Iulia Vântur şi Dan Bittman s-au ţinut de glume la aceeaşi masă, la un concert

Ultima actualizare:

    Iulia Vântur şi Dan Bittman  s-au întâlnit duminică la Berăria H
Iulia Vântur şi Dan Bittman s-au întâlnit duminică la Berăria H

Iulia Vântur (36 de ani) se află de două luni în Bucureşti, după o vară romantică, petrecută în India, alături de iubitul ei, Salman Khan (50 de ani), iar în această perioadă a onorat toate invitaţiile la evenimentele mondene.

Ea şi-a făcut apariţia duminică seară şi la Berăria H, unde era anunţat concertul celor de la” Leo Iorga & friends”. Gazda emisiunii “Ferma Vedetelor” de la PRO TV a stat la aceeaşi masă cu Miţă de la ”Bere Gratis”, dar şi cu şarmantul solist Dan Bittman, care a reuşit să o facă să zâmbească, acesta fiind pus numai pe glume.

Iulia a ascultat celebrele refrene de dragoste, ba chiar a şi fredonat câteva piese, însă se vedea de la o poştă că îi zbura gândul la iubitul aflat la distanţă de peste 5.500 de km. Impresionată de concert, ea şi-a postat pe Facebook câteva rânduri emoţionante: „Am crescut, iubit, visat pe muzica celor de la Compact (n.r-. Leo a fost solist în această trupă). Mulţumim! După ani şi ani, m-am bucurat la fel de mult să văd în concert Leo Iorga & friends”.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner andreea balan jpg
banner elisabeta lipa jpg
andreea popescu instagram jpg
Design fără titlu (5) png
Banner Rica Răducanu
Alina Sorescu (1) jpg
1 cabral bullying 2 jpg jpeg
andreea banica instagram jpg
image
image