INTERVIU Oana Sârbu își serbează ziua de naștere în izolare: "În astea două luni mi-am retrăit tot trecutul"

Ultima actualizare:

A bucurat generaţii întregi cu cântecele sale, dar şi cu rolul Danei din “Liceenii”. Oana Sârbu, care îşi sărbătoreşte miercuri (13 mai) ziua de naştere, este neschimbată şi la fel de frumosă ca în adolescenţă, chiar dacă a trecut de 50 de ani. Vedeta a povestit pentru Click! cum i s-a schimbat viaţa în cele două luni de izolare.

Click!: Cum au fost aceste două luni de izolare?

Oana Sârbu: Neaşteptate, a fost şocant ce s-a întâmplat, pentru mine. Nu realizez nici acum cum a fost posibil aşa ceva. Vor mai fi perioade de izolare, n-are cum să treacă brusc această epidemie. 

Ce ai făcut în perioada asta?

Mie mi-e bine-n solitudine, în intimitatea casei mele, ştiu să creez ambianţe ZEN, confort din lumini, aroma terapie, muzică, aranjamente florale, nimic nu mă umple mai tare de bucurie decât liniştea, calmul, mai ales pe străzile Bucureştiului sufocat, în toate zilele. Pentru mine e mai mult decât minunat să pot citi mai mult, să ascult muzica ce-mi place, să mă ocup de casă, chiar dacă mai puţin suport treburile casnice, îmi sunt tare nesuferite, mi se par zadarnice şi brutale.

Ai păstrat legătura cu familia ta? V-aţi întâlnit?

Fireşte, ai mei au mare nevoie de noi, în acest timp al vieţii, sunt în vârstă, iar eu şi fratele meu mai mare cu zece ani îi îngrijim alternativ, în fiecare zi.

Fiului tău ce i-ai explicat despre această perioadă?

El e mărişor şi-şi face singur propriile impresii despre ce s-a întâmplat. Urmăreşte ştiri, dar am grijă să-i fie triate informaţiile. În plus, are atât de studiat, mai ales că are examene la sfârşit de an, iar profesorii s-au activat mai mult în ultimele săptămâni, aşa încât timpul liber îl petrecem jucându-ne, plimbându-ne pe lângă casă, desenând, vorbind la telefon cu colegii şi prietenii.

Ţi-ai descoperit noi talente, pasiuni în această izolare?

Am alunecat mai mult pe panta scrierilor şi a lecturilor ce ţin de spiritualitate, religie, istorie. Am cărţi multe ce se vor citite şi am timp mai ales noaptea, în plus am urmărit nenumărate filme documentare. Am şi cântat în câteva proiecte de Paşte, pentru diferite televiziuni, cântece de grup. M-am bucurat să fac, zilele trecute, un material video, alături de colegii mei din “Liceenii”, pentru ziua domnului Nicolae Corjos (regizorul filmului, n.r.), tot taur ca şi mine.

Ce ai făcut pentru tine şi sufletul tău în aceste două luni?

Mi-am revăzut întreaga viaţă, cu ce a fost bun, spectaculos, fulminant, şi cu alegerile mele sau oamenii pe care i-am întâlnit, mi-am revăzut copilăria, mai ales că am pierdut două persoane apropiate în familie, în ultimele două luni, de care era legată întreaga mea viaţă. Mi-am reconsiderat “greşelile”, dar, n-au fost multe, sunt un om norocos, teribil!  “Lumea basmelor” în care trăiesc e cea mai potrivită pentru mine! E evadarea mea! Şi trecerea de acum ceva timp, într-un alt prefix al vieţii, s-a petrecut cu un cumul de emoţii şi energii pe care nu credeam să le trăiesc vreodată.

Azi, 13 mai, e ziua ta şi îţi urăm “La Mulţi Ani!” Te-ai gândit să faci ceva special în această zi?

Mulţumesc. M-am gândit să fac un “live” cu prietenii, pe Facebook sau Instagram. Dar, să vedem. Deja am început să primesc flori şi cadouri, de săptămâna trecută. O să beau şampanie, sigur, sau prosecco, băuturile mele preferate.

Click! spune

Oana Sârbu a cunoscut celebritatea graţie rolului Danei, din îndrăgita serie “Liceenii”. Artista are o mulţime de amintiri de nepreţuit legate de perioada în care a jucat alături de Ştefan Bănică jr. şi de colegii cu care a păstrat legătura în tot acest timp.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
calin geambasu malina olinescu png
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
image
actualitate.net
image
actualitate.net