INTERVIU EXCLUSIV Gina și Smiley arată deja ca o familie. "Mă pricep la gătit, pun suflet". Cu ce își răsfață vedeta iubitul

Ultima actualizare:
Smiley și Gina, discuție savuroasă pe Skype
Smiley și Gina, discuție savuroasă pe Skype

Gina Pistol (38 de ani) şi Smiley (36 de ani) formează un cuplu perfect, chiar dacă lucrează la televiziuni concurente, Antena 1, respectiv PRO TV. Perioada de izolare este plină de romantism, dovadă stând şi dialogul spumos, avut din camere diferite, pe conturile sociale. Senzuala blondină ne-a oferit un interviu despre bărbatul iubit, Smiley, dar şi despre emisiunile de succes “Asia Express” şi “Chefi la cuţite”.

  • Click!: Ce faci zilele acestea, cu cine te-a prins izolarea?

Gina Pistol: Am luat o pauză, ca toţi ceilalţi, de altfel. Îmi încarc bateriile, îmi petrec timp de calitate citind, urmărind serialele mele preferate, fac sport, gătesc, fac tot ce nu aveam timp să fac înainte. Sunt cu Smiley.

  • La ce te uiţi la TV?

De duminică până miercuri sunt în faţa televizorului,  la “Asia Express”, ca să văd şi eu ce au făcut simpaticii mei, cât timp eu îi aşteptam la punctul de control. Pe teren aud poveşti, îmi mărturisesc ce au făcut, însă ca voi şi eu văd pentru prima dată peripeţiile prin care trec. Mai petrec timp şi pe Netflix. Pentru moment m-a captivat “Neortodox”, un serial despre o evreică ce fuge din Brooklyn la Berlin pentru a scăpa dintr-o căsătorie aranjată. Vi-l recomand!

  • Ce ţi s-a părut cel mai greu în Taiwan?

În mod clar bariera lingvistică! În ciuda faptului că Taiwan este o ţară foarte dezvoltată, localnicii nu vorbesc deloc engleză. Şi când spun deloc înseamnă că nu fac diferenţa dintre Yes şi No! Toate lucrurile sunt scrise în chineză şi singura modalitate prin care eu am putut să mă înţeleg cu ei a fost prin Google Translate. Concurenţilor le-a fost mult mai greu, să facă autostopul, să găsească cazare. Şocul cultural a fost unul mare şi asta se vede şi de acasă.

  • Ce lucruri ciudate ai mâncat în sezonul acesta?

Pe Drumul Comorilor nu pot să spun că am rămas impresionată de partea gastronomică. Singurul lucru care îmi vine în minte este meniul repetitiv de la catering, din Filipine. Pui prăjit cu orez! După atâtea săptămâni în care am primit acelaşi lucru, visam la o porţie de borş acru sau la o porţie de mămăligă cu brânză de capră.


    Gina Pistol prezintă două emisiuni la Antena 1: Asia Express și Chefi la cuțitefoto: Antena 1
Gina Pistol prezintă două emisiuni la Antena 1: Asia Express și Chefi la cuțitefoto: Antena 1
  • De cine sau de ce îţi este cel mai dor în perioada aceasta?

Poate că această perioadă ne demonstrează că e important să ne mai acordăm o pauză din când în când. Şi să nu uităm că toate lucrurile mărunte pe care le pierdem cu vederea sunt cele care ne fac în fond fericiţi. O plimbare în aer liber, câteva zile de vacanţă la munte, sau la malul mării, o seară petrecută alături de prietenii dragi.

  • Cu cine din showbiz vorbeşti zilnic?

Cu Smiley.

  • Ai învăţat să găteşti ceva anume în perioada asta? Sau să faci ceva anume la care nu te pricepeai?

Mă pricep la gătit. Am mai spus de foarte multe ori că, deşi nu sunt o bucătăreasă desăvârşită, pun foarte mult suflet, iar oamenii dragi îmi apreciază preparatele. Mai presus de asta, ori de câte ori intru în bucătărie şi nu am inspiraţie îi sun pe chefi. Iar ei sunt mereu acolo să-mi dea un sfat, o idee. Cel mai bine cred că mă pricep la ciorbiţe, dar şi la un preparat specific indian cu pui, curry şi orez care îmi iese de minune!

  • Ce vei face prima oară după ce vei ieşi din izolare?

O să mă revăd cu prietenii mei (echipa de producţie “Asia Express” şi “Chefi la cuţite” şi cei trei Chefi). Le spun prieteni pentru că nu-i consider doar nişte colegi de muncă. Ne leagă foarte multe amintiri pe care le-am acumulat în timp. Am trecut prin multe.

  • Filmările la “Chefi la cuţite” s-au oprit. Le veţi relua curând?

Pe pagina de Instagram şi Facebook a show-ului vom anunţa toate detaliile legate de noul sezon “Chefi la cuţite”. Staţi aproape!

  • Crezi că va exista un sezon 4 anul acesta din “Asia Express”?

Eu aşa sper şi cred că şi fanii emisiunii îşi doresc acelaşi lucru.

  • V-aţi gândit la un sezon filmat în România, dacă se închid graniţele?

Cred c-o să ne revenim la normal în curând. Un sezon filmat în România ar fi unul foarte uşor pentru simpaticii mei. Şi după cum bine ştiţi, ca să câştigi trofeul “Asia Express” trebuie să-ţi depăşeşti limitele, trebuie să arăţi că-l meriţi.  Plus că este mult mai interesant ca această aventură să te poarte prin lume. Să descoperi lumea din toate punctele de vedere: cultural, gastronomic şi uman. Avem ocazia să cunoaştem locuri, obiceiuri şi oameni minunaţi. Din fiecare experienţă trăită în Asia Express, învăţăm ceva. Ceva despre ceilalţi, ceva despre noi.

Gina i-a spus «Te iubesc», din camera alăturată

Simpaticul solist şi prezentator TV a filmat zilele trecute un video pentru canalul lui de Youtube, în care a avut-o invitată chiar pe iubita lui, Gina Pistol. Smiley transmitea dintr-o cameră, iar ea se afla într-alta. La un moment dat, el a întrebat-o ce îi lipseşte, iar ea i-a spus: “Nimic, am tot ce îmi trebuie acum.

Gina Pistol prezintă două emisiuni la Antena 1: Asia Express și Chefi la cuțite
Gina Pistol prezintă două emisiuni la Antena 1: Asia Express și Chefi la cuțite

”Apoi a întrebat-o ce mai găteşte: “Nu am gătit nimic nou. Apropo, să ştii, mai este din pulpa aia de curcan în frigider. Am stabilit cu colegul meu de izolare că vom mânca mai aşa, fără carne, şi mă gândeam să fac o mazăre. Ce zice colegul de izolare? “. Smiley i-a dat însă un sfat preţios: “Păi, e mulţumit, eu zic ca puiul indian să îl păstrăm pentru weekend”. După care ea i-a făcut o declaraţie de dragoste: “Te iubesc!”.

Citește și:

VIDEO Smiley și Gina s-au filmat la ei acasă: "Te iubesc, mâine îți gătesc mazăre". Discuția lor intimă e savuroasă

EXCLUSIV Smiley, primul interviu din izolare: “Îmi lipsesc îmbrățișările celor dragi”. Ce schimbări au apărut în viața lui

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cristina cioran gravida (1) jpg
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net