INTERVIU Iuliana Tudor: «Am aceeași greutate ca la 20 de ani». Regulile după care se ghidează vedeta

Ultima actualizare:

    Iuliana Tudor are aceeași greutate ca la 20 de anifoto: Marius Bărăgan
Iuliana Tudor are aceeași greutate ca la 20 de anifoto: Marius Bărăgan

Mereu într-o formă fizică de invidiat, Iuliana Tudor ne-a vorbit despre stilul ei alimentar, care o ajută să aibă aceeași greutate din timpul studenției. Vedeta ne-a mai povestit, în interviul exclusiv, despre cum vede televiziunea de acum încolo, ce schimbări au avut loc în sezonul 5 al emisiunii “Vedeta populară”, pe care o prezintă la TVR, dar și despre fiul ei, Tudor.

  • Click: Iuliana, ai revenit la TVR cu sezonul 5 al emisiunii „Vedeta populară”. Ai avut o pauză lungă! Cum au fost pregătirile și cu ce noutăți veniți acum, în fața telespectatorilor?

Iuliana Tudor: Sezonul 5 a debutat cu dreptul ca audiență și mă bucur că am reușit să fidelizăm un public constant pentru show-ul nostru. Fiind vorba de o licență a partenerilor noștri de la Casa de producție Zucchero, formatul se păstrează. La fel și componența juriului. Noutatea o reprezintă concurenții din acest sezon și poveștile lor. Ne-am bucurat de prezența unei doamne speciale, prof. universitar la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică din București. Apoi o domnișoară care a construit ca proiect în liceul ei un taraf de fete, apoi un tânăr aflat în plasament care ne-a emoționat extraordinar...și multe alte exemple, pe care vă las să le descoperiți în fiecare duminică seară. Noutatea este și felul în care am realizat filmările și întreaga producție a sezonului 5, pe care a trebuit să le adaptăm pandemiei. A fost greu, dar am reușit să păstrăm nivelul profesional al programului pentru ca telespectatorii să aibă parte de același conținut bun cu care i-am obișnuit.

  • Ați avut și o concurentă depistată cu Covid-19 cu o zi înainte de semifinală. Nu te-ai panicat puțin?

A fost dificil și delicat. Dar, am găsit soluțiile cele mai bune, am promis concurentei că va intra direct în semifinală în sezonul următor. 

Nu a fost nevoie să fac testul,pentru că nu am avut contact direct și după cum vă spuneam am păstrat distanțele regulamentare pe tot parcursul filmărilor.

Iuliana Tudor, alături de juriul „Vedeta populară”
Iuliana Tudor, alături de juriul „Vedeta populară”
  • Care este starea ta de spirit acum? Te-ai întors în București după ce ai stat o lungă perioadă acasă la părinții tăi. Cât de mult te-a speriat acest Coronavirus și cum ți-a schimbat viața și obiceiurile de când a apărut?

Nu pot spune că viața mea e altfel, doar că a devenit o rutină și tratăm cu normalitate respectarea regulilor de igienă și de distanțare. În rest, ne străduim să ne continuăm viețile atât cât se poate cu optimism și credință că va trece! 

  • Ce a însemnat pentru tine, profesional vorbind, anul 2020?

O resetare cumva. Mi-am îndreptat mai mult atenția către online. Încerc să dezvolt și în această zonă proiecte și cred că e o formă de adaptare la un context nou, care poate aduce evoluție. De ce nu? Știm că în criză apar cele mai bune idei și oportunități. Dacă ai mintea deschisă și nu ți-e frică de nou. 

  • Cum vezi această indrustrie a televiziunii și a showbiz-ului de acum încolo?

Televiziunea clasică...pe cale de dispariție. Televiziunea "nouă", la început de drum. Pentru cine va veni cu idei potrivite omului de acum și timpurilor. Fără a renunța la reguli de bun simț și la un standard pe meserie. Va avea loc o resetare la nivel mondial. Vom vedea ce va însemna asta....

Iuliana Tudor prezintă emisiunea „Vedeta populară”, la TVR1
Iuliana Tudor prezintă emisiunea „Vedeta populară”, la TVR1
  • Ce schimbări din cauza pandemiei nu ți-au priit și nu ți-au plăcut până acum, din toate punctele de vedere?

Lipsa respectului din partea unor concetățeni pentru cel de lângă ei, pentru reguli de bun simț. E încă multă lume la noi pentru care nu contează că prin ignoranță ei pot omorî pe cel de lângă. Trebuie să înțelegem că nu contează faptul că eu sunt sănătos și duc orice. Contează faptul că pot transmite (chiar neștiind că sunt purtător, deci asimptomatic) altui om, care poate muri din cauza mea, pentru că are diabet, e hipertensiv, are probleme majore de sănătate. Asta nu înțelege lumea. Că trebuie să avem grijă de noi, dar mai ales de cei vulnerabili de lângă noi. E o formă de educație comunitară pentru care ar trebui investit mai mult timp și bani pentru conștientizare.

  • Cum te împaci cu școala online sau Tudor încă merge fizic la școală?

Cu normalitate. Și măsură. L-am educat să respecte regulile, dar să se poarte firesc cu copiii. Nu devenim nevrotici pentru că cineva ne atinge brațul, deci cu măsură. Ne purtăm normal, dar cu mască și o oarecare distanță. Cât se poate pentru copii. Joaca e esențială pentru ei. Nu le putem lua asta. Dacă vrem să-i păstrăm sănătoși mental și fizic.

  • Îl ajuți la teme? Întâmpini dificultăți?

Verific ce lucrează zilnic. Dar, l-am obișnuit să facă singur și doar dacă are nevoie de ajutor să-l ceară. E un copil bun și îi place la școală. Ceea ce îmi da un confort și o liniște.

Iuliana și fiul ei, Tudor
Iuliana și fiul ei, Tudor
  • Care este cel mai important sfat pe care i l-ai dat copilului tău?

Binele aduce bine! Răul aduce întotdeauna rău!

  • De ce anume îți este teamă cel mai tare?

De Dumnezeu.

  • Care este lucrurl cel mai drag pe care îl faci în afară televiziunii?

Educația copilului meu.

  • Cum se relaxează, de obicei, Iuliana Tudor?

Ascult muzică, dorm, citesc sau văd un film, întotdeauna cu un ceai lângă.

  • Care ar fi cea mai radicală schimbare pe care ai putea s-o faci în viața ta?

Nu fac schimbări radicale. Și orice schimbare vine după analize atente și evaluări care cer timp. Nu sunt un om care ia decizii importante pe moment.

  • Cum ai grijă de silueta ta? Ce nu îți refuzi niciodată din punct de vedere alimentar și de la ce nu te poți abține?

Echilibrul e cheia. Nu-mi refuz nimic din ce îmi place, dar am grijă ca zilele următoare să aerisesc organismul. Să-i dau timp și spațiu să elimine dacă e cazul ce i-am dat mai greu. Respect 3 mese pe zi la ore fixe și 2 litri de apă zilnic. Somn 8 ore și mișcare de 3 ori pe săptămână. Nu mănânc fast food, prăjeli sau alimente puternic procesate. 

  • Cum te echilibrezi? Câte kilograme ai acum și la câte ai vrea să ajungi? Te simți bine în pielea ta?

Am aceeași greutate ca la 20 de ani. Când am pus 2-3 kg reduc cantitatea și mănânc ceva foarte ușor la fiecare masă. Măresc și cei 2 litri de apă. Într-o săptămână m-am reglat. 

Citește și:

Cum arată soţul Iulianei Tudor. Cei doi aniversează 20 de ani de când sunt împreună

Secretele Iulianei Tudor pentru silueta de vis. Sunt la îndemâna oricui

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner andreea marin violeta banica png
banner buletin de bucuresti png
banner oana pellea png
mircea diaconu jpg
image png
mircea diaconu jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net