L-am iubit şi l-am urât, acum îl plâng

Ultima actualizare:

Eram colegi la Flacăra, pe mine, un ins cu patru ani mai mic ca el, mă bântuia miserupismul faţă de moarte, ce e aia, iaca un lucru care li se întâmplă celor foarte bătrâni, ce treabă avem noi cu ea?

Adrian o lua mereu în calcul, ţinea cont de ea încă de la vârstele tinereţii, sfidărilor de tinereţe. Uite, că acum am înţeles de ce: intuia că va pieri de tânăr.

Căci, să nu spuneţi că a avea 67 de ani este o vîrstă la care se moare, la care un om, mai ales un poet, o sensibilitate fabuloasă, un luptător ca el ar trebui să-şi pună armele-n cui şi să spună gata, plec!

Există nişte intuiţii de la Pronie, vedeţi că parcă s-a grăbit să se însoare de tânăr, să procreeze de tânăr, să aibă copii, apoi nepoţi, apoi strănepoţi.

Formidabil destin să apuci la circa 60 de ani să fii străbunic. Nu e deloc un sentiment ruşinos, e fabulos, cu nişte satisfacţii rare.

Da, parcă te grăbeai, Poete, să vezi totul gata şi să pleci. De ce te grăbeai, numai Domnul ştie, dar ai făcut totul cu o viteză, de altfel, cu care gândeai, citeai şi scriai poezie, scriai articole.

Îmi aduc aminte că la Amfiteatru, mi s-a povestit, dictai două articole diferite la două dactilografe, concomitent. Te grăbeai, te grăbeai Adrian: isteric, ,,nebuneşte, inuman.

Ca să ajungi unde? La hohotul cinic al Diavolului. Dar acesta nu e un reproş. Căci, în scurta-i viaţă, merita mult mai mult.

Adrian Păunescu a lăsat extrem de multe lucruri în urmă, "şi mai bune şi mai rele, şi noroi şi stele", ca să-l citez.

Mărturisesc că am început prin a-l iubi, adula la un moment al tinereţii, apoi l-am urât, ne-am urât cu aceeaşi intensitate; apoi am înţeles amândoi vorbele minunate ale lui Zaharia Stancu, citate adesea de alt colos al poeziei, Nichita Stănescu: suntem prea bătrîni şi nu mai e timp de împăcare.

Poate că de atunci am reînceput o prietenie sinceră, echilibrată, ne gratulam adesea pentru câte un text publicat, comentam marile mişcări sociale ale vremii şi mai ales ale ţării, la care Poetul nu a fost niciodată indiferent; ba, mai evocam, deplângeam câte un coleg, prieten, confrate, dispărut dintre noi.

Acum, nu mai am cu cine să te deplâng, prietene Adrian!?

George Stanca

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net