INTERVIU Vlad Gherman, din serialul "Adela", despre relațiile cu colegii din LaLa Band. Ca a pierdut și ce a câștigat în pandemie
La 10 ani de la lansarea trupei LaLa Band și debutul său în serialul "Pariu cu viața", Vlad Gherman revine într-o altă producție de succes, "Adela", de pe Antena 1. Am vrut să știm ce amintiri are legate de perioada de debut, dar și despre experiența de acum, din noul proiect, așa că am stat de vorbă cu actorul, într-un interviu exclusiv.
- Click!: Ai revenit cu un nou rol în serialul "Adela", ne poți spune cum îl vezi tu pe Călin, personajul jucat?
Vlad Gherman: Călin e un tip carismatic si cu un simț al umorului dezvoltat. Abandonat la naştere, Călin nici măcar nu vrea să îşi cunoască părinţii. Singura lui familie este Mihai, protagonistul serialului, pe care îl consideră fratele lui mai mare. Cei doi s-au cunoscut la orfelinat şi de atunci au rămas fraţi pe viaţă. Locuiesc împreună şi se ajută în orice. Călin e IT-ist şi lucrează la televiziunea lui Paul Andronic. E un spirit glumeţ, altruist şi sincer. Personajul Călin e diferit faţă de tot ce am făcut până acum. Deşi pare un tocilar la prima vedere, nu e deloc aşa. Pentru mine e o adevarată plăcere să interpretez acest rol, pentru că mi-am dorit de o gramadă de timp să joc comedie.
- Până acum te-am văzut jucând cu Alecsandru Dunaev. Vei avea de filmat şi cu alți colegi?
Da, normal! Într-adevăr, joc foarte mult cu Alecs, dar personajul meu se va intersecta şi cu alţi oameni. Vă invit să ne urmăriţi în fiecare joi, de la 20:30, pe Antena 1 şi să aflaţi astfel cum va evolua povestea lui Călin.
- Cu cine ţi-ar placea să interacţionezi dintre actori?
Nu am un actor anume. Îmi doresc mai presus de orice să am o partitură grea şi ofertantă, iar lucrul ăsta se simte deja. (râde)
- Îți dorești timp să faci și altceva? Ce alte pasiuni mai ai?
Recent m-am apucat de vlog. E ceva ce îmi doream să fac de ceva vreme, dar am tot amânat momentul.
- Cum este să joci în serial și să ai și o emisiune pe mână la Happy Channel?
Sunt extrem de fericit că pot face ceea ce îmi place. Ambele proiecte îmi sunt dragi şi ambele îmi conturează în egală măsură cariera. E o perioadă aglomerată, dar oboseala nu mă copleşeşte niciodată, pentru că fac ceea ce iubesc.
- Anul acesta se împlinesc 10 ani de când ai jucat în "Pariu cu viața" și ai făcut parte din proiectul LaLa Band. Cu cine păstrezi legătură dintre foștii colegi?
Încă ţinem legătura, deşi s-au mai răcit relaţiile și ne bucurăm de fiecare dată când ne întâlnim la evenimente. Cel mai des vorbesc cu Dorian, Bubu şi Criss, evident (n.r. Cristina Ciobănașu, fosta lui iubită)
- Ce îți dorești pentru anul acesta?
Să fiu sănătos. În rest, sunt convins că lucrurile se vor aşeza de la sine.
- Ce ai pierdut și ce ai câștigat anul trecut, în pandemie?
Subtilă întrebarea (râde). Am pierdut-o pe bunica mea, am pierdut, ca toată lumea, libertatea de a face orice activitate plăcută cu prietenii, m-am pierdut şi pe mine, dar... probabil că au fost şi părţi bune, deşi nu îmi vine nimic în minte acum.
Citește și: