Ioana Ginghină ne spune de ce e bine să ţinem post
Pentru Ioana Ginghină, postul a devenit un stil de viaţă. Îl ţine în zilele de miercuri şi vineri, iar postul Paştelui şi al Crăciunului le ţine integral.
“Am auzit oameni care încercau să mă convingă să nu mai ţin post, «că nu sunt bătrână», «că leşin», că nu îmi iau vitaminele necesare organismului etc. Ce nu ştiu ei este că eu foarte rar sunt bolnavă, am mereu energie şi muncesc de multe ori şi în weekend. Mulţi şi-ar dori să ţină post, însă din diverse motive nu reuşesc. Dependenţa de mâncare este cea mai puternică, de ceea e mult mai uşor să te laşi de fumat decât de mâncare nesănătoasă”, mărturiseşte actriţa pe blogul ei.
Pe cei care vor să se abţină de la carne, ouă şi lactate îi sfătuieşte să înceapă treptat, doar miercurea şi vinerea, apoi să încerce toată săptămâna. „O să constataţi că nu e chiar aşa greu. Ba mai mult, veţi vedea cât de bine se simte corpul după doar câteva zile de post”, mai spune Ioana.
Toată familia Ioanei Ginghină (Alexandru Papadopol şi fetiţa lor, Ruxandra) mănâncă sănătos. Actriţa prepară pentru toţi, dimineaţa, smoothie-uri din fructe, legume şi verdeţuri. “Ştiu că e greu să te trezeşti dimineaţa să speli şi să cureţi ingredientele, însă există şi varianta de a le pregăti în weekend pe toate şi a le păstra în borcane de sticlă la frigider sau în pungi, la congelator”, mai spune ea.