Iubitul fiicei lui Florin Salam, operat de urgență: "Nu mai putea să respire"

Ultima actualizare:

    Foto: Instagram
Foto: Instagram

Iubitul fiicei lui Florin Salam s-a operat. Cei doi au trecut prin momente critice dar au ieșit învingători. Betty Salam a declarat că iubitul ei nu s-a ferit de presă, însă au preferat să treacă prin această problemă doar membrii familiilor lor.

Betty a declarat într-un interviu pentru AntenaStars faptul că iubitul ei s-a operat abia în momentul în care nu mai putea respira și că se simte bine.

“Nu a vrut să se opereze până la un moment dat când nu mai putea să respire. Se confrunta de ceva timp. Am decis să mergem la doctor, la un spital privat”, a spus Betty Salam. “Cătălin e super ok, adică nu a pățit nimic grav, altă operație. Am trecut cu bine.“


    Operația lui Cătălin nu a avut complicații.Foto: Instagram
Operația lui Cătălin nu a avut complicații.Foto: Instagram

Când a fost întrebată dacă iubitul ei a vrut să țină ascunsă operația sa, aceasta a declarat că nu a dorit în mod expres să nu se afle, ci au fost implicați numai familiile celor doi în toată această problemă.“Am fost doar noi, în familie. “

În final, artista a spus că iubitul ei va trebui să stea o vreme în casă pentru a se recupera, însă nu este o problemă. “Săracul trebuie să stea o săptămână în casă, bine, recuperează el“, a încheiat artista într-un ton pozitiv.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
madalina manole jpg
gabriela cristea (1) jpg
Politistul Marian Godină foto FB
Brad Pitt  foto   Profimedia jpg
Tudor Chirilă jpg
banner bianca dragusanu png
Matei Stratan și Iana Budeanu se căsătoresc/sursă foto: arhivă
Loredana Groza, foto Instagram  jpg
image
image