INTERVIU Christian Sabbagh ne prezintă «comorile» de acasă: «Cei 4 copii sunt aerul pe care îl respir»
Are o familie frumoasă și o viață agitată. Amenințările cu moartea pe care le primește frecvent nu-l mai sperie. Trăiește cu riscuri pe care și le asumă și e fascinat de profesia de jurnalist pe care și-a ales-o! Vedeta Kanal D Christian Sabbagh a mărturisit pentru Click! ce îl face cel mai fericit!
- Click! Cristi, ești jurnalist de investigații, faci și mult teren, e o meserie riscantă! De câte ori ți-a fost pusă viața în pericol până acum?
Cristian Sabbagh: De fiecare dată când am avut anchete mai dificile, au existat aceste riscuri. Este o profesie care nu e ferită de așa ceva, dimpotrivă. Nu cred că există jurnalist care să nu fi fost în primejdie măcar o dată, fie că au relatat din zone de război, fie de la locul unui accident, ne amintim cazul Mihăilești. Ca jurnalist de investigații, cu atât mai mult. Dar este o profesie pe care o fac din suflet și îmi iau măsurile de precauție necesare.
- Care a fost cea mai periculoasă misiune pe care ai avut-o până acum?
Au fost multe, pentru că ceea ce fac eu implică o doză de periculozitate. Aș aminti cazul recuperării muncitorilor din Libia, unde a existat riscul să fiu răpit. Dar am făcut multe materiale care implicau rețele de trafic de persoane, evident că un astfel de material nu este privit cu ochi buni de către infractorii implicați. Aș avea nevoie de multe zile să povestesc toate întâmplările prin care am trecut, pot spune că am avut o viață agitată.
- Ai primit și amenințări cu moartea? Nu îți este teamă?
Sunt responsabil, vigilent și călit în tot felul de situații. M-am născut în România, dar am trăit ani buni într-o țară măcinată de război. Am cunoscut ororile lui și nu mă mai sperie nimic. Sunt amenințări, unele mai serioase, altele pe rețelele de socializare de pe diferite conturi fantomă.
- Cum te aperi în acest sens?
Condeiul cred că este cea mai puternică armă. Îmi iau mijloace de precauție, sunt atent la ce este în jurul meu și sunt conștient de riscurile profesiei.
- Jurnalismul este o pasiune de-a ta! Știu că nu trăiești din asta! Dacă ai renunța vreodată la ceea ce faci acum, ce altceva ți-ar hrăni la fel de bine sufletul? Către ce alt job te-ai reorienta?
Nu cred că aș găsi un alt job care să-mi aducă atât de multe satisfacții. M-a fascinat profesia asta și nu mă văd făcând altceva.
- Ai o soție superbă, pe Iulia, și o familie la fel de frumoasă! Va iubiți ca în prima zi? Ce te-a atras la soția ta și cum vă mențineți vie pasiunea și acum, după doi copii?
Iubirea noastră este foarte puternică, s-a consolidat. Iar eu mă împart cât pot de bine, din punct de vedere al timpului dedicat, între dorința de a schimba societatea într-una normală, frumoasă, funcțională, prin anchetele pe care le fac, și responsabilitățile părintești și de familie, în general. Ceea ce fac în profesie are legătură tot cu copiii mei, îmi doresc o lume mai bună pentru ei.
- Ți-ai lansat site-ul christiansabbagh.ro. Ce surprize ne așteaptă pe el?
Acest site este un alt „copil” de-al meu. Și acolo veți găsi o serie de anchete foarte interesante. Acest site are legătură tot cu profesia mea de jurnalist.
- Cum erai tu în copilărie? Spui pe site-ul tău că te-ai maturizat forțat! Ai rămas cu sechele din acea perioadă trăită în Liban?
Dragostea părinților mei m-a protejat. Ei au avut grijă să nu simt pericolul. Ajungi să te obișnuiești cu războiul, devine parte din cotidian dacă trăiești în mijlocul lui. Îmi amintesc că stăteam la etajul nouă, în centrul Beirutului, lângă ambasada fostei Republici Sovietice. În dreapta aveam marea, în față munții. Ieșeam la balcon când începeau luptele, îmi amintesc că era mult fum. Era un spectacol pentru mine când eram copil. Nu înțelegeam riscul la care mă expuneam, puteam fi doborât și de un glonț rătăcit.
- Fără de ce anume nu ai putea trăi?
Nu aș putea să trăiesc fără copiii mei. Ei sunt rațiunea de a exista, aerul pe care îl respir, pentru ei fac totul.
- Ce relație ai cu copiii tăi? Ce fel de tată îți place să fii?
Sunt un tată open minded. Deunăzi, Anais mi-a spus că s-a îndrăgostit de un coleg de grădiniță (râde). Am fost șocat. Sunt un părinte normal, nu vreau să fiu unul foarte autoritar, pentru că îmi doresc să știu ce se întâmplă cu ei, ce gândesc, ce își doresc. Ei au încredere în mine, eu îi sfătuiesc și le sunt prieten.
- Yasmine e o domnișoară superbă acum! Cât de des vă vedeți și cât de mult îți simte lipsa?
Ne vedem foarte des, vorbim la telefon de 20 de ori pe zi. Mă vede în aceeași măsură ca toți ceilalți copii ai mei, când nu sunt plecat să fac vreo anchetă jurnalistică. Sunt alături de ei când au nevoie de mine.
- Ce îți dorești pentru ei?
Îmi doresc să trăiască într-o lume lipsită de pericole, într-o lume frumoasă. Știu că e imposibil dar încerc, pe cât posibil, să îi învăț să se protejeze, să facă distincția între ce este bine și ce este rău. Cel mai important este să fie sănătoși.
- Ai tendința să fii extrem de protector?
Chiar cred că sunt extrem de protector. De aceea mi-am și ales această profesie, din dorința de a proteja oamenii. Îmi protejez familia foarte mult. Apoi fac tot ce ține de mine să îi protejez și pe cei pe care nu îi mai protejează nimeni.
- Ce nu știe încă lumea despre Christian Sabbagh?
Sunt ca o carte deschisă și o căutare pe Internet scoate toate informațiile despre mine. Poate nu știu că, în ciuda faptului că par mai dur, sunt un om sufletist, credincios, cu frică de Dumnezeu.
- Cum te-a afectat pandemia de Coronavirus?
Respect recomandările autorităților, am respectat în tot acest timp indicațiile, am devenit chiar ușor exagerat: dau mai mult cu mopul în casă, mă spăl de mai multe ori pe mâini, încerc să îi protejez pe cei din jur cât pot de mult, să nu mă expun. Nu fac parte din categoria conspiraționiștilor, cred că trebuie să fim responsabili pentru a ne proteja și a funcționa în continuare ca societate
Are 4 copii din trei căsnicii
Christian Sabbagh s-a căsătorit în luna martie a anului 2017 cu Iulia, o femeie superbă, mai tânără cu 19 ani decât el. Cuplul are doi copii: o fetiță pe nume Anais, în vârstă de 3 ani, și un băiețel, Christian jr, care va împlini 2 ani în luna octombrie. Ştiristul de la Kanal D mai are o fetiță din căsnicia cu Louise, pe Yasmine (11 ani), și un băiat adolescent, Edi (19 ani), din mariajul cu Adelina, femeia de care s-a îndrăgostit în facultate.
Citește și:
Christian Sabbagh, nuntă și botez în secret! Ce frumoasă a fost mireasa
Christian Sabbagh este tătic pentru a patra oară! Iulia a născut un băiețel