INTERVIU Secretele lui Romeo Visca, băiatul rău din "Adela": "În cariera mea am jucat majoritar roluri negative"

Ultima actualizare:

    Romeo Visca s-a născut pe 11 august 1986, în Oneştifoto: arhivă personală
Romeo Visca s-a născut pe 11 august 1986, în Oneştifoto: arhivă personală

După ce a jucat în producții de succes din Londra sau din SUA, Romeo Visca a primit un rol negativ în serialul "Adela", de la Antena1, unde interpretează un personaj pestriț, care a fost bine primit de telespectatori. Tocmai de aceea am stat de vorbă cu actorul care locuiește în străinătate de ceva timp, dar care rămâne îndrăgostit de România și de proiectele de aici.

  • Click!: Joci în serialul “Adela” și rolul tău a devenit de la un episod la altul mai interesant. Cum ai ajuns să joci în serial?

Romeo Visca: Am venit în România la începutul lui martie 2020 să dau o probă la un casting organizat de doamna producător Ruxandra Ion. Am trimis materialele care mi s-au cerut, dumneaei a dorit să mă vadă, astfel că am zburat din Londra special pentru acel casting. Am dat o săptămână întreagă probe și într-un final mi s-a oferit rolul.

  • Cum ți-ai descrie personajul? Cum e Vali și cum l-ai construit?

Vali Dincă e ceva nou pentru mine. E un contre-emploi senzațional. Nu-l știam, nu cunoșteam tipologia, astfel că am căutat o modalitate să cunosc “direct de la sursă” cum sunt oamenii pe tiparul acesta. M-am dus la niște amici care au o casă în județul Ialomița și care aveau o echipă de băieți care lucrau la renovarea ei. Așa mi-am fixat un reper de comportament, atitudine, gestică, mimică, limbaj din ceea ce vedeam acolo, în gașca aceea de muncitori. De acolo am luat “forma” lui Vali. Fondul i l-am găsit separat, din motivațiile personale găsite în povestea “Adela” pe arca Traian Dincă - Vali Dincă. Vali e extrem de loial, un suflet mare, nu am dorit să nu-i dau o “umanitate urbană” dacă vrei, chiar dacă el e scris ca fiind din zona rurală. Astfel că l-am adus la curent cu “viața de oraș” a băiatului de la țară care-și caută unchiul dispărut fără urmă. Vali reprezintă “DETERMINARE”, dacă trebuie să-l descriu într-un singur cuvânt. Și nu se va lasa până nu va descoperi adevărul. Vali aduce mult dinamism în “Adela” și vreau să mă axez pe asta.

  • Unde te-a prins pandemia și cum a venit oferta de la Antena 1?

Pandemia m-a prins în Europa, acasă, în Londra. Doar ce mă întorsesem din Los Angeles, unde locuiesc din 2015, pentru vacanța de Crăciun cu ai mei. Am fost și am petrecut în Norvegia de Revelion și câteva zile mai târziu a început nebunia. Și am decis să rămân în Europa până se mai liniștesc un pic treburile. Și fiind aici, Oana Bucur mi-a scris ceva despre un proiect în România, i-am trimis ce mi-a cerut și ulterior am ajuns la castingul doamnei Ruxandrei Ion. Am zis da fără să mă gândesc prea mult. Îmi doream să lucrez cu doamna Ion de mult timp, și dacă tot s-a potrivit să fiu în Europa și nu exista la acel moment o certitudine a întoarcerii mele înapoi în State, am zis să mai fac un proiect și în țara în care m-am născut. Și sunt mai mult decât încântat de rezultat. Vali se pare că a prins extrem de bine la public.

  • Ai devenit cunoscut publicului din România printr-un alt serial, de la Prima tv, acum câțiva ani. Ce poți să ne spui despre acel proiect?

Serialul se chema “Iubiri Secrete” și cred că a avut 8 sezoane în total. Eu am apărut în sezoanele 2 și 3, trebuia să apar și în 4 și 5, dar am decis să întrerup atunci colaborarea. Filmasem promourile pentru sezonul 4 și eu n-am mai apărut. Nu s-a întâmplat nimic greșit sau probleme cu cineva sau ceva din echipă. Pur și simplu am considerat că am spus ce aveam de spus în acea producție și nu mai vedeam o creștere sau o motivație în a face parte din proiect. Am mai spus-o și o să o repet. Nu voi spune “DA” niciodată unui proiect doar de dragul de a “mai apărea și eu în ceva” și nu voi sta “agățat” cu orice preț de un proiect. Dacă eu consider că nu mai pot să ajut să iasă un lucru de calitate, mă voi retrage. Oricât de mare și oricât de important ar fi. Consider că e foarte important pentru mine ca artist să fac parte din ceva atât timp cât e în termenii mei și dacă sunt lăsat să fac ce știu eu să fac cel mai bine. Doar atunci pot fi original, dedicat și implicat 100%. Altfel, nu. Mă retrag. Ideea e că eu nu caut faima, pe mine nu mă atrage cu nimic să fiu recunoscut pe stradă sau să apar pe nu știu câte ecrane, sau să am niște milioane de followersi pe Social Media. Dacă vrei, partea asta cu faima e cea mai puțin plăcută pentru mine. Dacă nu fac ce-mi place, cum îmi place, și dacă nu simt că sunt apreciat în locul în care lucrez, nu funcționez. Astfel că spun NU la multe lucruri, refuz roluri când nu consider că e ce trebuie, deși poate n-am altceva în acel moment. Astea sunt alegerile mele.


    Romeo Visca, încadrat de Anca Sigartău și Marian Râlea, în serialul
Romeo Visca, încadrat de Anca Sigartău și Marian Râlea, în serialul
  • Ai jucat mult în State, în UK. Cum e să joci alături de actori mari. Cum au fost experiențele de afară?

Într-adevăr, am muncit mult în cariera mea până acum. În State am peste 40 de scurtmetraje și 2 lungmetraje făcute, iar în Londra preponderent e teatrul, dar și TV-ul. Experiențele mele lucrând pe cele mai mari platouri din lume, din cadrul celor mai mari studiouri din lume sunt fantastice. Gândește-te numai cât am învățat lucruri tehnice despre Cinematografie lucrând la Warner Brothers sau Universal. Să îl asculți pe Ryan Murphy, de exemplu, cum îți spune cum să lucrezi cu luminile, sau cum te învață diverse trucuri, e fenomenal. Să înveți de la oameni care au scris istorie. Să fii pe un platou și să tragi un episod în 7-11 zile, în care se dedică atât de mult timp calității imaginii, chiar te învață lucruri pe care nicio școală din lume nu o va face. Sunt recunoscător pentru tot ce mi-a oferit până acum Hollywood-ul și abia aștept să mă întorc când va fi timpul potrivit. În 2019 intrasem în vizorul Netflix, astfel că “viitorul sună bine”.

  • Cu cine te înțelegi cel mai bine din “Adela”?

Îți voi răspunde cât de ușor pot. Cu toată lumea. Și nu e un clișeu. Mă înțeleg cu toți la fel de bine cum mă înțeleg cu oricine pe lumea asta. Sunt o fire mai retrasă în general și nu prea întru eu în discuții și detalii cu nimeni de pe unde lucrez. Eu mă duc, îmi fac treaba și plec. Nu plec urechea la orice, nu mă interesează ce face altcineva cu viața lui, nu vreau să devin “best friend-ul” nimănui. Sunt un actor care merge, își face treaba și pleacă acasă. Rolul meu acolo e să ajut să punem o poveste în scenă pentru publicul care ne urmărește și atât. Așadar, mă înțeleg bine cu toată lumea, atât cât consider eu că e necesar.

  • Ne poți povesti o întâmplare haioasă de la filmări?

O întâmplare dacă vrei, mai hilară, a fost când încercăm să tragem niște secvențe acolo la țară și locația respectivă avea destul de multe animale, printre care și niște gâște. Care nu se mai opreau din a ne încânta urechile. Și trăgeam în funcție de dispoziția gâștelor. Dacă aveau nervi, țipau din toți rărunchii și noi eram pe pauză. Cum se opreau, cum dădeam "rec". A fost amuzant, da.

  • Când ai realizat că vrei să devii actor? Ce ai făcut pentru a-ți îndeplini visul?

De pe la vreo 8 ani tot joc pe scenă. Fie că e teatru, TV sau film. Am încercat să-mi perfecționez tehnica de-a lungul timpului, absolvind cele mai bune școli în domeniu (Londra și LA) și să mă axez pe ce știu să fac cel mai bine. Și multă practică. Și să învăț despre partea de Business a acestei industrii. Pe care în România văd că nu se pune accent prea tare și pentru mine asta e un mare semn de întrebare. Pe noi ne-a învățat în școală cum să ne facem Branding, cum să ne prezentăm produsul, întreținerea noastră că actori, atitudine, prezența, negociere contract etc. Aici, absolvi o școală și apoi ajungi să te întrebi de ce anumite lucruri nu funcționează. Nu mă înțelege greșit, nu critic nimic. Fiecare școală vine cu plusurile și minusurile sale, și fiecare școală atacă un anumit segment. Dar cred că și în România se poate lucra pe partea de Branding și Imagine atunci când vine vorba de actori. Nu tot timpul “TALENTUL” e suficient. Dimpotrivă, în State “talentul” reprezintă cam vreo 10% din reușită.

  • Ești genul “macho negativ”. Nu ți-ar plăcea un rol principal de genul?

În cariera mea am jucat majoritar roluri negative. Mi se pare mai interesant, mi se pare mai ofertant un rol negativ. Nu poți aprecia Binele dacă nu ai Răul care să-l scoată în evidență. Poți să te joci cu orice valență vrei, pentru că vei găsi personajului o motivație pentru asta. Da, sper să scrie cineva și în România la un moment dat, și nu numai, și roluri principale pentru negativi. Avem deja un “Dexter”, un “Lucifer” (alegoric firește) care au fost proiecte axate pe personaj negativ. Mi-ar plăcea. Dacă se va ivi ocazia, cu siguranță voi lua în considerare. Iar “Macho”, nu știu cât de mult mi se aplică. Da, sunt un tip care își păstrează o ținută corespunzătoare, o atitudine potrivită și demnă tot timpul. Dar aici revenim la discuția de Branding de mai sus. Nu poți să fii personaj principal și să ai umerii căzuți. Sau să apari cu o ținută “casual” ca și cum ai ieșit la piață. Publicul taxează. Ești principal, trebuie să fii aspirațional. Altfel, nu ești credibil, din punctul meu de vedere. Poate tocmai de aceea am un mic avantaj. Că lucrez foarte mult la felul în care mă prezint, arăt, la atitudine, la energie. Și am firea asta aparent “rece”, “arogantă” poate, dar să știi că nu mi-a “mâncat mai nimeni din traistă”, cum se spune. Cine vrea să  ajungă în zona mea “bună” trebuie să dovedească mai întâi că merită.

  • Ai alte proiecte pentru următoarea perioadă?

Da. Începem să filmăm “Adela” sezonul 2, în Londra am terminat de filmat pentru “Britannia” sezonul 3 (Sky) în Ianuarie, astfel că momentan sunt al “Adelei” și acest proiect este singurul pe care mă focusez.

  • Planuri pentru 2021?

Să ne lase Pandemia să terminăm și Sezonul 2 din “Adela” în siguranță. Vali vine cu forțe proaspete din sezonul 2 astfel că povestea devine din ce în ce mai interesantă. Și multă sănătate tuturor. Restul, faimă, caracter, s-or mai găsi. Să urmăriți "Adela" în fiecare joi de la 20:30 pe Antena 1 și Antena Play.

Citește și:

EXCLUSIV Cine i-a furat rolul lui George Burcea. Concurență mare pentru noul serial de la Antena 1

INTERVIU Detalii neștiute despre Alecsandru Dunaev, eroul din serialul "Adela": "Sunt un lipovean născut pe mal de Dunăre"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner Cristina Cioran png
cub catalin botezatu png
andreea banica instagram jpg
Banner Constantin Cotimanis
andreea balan  crop 1665063599 jpg
image png
banner raluca moianu png
banner dana budeanu png
image
actualitate.net
image
actualitate.net