INTERVIU Manuela Hărăbor: "După 50 de ani, iubirea este mai așezată, mai matură". Cum arată oaza ei de liniște, de acasă
A debutat în "Veronica" (1972), apoi a devenit "Pădureanca" (1986) și acum este una dintre cele mai frumoase actrițe din serialul "Vlad" (PRO TV). Este vorba de Manuela Hărăbor (52 de ani), o femeie care și-a dedicat viața fiului și părinților, cărora le este alături permanent. În ultimii ani s-a apropiat mai mult de biserică și a descoperit o altfel de dragoste. Despre toate acestea, vedeta ne-a povestit într-un interviu emoționant.
- Click!: Ești una dintre cele mai îndrăgite actrițe de teatru, film și televiziune. Cum a început pasiunea pentru actorie? Tatăl tău a avut o contribuție, având în vedere că este unul dintre oamenii care a lucrat la Buftea? În afară de el, cine te-a mai susținut în ceea ce faci?
Manuela Hărăbor: Primele mele amintiri sunt legate de Studioul Cinematografic de la Buftea. Am crescut între platourile de filmare și atelierul tatălui meu, care era pe vremea aceea sculptor-machetist la departamentul de filmări combinate. La trei ani am dat prima probă de filmare pentru "Veronica", film care mi-a trasat într-un fel direcția pe care voi merge. A fost dragoste la prima vedere, chiar dacă nu conștientizam pe atunci ce înseamnă această profesie. Ce știam era că îmi plăcea să mă joc acolo, mai ales că eram înconjurată de mulți copii, iar doamna Elisabeta Bostan era pentru noi ca o a doua mamă. Filmările la "Veronica" și "Veronica se întoarce" au suplinit grădinița la care nu am mers. Și dincolo de tot ce am învățat în timpul filmărilor, perioada petrecută acolo a constituit o bază solidă de disciplină, absolut necesară profesiunii de actor.Eșți o femeie încercată, dar puternică, o mama dedicată și o fiică exemplară. Ce te-a ajutat să treci peste toate problemele pe care le-ai avut în viață?Nimic nu putem face în viață fără ajutorul lui Dumnezeu (n.r. Cezarina, sora ei, lucrează în TVR). Și Dumnezeu lucrează prin oameni. Mi-a dăruit doi părinți minunați, care au știut să mă educe și să mă modeleze, o soră mai mare care mi-a fost și încă îmi este sprijin, am fost înconjurată aproape tot timpul de oameni de la care am avut de învățat ceva. Tot timpul, când mi-a fost greu, am simțit grijă, iubirea și sprijinul lui Dumnezeu. Secretul este să accepți cu sufletul deschis tot ce îți dăruiește, fără a te revolta. Între noi și Creator este o ușă care se deschide doar din partea noastră. Acum, când privesc în urmă, știu că toate încercările prin care am trecut au fost lecții date de Dumnezeu pentru a mă desăvârși, trepte spre Cer, așa cum le numesc, pentru a mă desăvârși că om. Urcușul însă nu a luat sfârșit, în fiecare zi mai am de învățat ceva, mai am de șlefuit o trăsătură de caracter, mai am de schimbat mult din ceea ce mă caracterizează.
- Viața ta particulară a trecut pe planul doi, încercând să fii dedicată copilului tău și părinților tăi? (n.r. Andrei, 29 de ani, fiul Manuelei, este diagnosticat cu autism)
Încerc să mă comport așa cum cred că trebuie să se comporte cineva care se dorește a fi Om. În viață suntem puși mereu în situația de a face alegeri. Nu le putem avea pe toate în același timp. Cred că asta e cea mai importantă lecție pe care părinții ar trebui să le-o dea copiilor. Doar așa copiii se pot dezvolta și crește sănătos din punct de vedere moral. A fi părinte e o profesie în sine, poate cea mai importantă, și nu cred că poate fi pusă în plan secund, indiferent de circumstanțe. Așa cum cred că stă în firea lucrurilor să ai grijă de părinții tăi atunci când îmbătrânesc, să întorci cumva dragostea cu care te-au crescut. Se schimbă doar raportul de forțe, în rest totul ar trebui să rămână neschimbat.
- Ai jucat în multe povești și ai lucrat și pentru serialul "Vlad". Ți-ai fi dorit să ai un rol mai mare? Ai urmărit serialul, ești fan al unui personaj?
M-am bucurat să fac parte din distribuție. Și mi-ar face plăcere ca rolul meu să aibă continuitate în serial. Cred că fiecare personaj și-a găsit actorul/actrița perfectă, și sunt pe deplin împăcată. Nu sunt genul de om care să fie "fan", indiferent despre ce vorbim, iar în cazul de față nu ar fi corect să fiu părtinitoare cu un personaj anume.
- Cum eșți strigată pe stradă? Pădureanca sau Veronica?
Pădureanca, chiar dacă au trecut 34 de ani de atunci. A fost o șansă extraordinară pentru mine, ca dovadă că filmul rezistă în timp și câștigă mereu noi și noi spectatori.
- Ce îți mai aminteșți de perioada "Veronica"? Păstrezi legătura cu Lulu Mihăescu sau Margareta Pâslaru?
Îmi amintesc aproape tot. Cum m-am speriat și am vrut să plec de pe platoul de filmare când m-am trezit cu rața în cap, de repetițiile când învățam să cântăm, de nazbâtiile făcute, de bucuria jocului pe pajiștea de la Mogoșoaia sau de la căminul de la Tâmpa de Sus, de fascinația pe care am trăit-o când am văzut-o pentru prima oară pe Zâna Păpădiilor, de aproape fiecare copil în parte. Pe Margareta Pâslaru am revăzut-o, cu niște ani în urmă, la Festivalul Internațional de Film Transilvania și cu Lulu am mai vorbit sporadic, pe Facebook.
- Ești foarte iubită de spectatori, de copilul tău, de sora ta și de părinți. Ai și colegi de breaslă care te iubesc?
Sper. Mă bucur să fiu colegă la Teatrul Mic cu fosta mea colegă de facultate, Dana Dembinski, care se numără printre prietenele mele de suflet.
- Cum stai cu dragostea? Există iubire și relații după 50 de ani?
Există iubire la orice vârstă, chiar dacă se manifestă diferit. După 50 de ani, iubirea este mai așezată, mai matură, sau cel puțin așa ar trebui să fie.
- Care este secretul frumuseții tale?
Nu am nici un secret. Așa m-a făcut Dumnezeu și așa mă ține. Nu mă preocup în mod deosebit de felul în care arăt, în primul rând pentru că nu am timp, am doar ritualuri de bun-simț pe care cred că le are orice femeie. În plus, poate doar bucuria pe care o descopăr la fiecare pas, e un ingredient absolut necesar care înfrumusețează pe oricine!
- Cum ți-ai petrecut perioada de izolare?
Am încercat să fructific acest timp. În primul rând să petrec mai mult timp cu Andrei și cu părinții mei. Dar am și lucrat foarte mult. Am înregistrat zeci de texte și poezii pentru activitatea online a teatrelor la care sunt angajată, respectiv Teatrul Mic și Teatrul "Stela Popescu". Am făcut treburi casnice la care nici nu gândeam să am vreodată timpul necesar sau curajul de a le întreprinde. Am zugrăvit singură terasa și bucătăria, am grădinărit și mi-am transformat terasa într-o oază de relaxare. Dar mi-au lipsit grozav de mult spectacolele și sper că după vacanță lucrurile să se întoarcă pe un făgaș normal.
Citește și:
Cum a descoperit Manuela Hărăbor că fiul ei avea autism
Manuela Hărăbor: “Am învățat de la băiatul meu cum să accept destinul pe care-l am!”
