INTERVIU Mircea Radu s-a mutat la Piatra Neamț de dragul soției. Ce schimbări au apărut în viața lui

Ultima actualizare:

    Mircea şi Raluca se iubesc la fel ca-n prima zi
Mircea şi Raluca se iubesc la fel ca-n prima zi

S-a întors! După ce acum doi ani Mircea Radu a plecat de la TVR 1 la Antena 1, prezentatorul a revenit la postul public pentru un reality-show special - „Down The Road: Aventura”, având drept subiect copiii cu sindromul Down. Click! a stat de vorbă cu prezentatorul de 51 de ani despre televiziune, despre familie şi despre pasiunile sale.

Click!: S-a întors Mircea Radu, am putea spune că a revenit valoarea la TVR 1?

Mircea Radu: Nu m-am întors! Am revenit pentru acest proiect, reality-show-ul „Down The Road: Aventura”. E un proiect tare bun, pe care l-am simţit foarte bine. Am simţit că va fi o emisiune foarte grea, dar foarte puternică. În ceea ce priveşte valoarea la postul public, pot să spun că, prin această emisie, TVR dă un semnal că vrea să redevină ce a fost. Celor de la TVR le era foarte uşor să copieze formate de succes pe care le-au văzut la alţii. Au zis însă că vor să facă un prim pas şi să realizeze ceva ce nu s-a mai făcut în România. La această emisiune, pe mine m-a interesat să cunosc oameni, nu pacienţi.

Vei avea din nou un autocar, aşa cum s-a întâmplat la “Din Dragoste” şi la “Ie Românie”, două dintre emisiunile tale de la Antena 1.

Adevărul este că mie îmi place să şofez, ar trebui să fiu sponsorizat de o astfel de firmă (râde). 

Crezi că le era dor telespectatorilor de Mircea Radu?

Le era (zâmbeşte). Facebook-ul meu zice că da! Maestrul Lazarov spunea: “Faceţi emisii bune, fiindcă emisiile alea bune vor fi locomotive pentru următoarea perioadă a vieţii voastre!”.

Ţi-a lipsit televiziunea?

Sigur, întrucât eu sunt un animal de televiziune, fac profesia asta de peste 20 de ani şi o simt în interiorul meu. 

Starul de televiziune, împreună cu Tudor şi Clara, copiii săi
Starul de televiziune, împreună cu Tudor şi Clara, copiii săi

Am aflat că te-ai mutat din Bucureşti. Este adevărat?

Da, ne-am mutat, dar nu definitiv. Este un contract foarte bun, pe care soţia mea Raluca, medic diabetolog, l-a obţinut la Piatra Neamţ. Eu niciodată n-am avut birou, eu pot să funcţionez de oriunde, mă pot urca în maşină şi pot filma oriunde. 

Vin Sărbătorile, ne poţi spune unde le petreci?

Acasă, alături de familie. La casa din Piatra Neamţ, cu rubedeniile, cu familionul, cu vin roşu şi mâncare bună. 

Ce a zis familia ta despre noul proiect TV?

Copiii sunt prea mici. Tudor, care are 6 ani şi jumătate, a fost impresionat pentru că tatăl său se bagă într-o aventură. Şi tot ce înseamnă aventură la 6 ani e foarte cool, aşa că eu sunt ceva între Batman şi Tarzan. Iar Raluca, soţia mea, a înţeles, doar s-a obişnuit că asta e meseria mea. Clara are 3 ani şi nu înţelege mare lucru. 

Ce pasiuni au copiii tăi?

Sunt extraordinar de muzicali. Dar se pot îndrepta şi spre altceva. Tudor vrea să cânte la chitară, însă deocamdată are mâna mult prea mică. El a primit anul trecut o chitară de la Moşul, însă nu este aşa de bună. Mai are de lucrat la ea, dă de două ori şi se dezacordează. Să-i mai crească mâna şi vom mai vedea ce va face. 

Te vom vedea de Crăciun sau de Revelion prezentând o emisiune?

Voi sta acasă cu ai mei. Voi cânta cu Andra, în spectacolul ei de la PRO TV, care va fi înregistrat la Opera Română. Şi sunt unul dintre invitaţii ei. Iar show-ul filmat pe 9 decembrie (n.r. – ieri) este difuzat pe 26 decembrie, la prânz. Ne veţi vedea atunci. Fiecare se crede Pavarotti la el acasă (râde).

Şi inginer, şi star al micului ecran

Absolvent al Facultăţii de Instalaţii pentru Construcţii din Bucureşti, Mircea Radu a debutat în 1994 la TVR 1, departamentul Ştiri, unde a rămas până în 2000. Pleacă la Observator (Antena 1), prezintă “Din Dragoste”, joacă în “Secretul Mariei” şi prezintă “Genialii” sau “Noaptea erorilor”. În 2010 se întoarce în TVR, la ştiri, şi prezintă “În Trecerea Anilor”. Anul 2016 îi aduce showul de la TVR 2 – “Femei de 10, Bărbaţi de 10”, prezentat alături de Marina Almăşan. În 2017 pleacă la Antena 1 şi prezintă “Ie Românie”. 

«Down The Road: Aventura» are opt episoade

Alături de puştii cu sindrom Down, într-o emisiune care promite să fie un succes
Alături de puştii cu sindrom Down, într-o emisiune care promite să fie un succes

Noul reality-show va debuta pe 23 decembrie la TVR 1, după jurnal, la ora 21.00. Va avea opt episoade, filmate în aproape două săptămâni. Formatul original, „Down the road”, e produs de VRT (Belgia) şi a înregistrat un mare succes în ţara de origine, unde a ajuns la cel de-al treilea sezon. Reality show-ul se difuzează şi în Statele Unite, primind numeroase premii internaţionale. Opt tineri, patru băieţi şi patru fete, toţi cu sindromul Down, pleacă într-un reality-show, o poveste de viaţă, despre prietenie şi iubire.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net