Ioana Dîrstar a botezat pentru prima dată un copil! Unde a avut loc evenimentul

Ultima actualizare:

Micuța a primit la naștere, numele unei mari sfinte, Ecaterina și a venit pe lume într-o zi de mare sărbătoare, 21 noiembrie, când în calendarul ortodox se serbează Intrarea în biserică a Maicii Domnului și la numai patru zile de ziua sfintei Ecaterina, 25 noiembrie. De aceea a fost botezată chiar așa, Ecaterina.

ioana dirstar botez jpg

Aceasta nu este doar primul copil nășit de Ioana Dîrstar și Radu Mocanu, ci este și primul copil al artiștilor Eliza Solomon (soprană) și Bogdan Irina, (saxofonist și clarinetist la Filarmonica din Iași).

Ceremonia religioasă a avut loc la Biserica ortodoxă Sfântul Sava din Iași, unde părinții fetiței s-au cununat în luna septembrie 2018. În același lăcaș de cult sunt adăpostite moaștele Sfintei Marina, cea care alungă demonii, dar și ale Sfântului Trifon.

Atât nașii, cât și părinții micuței Ecaterina au avut emoții mari. Cu toate acestea, Ecaterina s-a comportat exemplar la numai o lună și trei săptămâni cât are acum. Nu a plâns deloc, atunci când preotul a botezat-o în cristelniță, spre bucuria tuturor celor prezenți la acest eveniment important pntru micuța Ecaterina, dar nu numai!

”Noi am fost pentru prima dată în postura de nași spirituali ai unui copil și am avut emoții foarte mari, dar până la urmă totul a ieșit așa cum ne-am dorit. Ecaterina este o minune de fetiță! Și noi avem un băiețel pe nume Luca, în vârstă de trei ani”, spune Ioana Dîrstar.

Nașii de botez i-au cumpărat fetiței o mulțime de hăinuțe, dar și un trusou personalizat. Fetița Ecaterina a arătat la botez ca o adevărată împărăteasă, aidoma numelui celebru pe care i-a fost dat de părinții ei, Eliza Solomon și Bogdan Irina.

Tânăra interpretă de muzică populară Ioana Dîrstar s-a căsătorit cu soțul ei, Radu Mocanu în anul 2017 și au împreună un băiețel superb pe nume Luca, în vârstă de 3 ani.

Ioana Dîrstar este o tânăra interpretă a cântecului popular reprezentativ din zona Ardealului. Este absolventă a Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, a Universității de Arte „George Enescu” din Iași, dar și a masterului în Etnologie, antropologie culturală și folclor, la Universitatea București.

ioana si sotul ei jpg

”Încă din perioada copilăriei mi-am propus ca unic și de neînlocuit instrument al inimii, CÂNTECUL! De ce… cântecul popular? Pentru că „uneori are forma inimii și ascunde în el la fel de multă viață, alteori, în propriul ritm exprimă trăiri, sentimente, doruri și frumuseți”. Cu dor de frumos și de cântec popular, am realizat recent prima colecție personală de cântece, sub îndrumarea maestrului Ovidiu Barteș. Sfera largă a liricii neocazionale este definită prin abordarea celor trei genuri: doina, cântecul propriu-zis și cântecul de joc.”, spune Ioana Dîrstar.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net