-a plăcut. 

  • Care este mâncarea ta preferată din Franța, dar din România? Îți este dor de ceva anume de la noi?

Sunt câteva restaurante pe care le îndrăgesc și câteva feluri de mâncare pe care le-am descoperit aici și pe care le asociez cu Nisa. De exemplu, în perioada asta sunt îndrăgostită de salată de anghinare de la un anumit restaurant și de midiile servite cu cartofi prăjiți la aproape orice terasă. Din România mi-e dor de toate gusturile din copilărie. Am fost recent în vacanță în Grecia și am mâncat plângând la o tavernă de dorul bunicii Adriana. Gustul mielului era identic cu cel pe care îl simțeam în copilărie la fiecare Paște. 

  • Cum este soțul tău? Cum te-a cucerit? Cum îți place să îl descrii?

Harry e o persoană foarte discretă și mi-a predat și mie lecția asta, mai mult decât o știam eu. Are dreptate. Adevărata fericire merită trăită în liniște. Povestea noastră e simplă: ne-am îndrăgostit și am luat decizia de a reconstrui o familie. Nimic spectaculos, nimic neobișnuit.

  • Ești mai liniștită acolo, mai fericită? Ai acum viața la care ai visat?

Sunt fericită, echilibrată. Viața pe care o am acum nu e o viață la care am visat, nu e o viață pe care am plănuit-o, ci e o viață pe care am decis să o trăiesc în momentul în care s-a ivit oportunitatea. 

  • Cum arată programul tău zilnic la Nisa? Ți-ai schimbat stilul de viață?

Nu mi-am schimbat doar stilul de viață, ci viața cu totul. Petrec mai mult timp acasă cu copiii, merg foarte mult pe jos, am mare și mult mai mult soare în viața mea. Lucrez la diverse proiecte și sunt destul de activă și în social media, pe Instagram. Cei care mă urmăresc au văzut și felul în care mi s-a schimbat stilul de viață. 

  • Spuneai într-un interviu că în continuare faci terapie de la distanță! Te ajută să treci mai ușor peste schimbările din viața ta?

Psihanaliza este o terapie de durată. Am început acest proces cu mai bine de un an înainte de a pleca din România și nu am vrut să-l opresc. Simt că e una dintre cele mai bune investiții pe care le-am făcut vreodată pentru dezvoltarea personală. 

  • Cum sunt copiii, Natalia și Georgios? Se înțeleg bine? E geloasă Natalia pe frățiorul ei mai mic?

Gelozia mare s-a consumat în primele luni de viață ale lui Georgios. Acum se joacă împreună, râd, dansează, fac și prostii împreună și mi-e mai mare dragul să-i văd când își exprimă afecțiunea. Natalia e cu 4 ani mai mare și mi se pare o diferență bună. E înțelegătoare și protectivă cu frățiorul ei. 

  • Amândoi au șanse acolo la o educație mult mai bună. Ce îți dorești pentru copiii tăi?

Îmi doresc ceea ce orice părinte își dorește pentru copiii săi: să fie sănătoși și fericiți. 

  • Te-ai simțit vreodată în pericol la Nisa, având în vedere atentatul terorist de acolo, de acum 3-4 ani?

Nu m-am simțit în pericol, dimpotrivă, m-am simțit protejată. După acel eveniment dramatic autoritățile sunt extrem de vigilente, mereu cu un pas înaintea oricărei tentative. 

  • Soțul tău lucrează în industria de beauty, ai devenit cumva o regină a frumuseții? Te-ai gândit să îți lansezi la un moment dat o gamă de cosmetice care să îți poarte numele?

Soțul meu a creat niște produse excepționale care mi-au redat sănătatea pielii și sunt recunoscătoare pentru asta. Nu mă consider o regină a frumuseții. Sunt o femeie care are grijă de chipul ei și care are norocul de a folosi produse medicale de cea mai bună calitate. Cât despre gama de cosmetice care să-mi poarte numele, nici nu poate fi vorba. Nu mă pricep la așa ceva, nu am studiat pentru asta. În spatele produselor pe care soțul meu le produce e o echipă întreagă de medici și cercetători, studii care au durat ani de zile. Așa se fac lucrurile cu adevărat bune, iar mie nu-mi plac jumătățile de măsură și nici să mă lansez în proiecte doar pentru bani. Citește și:

Anca Lungu, primele declarații despre plecarea din țară și sarcină: «Trăiesc într-o atmosferă continuă de vacanță»

Anca Lungu și-a botezat fiul la Nisa. Andreea Berecleanu i-a fost alături

Ştefan Lungu, vacanţă de pomină cu fiica lui. Anca Lungu, la Nisa cu bebeluşul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
image
actualitate.net
image
actualitate.net