INTERVIU Olimpia Melinte, slalom între filmările serialului "Vlad" și fetița de 3 luni: "Toate se vor aranja așa cum trebuie"

Ultima actualizare:

    Olimpia Melinte, 34 de anifoto: Instagram
Olimpia Melinte, 34 de anifoto: Instagram

În această toamnă, Olimpia Melinte (34 de ani) se întoarce pe micile ecrane de la Pro TV, cu rolul Elizei din ultimul sezon al serialului "Vlad". Actrița, care este cameleonică în rolurile sale, ne-a povestit, într-un interviu exclusiv, cum se împarte între toate angajamentele carierei și fetița ei, de doar trei luni, al doilea ei copil.

  • Click!: Ultimii ani au fost prolifici pentru tine, ai avut multe proiecte. Te-ai simțit iubită de Dumnezeu? Crezi în divinitate, te rogi?

Olimpia Melinte: Da, am și eu latura mea spirituală. Dar cred că toate au venit spre mine după multă muncă. Pentru că Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă, știi cum se spune?

  • Ai doi copii minunați. Îți mai dorești?

Da, Ingrid a fost un copil foarte dorit! Nu știu dacă aș mai vrea încă un copil, momentan ne este bine așa.

  • Cum e rolul de mamă de fată? E altceva pentru tine, e o schimbare?

E o dragoste diferită, la fel de mare, la fel de puternică, dar pe care o simt altfel. De multe ori când o privesc mă văd pe mine mică și parcă îi înțeleg altfel nevoile.

  • Mai ai timp și pentru tine? Ce îți place să faci?

Timpul meu cu mine înseamnă timpul pe care-l am cu Ingrid! Dar, printre picături, mai reușesc să fac sport, e cam singurul lucru pe care îl fac atunci când nu sunt la filmări sau la repetiții.


    Olimpia Melinte și fiul ei, împreună la gala Gopo 2021foto: Facebook
Olimpia Melinte și fiul ei, împreună la gala Gopo 2021foto: Facebook
  • Cine te ajută cu copiii, cu treburile casei?

Buni Zina, soacra mea, este cea care are grijă de noi toți în perioada asta și o face cu multă dragoste!

  • Ai reluat filmările pentru "Vlad". Cum o poți descrie pe Eliza din ultimul sezon al serialului?

Eliza redevine femeia puternică pe care o știam în primele sezoane. Vor fi iubiri noi, întâlniri interesante, toate trăite la intensitate maximă!

  • Crezi că-ți va fi dor de acest proiect? De cine îți va fi cel mai dor din echipă?

Acum nu-mi dau bine seama că se termină, pentru că abia am început. Dar cu siguranță îmi va fi dor de echipa asta minunată care mi-a devenit a doua familie. Sper să avem ocazia să mai lucrăm împreună, pentru că reușim să ne completăm și să funcționăm foarte bine!

  • S-a întâmplat să ai probleme la anumite scene?

Nu, prea! Cred că singurele “probleme” au fost legate de faptul că se întâmpla să mai râdem la cadru între duble și să ne fie greu să ne revenim. Știți cum se întâmplă când are unul o criză de râs și îi molipsește pe toți? Ei bine la noi se întâmpla destul de des treaba asta!


    Olimpia Melinte, fericită lângă micuța Ingridfoto: Instagram
Olimpia Melinte, fericită lângă micuța Ingridfoto: Instagram
  • Ai jucat și în filmul recent lansat "Și atunci, ce e libertatea?". Ce ne poți spune despre acest proiect?

Lungmetrajul este regizat de Andrei Zincă, după o nuvelă de Ana Blandiana, a fost recompensat cu Premiul Publicului la TIFF și la alte festivaluri internaționale. Este inspirat de evenimente petrecute în realitate, filmul este o poveste despre dragoste şi căutarea libertăţii în contextul deportării a 40.000 de oameni nevinovaţi de către regimul comunist, în 1951, în Bărăgan, aşa-numita "Siberia românească".

  • Cum e personajul tău, Ana. Ce aduce nou... E ceva ce n-ai mai făcut până acum?

Ana Blajinu este fata unui om înstărit, a cărei nuntă e oprită brutal de comuniști. În loc de ”casă de piatră”, Ana și proaspătul ei soț au parte de un bordei de lut în pustiul Bărăganului. Fiecare personaj e unic, așa că n-am mai avut niciodată o astfel de întâlnire, cu un personaj similar.

  • Regizorul Andrei Zincă a facut și el multă vreme seriale. Nu ați mai colaborat până acum?

Nu, suntem la prima colaborare.

  • Ți-ai dori să mai joci într-un serial?

Da, sigur, dacă scenariul mă convinge!

  • Ce alte proiecte mai ai în lucru?

Mă pregătesc de TIFF, unde voi avea premiera cu filmul "Căutătorul de vânt". Așa că ne vedem pe 30 și 31 iulie, la Cluj!

  • De obicei, după ce dai o probă pentru un rol, ai așteptări sau mergi mai departe?

Mereu am așteptări, mai ales când îmi place rolul pentru care dau castingul...dar de multe ori trebuie să merg mai departe. Refuzul face parte din meserie asta!

  • Ce-ți dorești în următoarea perioadă a anului?

Să am nopți liniștite cu cea mică, în rest știu sigur că se vor aranja toate așa cum trebuie.

Citește și:

Olimpia Melinte, strălucitoare la Premiile Gopo, alături de fiul ei. Ce sfat vestimentar i-a dat puștiul

Olimpia Melinte a născut o fetiță! Actrița din serialul „Vlad”: „O iubesc până la cer și înapoi!”

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
banner oana lis png
banner elena merisoreanu png
cub mihaela cernea png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net