INTERVIU Romeo Visca, secrete de navetist cu avionul: «Am bifat nu mai puţin de 54 de zboruri pentru serialul ADELA»

Ultima actualizare:

    Romeo Visca și Ioana Blajfoto: Antena 1
Romeo Visca și Ioana Blajfoto: Antena 1

Fanii serialului "Adela", de la Antena 1, l-au remarcat pe Vali, personaj interpretat de Romeo Visca (30 de ani), un actor român care locuiește la Londra. În ultimele luni, acesta face săptămânal naveta Londra-București și am vrut să aflăm care este viața lui în ultima perioada cu pandemia și filmările pe care le are, astfel că ce am aflat puteți citi în interviul exclusiv pe care actorul ni l-a acordat.

  • Click!: Ce face zilele acestea Romeo? În afară de filmările pentru "Adela" ce alte proiecte mai ai?

Romeo Visca: Salut! Chiar acum răspund la interviul acesta din avion, mă îndrept spre România, la filmările pentru următoarele episoade ale proiectului "Adela", serial difuzat în fiecare joi, de la 20:30, la Antena 1. Mă întorc de acasă, de la Londra, unde am fost pentru câteva zile. În afară de serialul din România, mai am şi alte proiecte în desfăşurare. De exemplu, momentan repetăm pentru “Tartuffe”, de Molière, în Londra, şi vin spectacolele din noiembrie, aşa că mă împart cum pot mai bine.

  • Cu cine îți place să joci din distribuția serialului?

Asta chiar e o întrebare interesantă! Îmi place să joc cu toată lumea, suntem o echipă şi trebuie să ne susținem între noi, cu bunele şi cu relele fiecăruia. Mie de asta-mi place televiziunea, pentru că se formează o echipă ca o familie, iar eu iubesc acest aspect. Nu am simpatii sau antipatii anume, îi iubesc pe toţi la fel. Am o relaţie frumoasă cu Ioana Blaj (Rodica), avem o chimie foarte bună cu Nuami Dinescu (Florica), Ancuţa Sigartău (Nuţica), domnul Râlea (Mitu), cu toţi. Toţi îmi sunt extrem de dragi. Începând, evident, cu doamna Ruxandra Ion, care este un om senzaţional, aspiraţional. O iubesc de mor.

  • Cum ți-ai construit personajul Vali?

Aşa cum am mai spus, pentru mine “Vali” reprezintă un “debut” în partiturile mele de până acum. Nu mai întâlnisem această tipologie, până la proiectul Adela, de la Antena 1. Şi când am văzut partitura, mi-am făcut un plan şi anume să mă duc să-l găsesc prin România, pe undeva. Şi am găsit o sursă de inspirație, lângă Urziceni, la nişte amici de-ai mei, care îşi construiau o casă, cu o echipă de băieţi tineri. I-am reperat imediat şi i-am urmărit un weekend întreg, fără ca ei să ştie, aşa că de acolo am împrumutat. Am preluat din manierismele lor, din limbajul lor, din atitudinea lor şi l-am construit pe Vali. Evident că am adăugat eu partea mea de job, motivaţie, esenţă, structură, dar da…Vali e de la Petreşti în serial, via Urziceni.


    Romeo Visca, încadrat de Anca Sigartău și Marian Râlea, în serialul
Romeo Visca, încadrat de Anca Sigartău și Marian Râlea, în serialul
  • Ți-a fost greu să joci o anumită scenă? Sunt momente în care vă abțineți să nu râdeți în fața camerelor de luat vederi?

Nu mi-a fost greu să joc o anumită scenă. În schimb, îţi voi mărturisi ceva ce n-am mai declarat niciodată nimănui până acum. Mi-a fost extrem de greu să mă acomodez, la început. Sunt un om destul de introvert, destul de dificil când vine vorba de a mă deschide în faţa altora. Eu, de fel, nu am încredere în nimeni, niciodată. Foarte greu ajunge cineva să consider eu că pot să mă deschid în faţa lui/ei. Aşa s-a întâmplat ca, la începutul proiectului, am avut chiar un moment în care am vrut să renunţ. Simţeam nevoia să plec în zona mea “safe”, din Londra. Mi se părea că nu mă fac auzit, că nu fac eu lucrurile bine, ceea ce clar nu era adevărat, însă aşa percepeam eu situaţia la momentul respectiv. Am realizat însă că nu e aşa, că fac parte dintr-o echipă în care sunt iubit şi apreciat şi că totul a pornit de la faptul că eu am venit cu un stil diferit de actorie, cumva incompatibil cu felul în care se lucrează în România.

  • Știm că nu stai în România și că împreună cu toată familia locuiești în Londra. Cât de des călătorești?

Da, e un lucru cunoscut că nu locuiesc în România. Mai mult, am venit special în România, după 10 ani, pentru proiectul Adela, de la Antena 1. Fac naveta Bucureşti - Londra, plus alte locaţii unde am evenimente private, în calitate de MC sau prezentator. Chiar de curând am calculat şi am realizat că din ianuarie şi până în octombrie am bifat nu mai puţin de 54 de zboruri.

  • Ești mereu pe drumuri, ai cumva secrete de călătorie, ponturi pe care să le împărtășești cu fanii tăi?

Nu aş putea spune că am anumite ponturi de călătorie, în schimb, da, ştiu să cumpăr bilete de avion din timp, ştiu ce agenţii sunt bune şi care nu, ştiu să-mi aleg perioadele în care să cumpăr mai multe bilete şi să fac asigurare pentru ele, astfel încât să le pot schimba oricând, fără alte costuri. De exemplu, în ultimii ani am început să-mi cumpăr biletele de avion în funcţie de aeronava care efectuează zborul respectiv. Se ştie clar că aeronavele mai noi sunt mult mai confortabile, au altă calitate a aerului din interior etc. De exemplu, când făceam naveta Londra – Los Angeles, după 12 ore de zbor, dacă mai şi nimereşti o aeronavă veche, îţi ia şi 2-3 zile ca să îţi revii. Iar eu nu am timpul ăsta la dispoziţie. Aşa că prefer să mă documentez exact cu ce tip de avion zbor, pentru a preveni problemele legate de jetlag, care îmi furau şi câteva zile din săptămână, zile pe care acum nu mi-aş permite sub niciun fel de formă să le pierd. Doar ca să vă dau un mic exemplu, eu vin astăzi (luni) în Bucureşti, plec miercuri, direct de pe platoul de filmare de la Adela, ajung miercuri noaptea acasă, iar joi mă aşteaptă un drum de 200 de mile cu maşina, întrucât joi seara am spectacol în Coventry. Nu îmi permit o zi cu dureri de cap, urechi înfundate etc.

  • Ce altceva mai faci în timpul liber când nu filmezi?

Scriu. Oamenii ştiu că eu scriu foarte mult. De vreo lună am început să scriu un musical modern, în două acte, pentru mine si prietena mea, Jazzy Jo (Jazzy Jo Experience). Vreau să punem în scenă o piesa cool, originală, care să aducă în faţa publicului din România câteva dintre subiectele “fierbinţi”, tabu, dar totodată relevante pentru publicul din ziua de azi, cu problemele din ziua de azi. Eu şi Ioana ne înţelegem extrem de bine, ea cântă de-o viaţă, eu joc de-o viaţă. Şi-am zis de ce să nu fac ceva ce ne place amândurora, mai ales că sunt câteva teatre din Bucureşti interesate să ne găzduiască spectacolul. Deci asta fac acum. Şi, bineînţeles, mă ocup şi de business-urile mele din Londra.

  • Te opreşte lumea pe stradă? Te recunosc fanii?

Eeee, asta se întamplă deja de prin 2011 încoace. După “Iubiri Secrete” a început nebunia cu pozele pe stradă şi autografele, iar acum “Adela” continuă trendul. Şi-ți spun sincer, şi nu vreau să supăr pe nimeni, dar e, poate, lucrul care-mi place cel mai puţin la meseria mea. Mă simt destul de incomfortabil când trebuie să stau să fac poze, să semnez autografe sau să răspund la fiecare strigăt după mine, prin magazine sau pe stradă. De asta ies foarte rar, mă văd cu extrem de puţini oameni din industrie şi încerc să-mi ţin şi prietenii departe de “viaţa publica”. Mereu am zis - Romeo e Romeo de la televizor, doar la televizor. În rest, dacă nu sunt pe scenă sau la TV, Romeo vrea să trăiască întocmai ca orice om. Nu ascund însă faptul că mă bucur atunci când se iveşte ocazia să fac la rândul meu fericit un om care îmi apreciază munca.

  • Mergi la sală? Ai grijă de alimentaţie?

Da, merg la sală în ultima perioadă. Acum un an, când l-am început pe Vali, aveam pătrăţele. Doar că lui Vali i se potrivea şi puţină burtă, ca să fie mai spumos personajul, aşa că am hotărât să i-o acord. Doar că nu mă mai simţeam bine cu Vali aşa plinuţ şi mi-am spus <gata! Cum iese Vali din puşcărie, merge la sală!>. Vălicu vrea să arate bine, după ce a văzut viaţa de la oraş. Iar cu alimentaţia, da, mereu am avut grijă. Eu pot sta fără să mănânc zile întregi. Nu sunt gurmand, nu mă omor după carne, îmi plac crudităţile, salata, dar şi pâinea. Cred în echilibru şi mai cred că o dietă echilibrată înseamnă şi un corp şi o minte sănătoasă. Şi în afară de cum arată corpul, este foarte important să am şi un ten şi o piele sănătoasă, aşa că merg periodic la doamna doctor Amalia Anghel.

  • Te-ai vedea într-un rol de protagonist? Ce roluri ţi-ar plăcea?

Am tot fost în roluri de protagonist, evident că-mi place. Am clădit o cariera pe roluri negative şi acolo mă simt cel mai bine. Dar, orice mi se oferă, eu citesc intâi, cântăresc ce pot face cu personajul respectiv, iar dacă simt ca e pentru mine îl fac, dacă nu, îl dau mai departe. Inclusiv la Adela am avut discuţii despre viziunea artistică asupra lui Vali. V-am mai zis, dacă nu vreau să fac ceva, dacă nu cred într-un personaj, nu îl fac. Ce pot eu să spun şi este dovedit - cred cu tărie că nu există mulţi oameni care să facă rolurile negative aşa cum le fac eu. Şi să-şi şi asume acest lucru. Aici nu am de ce să fiu modest, pentru că îmi ştiu capacitățile şi puterile. Depinde şi de alţii să le vadă, să le aprecieze şi să ştie să le pună în valoare. Cred că acolo mai e de lucru - la oamenii care vor să mă contracteze şi nu înteleg cum funcționez eu şi ce nevoi am ca să reuşesc un lucru senzaţional. Dar îşi vor da ei seama la un moment dat. Toţi au făcut-o.

  • Ce planuri ai pentru următoarea perioadă?

În primul rând vreau să termin de scris musicalul, să încep pre-producţia pentru el, filmez cu drag şi spor la “Adela”, ca să ne putem vedea în fiecare joi, de la 20:30, pe Antena 1. Am un pictorial incendiar care mi-a fost propus şi vreau să văd dacă o să pot să-l fac, mă ocup de teatrul meu şi stau departe de ochii lumii, alături de familia şi de prietenii mei. Vine Crăciunul, e sărbătoarea mea favorită, încep pregătirile. Cred că o să mă mut în casă nouă la inceput de 2022 şi am câteva lucruri de pus la punct şi la acest capitol. Plus vacanţa de Revelion, pe care sper să o petrec în Malta anul acesta. Vedem. Vă pup şi vă iubesc şi nu uitaţi că #dacaejoieadela, de la 20:30 pe Antena 1. Iar pe mine mă puteţi urmări şi pe Facebook şi Instagram.

Citește și:

Românul Romeo Visca, gardă de corp pentru Penelope Cruz

INTERVIU Secretele lui Romeo Visca, băiatul rău din "Adela": "În cariera mea am jucat majoritar roluri negative"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net