INTERVIU Giulia: «Am 10 tatuaje, dar cel cu copiii îmi e cel mai drag»
Fosta solistă din trupa Candy va reveni după 17 ani în televiziune, tot la Prima TV, unde va prezenta, din 1 martie, “Hai cu fetele”, un show zilnic în care va avea alte trei colege din showbizz.
Click a stat de vorbă cu Giulia Anghelescu, care la 36 de ani pare că nu mai are nimic în comun cu acea Giulia din Candy. Are o familie superbă, doi copii frumoşi, un corp perfect, bine lucrat la sală, şi 10 tatuaje!
Click: Acum un an făceai operaţie de mărire de sâni şi ne povesteai că revii în muzică. Între timp a venit pandemia. Cum te-a afectat?Giulia Anghelescu Huidu: Sincer, pentru mine anul 2020 a fost un an extraordinar de bun. Am reuşit să fac mai multe proiecte decât mi-am imaginat că voi face şi am reuşit să lansez şi un nou single, “Absent”, dar mai presus am avut timp pentru a sta cu familia mea.Vei prezenta o nouă emisiune la Prima TV, “Hai cu fetele”. Nu eşti la prima experienţă de acest fel. Ce ne poţi spune despre show?Sunt foarte încântată de acest nou proiect, mai ales că a trecut ceva timp de când nu am mai prezentat o emisiune tv. La începutul anului 2021 una dintre dorinţe a fost să mă întorc în televiziune şi radio aşa că proiectul “Hai cu fetele” a venit la momentul potrivit. Sunt convinsă că noua emisiune din grila Prima TV va fi pe placul telespectatorilor pentru că va aduce un aer proaspăt printre celelalte producţii de divertisment existente în momentul acesta.
Te ştiai cu fetele din emisiune?Da, normal că mă ştiam cu Ioana Petric, Gabriela Mihai şi Diana Bart, tocmai de aceea sunt convinsă că vom face o echipă foarte bună împreună.În urmă cu 17 ani ai prezentat tot la Prima TV „Kiss Adventure”. Îţi mai aminteşti de proiect, ce amintiri ai de atunci? Cântai în Candy?“Kiss adventure” a fost unul dintre proiectele mele preferate, ba chiar mi-aş fi dorit să pot participa ca şi concurent. A fost o experienţă foarte frumoasă pe care am trăit-o alături de o echipa de la care am avut enorm de multe de învăţat. Nu mai eram în trupa Candy pe atunci, deja pregăteam primul meu album solo.
Mai ţii legătura cu fetele care au trecut prin trupă?Nu. Viaţa ne-a dus pe direcţii diferite şi nu am mai vorbit de câţiva ani.Cum a trecut familia ta prin izolarea asta? Ţie ce ţi-a fost cel mai greu?Izolarea a fost cel mai bun lucru care se putea întâmpla familiei noastre. După foarte mulţi ani am avut, în sfârşit, timp să stăm împreună şi să facem un milion de lucruri.V-aţi gândit şi la o vacanţă?Daaaa... vrem să plecăm oriunde în lume atunci când lucrurile se vor mai linişti şi vom considera că suntem în siguranţă.
Am observat un tatuaj pe picior. Câte tatuaje ai în total?Acea gheishă este un tatuaj temporar dar ar trebui să ştiţi că am 10 tatuaje. Aproape fiecare tatuaj a fost făcut de ziua mea de naştere iar cel mai frumos dintre acestea este cel cu portretele copiilor mei, Antonia Sabina şi Eduard Mikael, pe care îi iubesc enorm. Am un tatuaj cu o fundiţă, la fel ca prietena Antonia, am o pasăre pe spate, iar acolo a fost un alt tatuaj înainte, mai am un înger, o cheia sol, un scorpion şi un citat în limba japoneză, dar şi altele. Dar cele mai importante sunt cele cu copiii mei.