INTERVIU EXCLUSIV Marina Almășan: Sunt un «bancomat» căruia i se spune «mami»

Ultima actualizare:

    Marina Almășan alături de copiii ei, Victor Socaciu jr și Marina UngureanuFoto: Facebook
Marina Almășan alături de copiii ei, Victor Socaciu jr și Marina UngureanuFoto: Facebook

Marina Almăşan (56 de ani) afişează mereu un zîmbet ştrengăresc, de adolescentă, deşi are în spate o carieră impresionantă. Prezentă la relansarea „Revistei Tango - Marea dragoste”, vedeta TVR Marina Almășan ne-a spus, într-un interviu, despre iubire, primul dans, bărbaţii din viaţa ei, cei doi copii și proiectele tv.

Click!: Care a fost prima ta dragoste?

Marina Almăşan: Scrisul.

Ai ocolit elegant răspunsul... Dar primul tango, îţi amintești cu cine l-ai dansat?

Nu am fost o mare dansatoare, am fost o elevă tocilară care a stat cu nasul în cărţi şi cu trupul mai mult prin biblioteci. Şi a dansa, pentru mine, era un chin întotdeauna pe la petrecerile la care eram obligată sa merg. Mă gândeam că dacă cineva mă invită să dansez rock, voi spune că îmi este sete şi că mă duc să beau nişte apă şi dispar de la petrecere. La tango mă mai băgam că nu mi se părea că era aşa complicat, dar nu pot să-ţi spun cu cine am dansat primul tango. Cu siguranţă că persoana respectivă nu a fost impresionată de mine ca parteneră de dans. Am mai dansat, dar de regulă dansurile fără prea mari pretenţii îmi plac foarte mult. Şi blues-urile îmi plac, dar trebuie să ai şi partener ca să simţi fierbinţeala atunci când dansezi. Iar dansurile disco, care se dansează independent, mergeau, şi la capitolul imaginaţie stăteam bine mereu.

Marina Almășan se teme de căsătorie

Marea dragoste o găseşti la toate vârstele. Consideri că ai acum lângă tine marea dragoste?

Eu am avut senzaţia că am mai avut-o şi în rândurile trecute, când m-am căsătorit şi s-a dovedit că nu e aşa. Şi îmi e frică să flutur cuvântul acesta, îmi e frică în general de ideea de căsătorie. Acum sunt într-un echilibru, am lângă mine un om care mă iubeşte foarte mult şi îmi demonstrează asta. Că şi ceilalţi îmi ziceau că mă iubesc... şi … în fine. Nu vreau să plusez cu mai multe cuvinte, vreau să las lucrurile aşa cum sunt. Deocamdată îmi place cum sunt.

Georgică Cornu și Marina Almășan au o relație de 6 ani
Georgică Cornu și Marina Almășan au o relație de 6 ani

Eşti o femeie bătăioasă şi am văzut pe conturile sociale că «te-ai luat în piept» până şi cu conducerea TVR... Şi apoi, zilele trecute te-am văzut la tv...

Într-o reluare (zâmbeşte). Eram reluată.

Deci faci emisiuni bune...

Să zicem că n-aveau ce băga...

Marina Almășan va realiza la TVR o emisiune de călătorii

Dar ne-am săturat de reluări şi vrem emisiuni bune în această toamnă... Te întorci în grila de programe de toamna asta cu ceva nou?

Eu sper să-mi continui proiectul „Femei de 10, Bărbaţi de 10” care se potriveşte mănuşă postului public de televiziune care are datoria să promoveze oameni de valoare şi se pare că unul din proiectele noi înscrise în competiţia pentru grilele viitoare a câştigat competiţia şi urmează să discut acum cu Direcţia Programe implementarea lui. Este un proiect original de călătorii altfel decat s-a făcut. Pentru că mie, în general, nu-mi place să merg pe cărări deja bătătorite. Dacă lansez ceva, vreau să fiu sigură că aşa ceva nu a mai fost făcut, cel puţin la noi. Că sub soare nimic nu e nou. „Femei de 10, Bărbaţi de 10” va începe în toamnă dacă va fi, iar celălalt proiect va începe pregătirile, iar pe post va intra ceva mai târziu pentru că e un proiect care se filmeaza în Bucureşti şi prin ţară şi necesită nişte pregătiri. Şi vor fi şi personaje de peste hotare. Are o componentă internaţională de care voi fi foarte mândră dacă voi reuşi să o pun pe picioare.

Marina Almășan: «Mi-a fost foarte frică să nu-mi scap copiii din mână»

Cum eşti ca mamă?

Acum deja sunt inutilă, un „bancomat” căruia i se zice mami. Am fost o mamă severă când erau mici şi adolescenţi pentru că mi-a fost foarte frică să nu-i scap din mână, având în vedere că ei nu au crescut lângă taţii lor. Şi probabil că am accelerat puţin cam tare pedala de severitate. Şi am reuşit să am o relaţie bună, în special cu Victor cu care am făcut o echipă straşnică. Victor al meu, care e acum student la informatică, a făcut o bursă în Italia şi s-a întors în ţară vara asta. Şi cu el am făcut o echipă imbatabilă şi în momentul în care a făcut 18 ani am avut surpriza să-mi spună, adolescent fiind: „Mama, tu ai fost severă şi eu ţi-am spus la un moment dat că eşti cea mai rea mamă din lume. Dar eu îţi pot spune acum că daca nu erai tu aşa, eu nu eram ce sunt astăzi. Îţi mulţumesc foarte mult că ai fost aşa!”. Îţi dai seama că m-am tranformat într-o uriaşă lacrimă.

Fiica Marinei Almășan studiază Psihologia la Paris

Ai şi o fată, tot Marina…

Da, fata mea e măricică, s-a desprins demult deja de mine, face anul acesta 30 de ani. A terminat o facultate în România, nu cea pe care şi-ar fi dorit-o. Îmi reproșează mereu că n-am susţinut-o să facă Regie Film, eu spunându-i că România nu e chiar ţara care să ofere posibilităţi nelimitate regizorilor şi că e mai bine să facă o facultate mai aşezată şi mai ancorata în realitate. Şi la sugestia mea, a făcut SNSPA. După cei patru ani a zis că nu vrea să facă asta în viaţă şi a plecat la Paris, unde studiază Psihologia pe care speră să o profeseze. În paralel cu facultatea, lucrează şi încă nu cred că s-a îndrăgostit. Sau dacă da, nu e ceva foarte serios dacă eu nu ştiu.

Ce îţi doreşti în momentul acesta?

Îmi doresc ca părinţii mei să trăiască cât mai mult. Nesfâşit, dacă s-ar putea. Îmi doresc să scriu şi cărțile mele să placă publicului. Să îmi termin frumos cariera ca om de televiziune, însă eu simt că mai pot destul. Îmi doresc să călătoresc, pot spune că sunt „bolnavă” de călătorie, şi să am oameni dragi în jurul meu.

Care este secretul tău, pentru că arăţi foarte bine?

Sunt o persoană veselă, cu sufletul deschis şi optimistă.

Te invităm pe Facebook, ca să comentăm subiectele împreună

Avem și Instagram, pentru imagini și texte cum nu au alții

Citește și:

Marina Almăşan, indignată de conducerea TVR: «Îi tratează pe toţi ceilalţi ca pe nişte slugi jegoase»

Marina Almăşan şi-a găsit casă în Norvegia

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net