INTERVIU Dinu și Deea Maxer muncesc în Jupiter cu copiii după ei: «Suntem foarte afectați. Nu venim la mare și ne îmbogățim»

Ultima actualizare:

    Familia Maxer, la Jupiterfoto: Facebook
Familia Maxer, la Jupiterfoto: Facebook

Dinu Maxer (46 ani) este pe litoral de o lună de zile, alături de frumoasa lui soție, Deea Maxer (30 ani), și cei doi copii ai lor, Andreas (9 ani) și mezina familiei, Maysa (9 luni). Dinu și Deea au job la Majestic-Jupiter, acolo unde sunt responsabili cu programul artistic. Ce s-a schimbat pentru ei pe timp de pandemie, ce au avut de pierdut și cum se descurcă cu doi copii la mare, ne-a povestit Dinu Maxer, exclusiv pentru Click!

  • Click!: Dinu, cum e la mare, cu doi copii? Voi și munciți acolo?  Cum vă descurcați?

Dinu Maxer: Este primul an în care mergem la mare cu doi copii. Ne-am ambiționat și până acum ne-a ieșit să fie numai cu noi, fiindcă oricum Maysa a fost numai cu noi și din cauza izolării s-a obișnuit numai cu noi și îi este greu să accepte alte persoane, iar aici, la mare, a trecut într-o săptămână peste această perioadă. În momentul în care venea cineva să îi zâmbească, ea plângea. Acum totul este în regulă, ne descurcăm foarte bine. În momentul în care noi cântăm nu o facem împreună decât dacă doarme Maysa sau dacă o plimbă Andreas. Mai avem aici un amic, unul dintre angajați, și îl rugăm eventual să o plimbe el, la ora 21.30, când ar trebui să cântăm noi împreună. 

  • Ești cu toată familia la Jupiter!

De 4 ani consecutiv noi suntem la Majestic-Jupiter.  În Venus mai cânt eu, m-au solicitat anul acesta, o dată pe săptămână, la Mera Onix și la Hotelul Mera din Venus. Așa că la noi, din punct de vedere financiar, contractul este același, este un contract asemănător unui salariu. Noi nu venim la mare și ne îmbogățim, cum crede probabil lumea, în schimb condițiile de aici ne fac să ne simțim extraordinar și să conteze mult ceea ce trăim aici. Noi trăim vara la mare, în condiții de 3 stele plus, în condiții de all inclusive, la toate mesele, în condiții în care hotelul acesta are o grădină interioară unde nu se simte că e vară, e răcoroasă și e plăcută, avem piscină la discreție, ieșim la mare în 3 minute. Sunt niște condiții extraordinare cu care deja s-a obișnuit și Maysa, de Andreas nu mai spun pentru că visul lui este să vină la mare să înoate în piscină, este extraordinar, iar noi suntem fideli acestui loc și ne place foarte mult.

Deea Maxer, pe scena de la Majestic
Deea Maxer, pe scena de la Majestic
  • Cum e să cântați la mare, cu noile reguli impuse de pandemia de Coronavirus?

Desigur, noile directive în domeniul divertismentului, eu le anunț în fiecare seară, fiindcă sunt și eu prezentator, fie eu, fie Deea. Oamenii nu au voie să danseze decât în pereche, hore de 4 oameni, maxim 6 dacă sunt din aceeași familie. La noi se respectă lucrurile astea, s-a întâmplat odată să se mărească hora, iar atunci am întrerupt piesa și le-am explicat din nou care sunt regulile. Este un ring foarte mare unde au loc fie copiii la distanță, fie adulții când dansează. Nu ni s-a întâmplat să se umple anul acesta cum era în anii trecuți, dar nu am încălcat nicio regulă. Noi, ca artiști, evident, suferim pentru că într-un top al plăcerilor noastre, pe locul 1 e să fim aplaudați și pe locul 2 - să se danseze pe muzica pe care o cântăm și este destul de greu să mai inviți lumea la dans, în condițiile astea.

  • Deea arată extraordinar după a doua naștere!

Deea, într-adevăr, a reușit să slăbească simțitor în ultimul timp,  sunt extrem de mândru de ce a reușit. A venit cu niște rochii care acum îi sunt largi, iar referitor la programul artistic, noi o singură dată pe săptămână cântăm împreună, în rest ea cântă muzică orientală iar eu piesele mele dance sau de petrecere. Avem un program foarte variat, iar Andreas ne acompaniază în fiecare seară, în sensul că el după programul de copii, cântă două piese pentru copii, având deja 9 videoclipuri. Este extrem de plăcut momentul lui, copiii răspund foarte frumos, mai ales că piesele sunt făcute pentru generația asta.

  • Cum o descrii pe soția ta?

Este o femeie frumoasă și inteligentă. Frumoasă, asta vede toată lumea, și inteligentă fiindcă a reușit să țină un bărbat lângă ea, de 15  ani suntem împreună, în curând aniversăm 12 ani de  căsătorie și ține familia. Este pentru mine femeia perfectă! Noi am scris o piesă pentru botezul Maysei și am lansat-o deja având in vedere că a trebuit amânat botezul, "Dacă ai băiat și fată". Este piesa noastră de suflet și acolo descriem sentimentul unic să fii tată de băiat și fată.

  • Cum ai perceput venirea pe lume a Maysei?

Trebuie să recunosc că parcă nu am avut un copil înainte, totul mi se pare nou, toate senzațiile sunt trăite parcă pentru prima oară. Ne bucurăm de fiecare zâmbet, de fiecare pas. La 9 luni, Maysa merge în picioare doar ținută, așa, cu un degețel de mână. Este extrem de vioaie, de sociabilă, de deschisă, evident a zis pentru prima oară "tata", în ciuda Deei. I-au ieșit deja 4 incisivi, am trecut prin foarte multe etape, ne bucurăm de fiecare lucru, de zâmbetul ei dimineața, o face Andreas să râdă tot timpul, se înțeleg foarte bine, ceea ce era extrem de important, nu sunt invidioși unul pe altul, împart ceea ce se poate, având în vedere că diferența dintre ei este de 9 ani, este frumos și unic. În viață trebuie să ai și băiat și fată pentru că sunt copilării diferite.

  • Nu vă e teamă de coronavirus, având în vedere că încă circulă virusul și voi sunteți și cu micuța după voi? 

Evident că suntem precauți, nu facem poze, nu lăsăm lumea să o atingă pe cea mică, păstrăm distanța. Majoritatea întâlnirilor cu oamenii sunt în spații deschise, noi mâncăm pe terasă, adică fiind în spații deschise riscurile sunt foarte mici. Aici în hotel este mai mult decât respectat totul, te servește doar cu mănuși, masca peste tot în spațiile închise, sunt dezinfectante la fiecare colț, suntem ok. Suntem de o lună de zile aici și totul este în regulă! Atunci când se respectă regulile și normele de protecție nu are ce să se întâmple.

  • Ați avut mult de pierdut, tu și Deea anul acesta?

Normal că suntem foarte afectați și noi, pentru că noi veneam la mare în fiecare săptămână, iar în weekend, ani de zile, eu eram plecat, am prezentat zile de oraș, zile de comună, cântam acolo. Una e să iei banii de la un concert, chiar dacă era unul pe săptămână. Suntem foarte, foarte afectați. Nu mai spun de spectacolele de la 1 iunie, noi fiind angrenați și în lumea copiilor, în divertismentul pentru cei mici, mai precis într-un festival de talente pe care îl am eu și care se punea în scenă pe 1 iunie. Asta este, nu ai ce să faci. Dacă te uiți în stânga și în dreapta vezi că toată lumea este afectată. Ce facem noi, și spun și la terase, este să îndemnăm lumea să asculte piesele noastre pe canalurile noastre de youtube, atunci, într-adevăr, grație publicității de pe youtube, mai primim și noi bani.

Citește și:

Dan Helciug, de 6 luni fără nicio sursă de venit: „Nu am mai trăit o așa perioadă grea din studenție”

Șomerii pandemiei revin pe Litoral. Unde cântă acum soliștii care nu au încasat nimic aproape 4 luni

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net