INTERVIU Anca Sigartău, Nuți din serialul "Adela": "După o vârstă, rolurile ofertante pentru actrițe sunt mult mai puține"
După aventura de la "Asia Express", alături de fiul ei, iată că Anca Sigartău (54 de ani) a revenit în atenția fanilor cu un rol memorabil în serialul "Adela", de la Antena 1, producție realizată de Ruxandra Ion. Nuți, personajul ei, este cu adevărat fabulos. Click! a stat de vorbă cu actrița despre cariera și familia ei, iar mai multe puteți afla din interviul de mai jos.
- Click!: De două sezoane joci rolul lui Nuți Achim, din serialul "Adela". Cum ai reușit să-i dai o așa strălucire personajului?
Anca Sigartău: Strălucitor este mult spus. Cred că mai degrabă Nuţi e un personaj “plin de culoare”, care reuşeşte să iasă în evidenţă prin ceea ce face, prin ceea ce spune şi prin ceea ce gândeşte. Cât priveşte modul de prezentare, aici Nuţi e imbatabilă. Pentru că modul în care se îmbracă Nuţi e, de fapt, imaginea ei despre frumos, stil, eleganţă. Evident, o imagine distorsionată, dar modalitatea prin care ea percepe elementele caracteristice ale unui statut social şi le înglobează în propria viziune. În mintea ei, Nuţi nu face nimic rău, e o creatoare de frumos, e ilustrarea perfectă a dictonului “scopul scuză mijloacele”. Nuţi acţionează cu naturaleţe şi ca tipologie e “posibilă” şi, din păcate, foarte “probabilă” în societatea românească. Iar marele atu al personajului e autenticitatea. Căci Nuţi e vecina de peste gard care bârfeşte pe toată lumea, e soţia care îşi cicăleşte bărbatul, e femeia mereu pusă pe scandal şi veşnic nemulţumită, e persoana mereu ahtiată după bani şi control, e omul needucat care aspiră la mărire, avere şi statut social fără să facă nimic. Şi, aşa cum am mai spus, din păcate, în societatea de astăzi sunt multe “Nuţici”.
- Te-ai documentat pentru a face personajul mai real?
Acest personaj e rezultatul unei documentări permanente. Am fost și sunt foarte atentă în jurul meu. Atunci când descopăr câte o “Nuţică” îi fac fotografii pe ascuns, o urmăresc, o studiez și apoi nu fac decât să mi-o închipui în situațiile date de scenariu...
- Cum l-ai descrie în câteva cuvinte?
Nuţi e un personaj pitoresc. E înnebunită după bani, după avere și după statut social. De fapt, banii sunt doar mijlocul prin care Nuţi caută recunoaşterea. Nu pune deloc preţ pe educaţie, are o şiretenie nativă, care îi dă posibilitatea să reacţioneze rapid. Nu pot să nu mă gândesc care ar fi putut fi traiectul ipotetic al unui copil cu coordonatele de isteţime ale lui Nuţi, în condiţiile unei educații responsabile. Căci lui Nuţi îi “fuge mintea” - e drept aproape întotdeauna la prostii, dar nu se bazează pe hazard, ci acţionează coerent. Evident că în existenţa ei, factorul predestinării joacă un rol extrem de important, predestinare pe care Nuţi o pune în strânsă legătură cu divinitatea. Nuţi nu-şi pune nicio secundă problema existenţei lui Dumnezeu - ea ştie că El există, dar, în spatele convenţiei (îşi face cruce, se roagă la icoane şi scrie acatiste), acţionează diametral opus moralei creştine. Este o mamă care se folosește de orice şi oricine, inclusiv de propriul copil, pentru a-și duce planurile la îndeplinire. Are simţul umorului, este mucalită şi are “vorbele la ea”. E spontană şi face haz de necaz, e ambiţioasă și i se potrivește perfect vorba proverbului “prostul nu e prost destul dacă nu e şi fudul…”. Educația ei vine de la televizor, de pe stradă şi din situaţîi de viaţă prost înţelese şi prost judecate, dar asta îi dă în acelaşi timp abilitatea de a “citi” foarte bine oamenii. Nuţi şterge diferenţele sociale prin atitudine, tupeu şi lipsa totală de scrupule. Nuţi este, în plan imediat, o învingătoare - este însă, în acelaşi timp, rezultatul eşecului nostru că societate, educaţie şi morală.
- Ai vrut să faci din ea de la început o țoapă sau a ieșit pur și simplu?
Lipsa de educație, șmecheria, interesul pentru zona materială sunt caracteristici standard ale acestei tipologii feminine, iar Nuţi bifează la toate categoriile. Dar nu i-aş spune chiar “ţoapă”, deşi Nuți dă dovadă de mitocănie şi comportament grosolan, căci e un comportament pe care Nuţi şi-l temperează atunci când simte statutul social diferit al interlocutorului sau când are un scop care trebuie atins şi presupune o atitudine mieroasă.
- De la început personajul a fost așa de ofertant?
Personajele negative sunt în general mult mai ofertante decât cele pozitive. Riscul e de a-l băga într-un tipar și de a rămâne la un nivel schematic…parcursul de la text la viață este lung și ține de multe coordonate: studiu de caz, compatibilitatea actorului cu regizorul, cu partenerii...
- Cum de l-ai acceptat?
După o anumită vârstă, rolurile ofertante pentru actrițe sunt mult mai puține. În momentul în care a venit propunerea unui producător de talia Ruxandrei Ion, am considerat că e o oportunitate pe care nu pot să o ratez. Adevărul e că am fost atât de bucuroasă să pot lucra din nou cu Ruxandra şi într-o asemenea conjunctură artistică, încât m-am aruncat cu capul înainte, fără să mă gândesc prea mult. Am simțit că avea atât de multă încredere în mine, încât la rândul meu nu m-am îndoit nici măcar o clipă că pot să greșesc…Ce a ieşit, puteţi urmări în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1, pentru că #dacăejoieAdela!
- Ai crezut că va fi greu de jucat?
Pe măsură ce avansăm cu repetițiile și ne apropiam de filmare îmi dădeam seama cât de greu este și aproape imposibil să îl fac…mi s-a făcut frică, astfel încât cu o zi înainte de începerea filmărilor, fix după ultima repetiție, m-am dus la doamna Ruxandra Ion și i-am spus că dacă ea consideră că cineva ar putea să facă rolul mai bine, eu nu am nicio problemă să mă înlocuiască. Mi-a zâmbit și mi-a răspuns “ne vedem la filmare”…deci, da, de fiecare dată mi se pare foarte greu și am senzația că nu o să reușesc…așa le și spun regizorilor: “eu înțeleg ce ar trebui să fac, dar nu garantez că o să și reușesc”…și uneori reușesc mai bine, alteori mai puţîn bine… Asta îmi aduce aminte de o întâmplare, pe cât de hazlie, pe atât de reală: marele violoncelist spaniol Pablo Casals avea 90 de ani și încă mai studia. Într-o zi a fost întrebat de ce mai studiază la această vârstă, iar el a răspuns: “pentru că am senzația că parcă mai evoluez…”
- Ce spun cunoscuții despre acest personaj?
Cunoscuţii îmi spun lucruri frumoase. Chiar foarte frumoase. Dar am grijă să nu uit că ei sunt cunoscuți și mă iubesc (așa că nu sunt chiar foarte obiectivi).
- Ce i-ai oferit lui Nuți de la Anca?
Puţină educaţie şi un pic de bun simţ.
- Ai mai avut astfel de personaje?
Nu. Şi până la propunerea Ruxandrei - pe care nu am cum să nu o creditez cu abilitatea de a mă distribui în rolul acesta negativ, nici nu mă gândeam că voi juca un personaj cu astfel de coordonate. Dar sunt fericită că am ales asta şi vreau să atrag atenţia pe această cale tuturor regizorilor de film sau serial că pentru rolurile de psihopat, criminal în serie sau orice alt “villain” ştiu unde să mă găsească… (râde).
- Ce alte proiecte ai în teatru?
Joc cu bucurie la Teatrul Bulandra (unde sunt angajată de peste 30 de ani) spectacolul Adei Milea -“ Furtună” după William Shakespeare, unde interpretez rolul Ariel (de fapt o jumătate de Ariel dintr-un întreg pe care îl împart cu celălalt Ariel, Maria Vârlan şi alături de Silvana Negruţiu, Cătălin Babliuc și Lucian Iftime, repet tot la Bulandra “Azilul de noapte” de Maxim Gorki - în regia lui Vlad Cristache (mi-am dorit foarte tare să colaborez cu acest regizor extrem de talentat, după ce m-am îndrăgostit de câteva dintre spectacolele lui). Joc alături de Claudiu Bleonţ și Claudiu Dudu Maier o comedie foarte frumoasă “Spune-mi ce-ai făcut cu banii”, de Vasilii Sigarev și continuăm proiectul de teatru de repertoriu școlar. Vom juca în continuare pentru elevi dramatizarea “Enigmă Otiliei”, de George Călinescu, un spectacol pe care l-am regizat şi în care eu joc rolul Aglae Tulea, apoi încă vreo trei titluri din programa de Bacalaureat la Limba și literatură română…. Mă pregătesc de turneu împreună cu prietenul meu 1QSapro, cu care jucăm “Cum m-am lăsat de gândit” într-o nouă formulă, ne pregătim să reluăm comedia “Diagnostic rezervat”, în care joacă şi băiatul meu cel mare, Teodor, alături de mulţi colegi dragi mie. Joc în continuare împreună cu Marius Bodochi comedia “O afacere rusească” după Cehov, comedia Boeing Boeing pe scenă Teatrului Elisabeta şi… sunet de tobe vă rog… pregătesc două proiecte de teatru - un spectacol în aer liber şi unul de interior împreună cu mare parte a colegilor mei din Adela. Aşa că fiţi pe poziţîi, urmează să ne vedeţi şi în sălile de teatru.
- Crezi că Nuți e unul dintre personajele care vor întră în istoria televiziunii?
Nu ştiu. Şi nici nu mi-am pus problema asta. Ştiu, cu siguranţă, că îmi doresc că acest personaj să aibă viaţă, dincolo de replicile şi stilul ei vestimentar, îmi doresc să ajungă la telespectator, să îl facă să râdă, să plângă, să se enerveze, să îi dea de gândit, să o urască, să o iubească, pentru că până la urmă să o ierte. Iar când va întâlni o Nuţi, să ştie să o trateze cu umor şi înţelegere...
- Formezi un cuplu pe micile ecrane cu Marian Râlea cu care va știți de peste 20 de ani. Cum v-ați cunoscut și de câte ori ați colaborat?
Ne-am cunoscut în 1989, la Costineşti, la Gala Tânărului Actor. El era în juriu, eu tocmai terminasem facultatea şi participam în concurs, cu spectacolul nostru de licenţă: „Mobilă şi durere” de Th. Mazilu, regizat de profesorul meu de clasă, Dem Rădulescu. Pentru rolul Melania am câştigat Premiul pentru cea mai bună actriţă-1989. Ţin minte că a fost singurul din juriu care a venit şi a vorbit cu noi, proaspeţii absolvenţi. (Fiecare dintre noi urma să plece pentru 3 ani în stagiu). Din întâmplare, eu aveam bilet într-un compartiment separat de grup, dar Marian a venit şi a stat tot drumul, până la Bucureşți, ca să nu stau singură. Ne-am reîntâlnit în 1993, într-un proiect de televiziune (la momentul respectiv eu eram actriţă la Teatrul Bulandra, el la Teatrul de Comedie). De fapt, era pentru prima dată când jucăm împreună. Era un film pentru copii, regizat şi produs de Ruxandra Ion şi eram soţ-soţie... În 1994 am devenit colegi de teatru, el a venit în trupa Teatrului Bulandra şi am jucat foarte mulţi ani împreună în spectacole ce au făcut istorie. Am fost în turnee, am participat în festivaluri Shakespeare și ale Uniunii Teatrelor Europene, în Japonia (la Teatrul Globe -Tokio), în Columbia, Costă Rica, Germania, Egipt, Italia (la Piccolo Teatro-Milano), Grecia, etc.
- Cu cine îți place să joci din Adela în afară de Marian Râlea?
Cu Anca Androne (Delia); îmi e colegă de teatru (tot la Bulandra) şi îmi este foarte bună prietenă de ani de zile... O ador pe Ioana Abur (de altfel, am avut acelaşi profesor de actorie-Dem Rădulescu - şi asta se vede...). Carmen Ionescu este o dulceaţă de om şi de partener. Dintre cei tineri: Oana Moşneagu (făi, fetică, te iubesc de mor şi sunt în admiraţia ta, căci tare mai eşti talentată), Daniel Nuţă şi Alecsandru Dunaev sunt bucuria mea. Îmi doresc să mă intersectez cu Vlad Gherman, cu Cristina Ciobănaşu şi cu Elena Mogâldea...deşi Nuţi nu are scene multe cu ei, îi văd la filmare şi sunt încântată de ce văd, aşa că da, aş vrea să ne intersectăm pe scenă sau platou şi în alt context. Cât despre Mara Oprea, cu ea îmi e cel mai greu, din punct de vedere emoţional căci...după fiecare replică, în sinea mea îi spun „iartă-mă, n-am vrut... eu sunt Anca, nu sunt scârba asta de Nuţi”. Mara e un copil delicat, pe care eu o cunosc înainte de serial, îi ştiu părinţii şi educaţia şi de aceea fiecare vorbă rea aruncată de Nuţi către ea are dublă greutate.
- Cât durează să vi se realizeze machiajul?
Depinde...totul este să nimeresc ochii...în momentul în care liniile verzi conturează ochii de vulpe, de undeva din spatele ochilor, apare Nuţi.
- Mai ai personaje în care ai nevoie de machiaj sau să nu fii rescunoscută?
Normal. Fiecare personaj cere propriul său machiaj... de fapt machiajul nu face decât să descopere alte trăsături, specifice unui personaj... aşa cum un sculptor descoperă în blocul de piatră un personaj.
- Ce îți place să faci în timpul liber?
Îmi place să mă plimb pe jos sau cu bicicleta, să merg la munte, să merg la biserică, să citesc, să cânt la pian, să joc table, să mă uit la Ellen (Ellen DeGeneres), la Graham Norton, la James Corden, să mă joc cu pisicile, câinii, să culeg plante medicinale, să ascult sau să spun poveşți, să aud oameni inteligenţi care au ceva de spus, să învăţ mereu ceva nou, să râd în hohote.
- Ce vă fac copii?
Îi mulţumesc lui Dumnezeu că sunt sănătoşi...
- Ați mai pleca cu fiul tău în "Asia Express"?
Daaaaaaaaaaaaaa. Mi-aş dori să ne reîntoarcem în Sri Lanka și să ne bucurăm, în tihnă, de toate locurile prin care am trecut şi nu vedeam decât bucăţele, pentru că important era să vedem acel steag roşu. A fost una dintre cele mai frumoase experienţe din viaţa mea. Ani de zile aveam un vis recurent. Lângă pat era o pereche de adidaşi albi. Mă sculam, îmi puneam acei adidaşi şi plecam în lume... Mi-aş dori să plecăm în Peru, în Argentina, în Cuba, Mexic... Dacă o vom face, vom lua o cameră cu noi şi chiar dacă nu vom avea probe de trecut, vă garantez că veţi vedea una dintre cele mai frumoase experienţe, cu un rucsac în spate şi o tonă de poveşti...
- V-a fost greu în pandemia asta?
Da, în momentul în care nu am putut să merg la Sfânta Liturghie la biserică. Mai ales de Paşti... A fost groaznic!
- Ce vă doriți pentru finalul de an?
Oameni fericiţi. Cu speranţa de mai bine.
