L-am vizitat pe Nelu Curcă la mânăstire. De ce nu mai ţine legătura cu nimeni din «La Bloc»

Ultima actualizare:
Dragoş Moştenescu, Anca Ţurcaşiu şi Mihai Coadă
Dragoş Moştenescu, Anca Ţurcaşiu şi Mihai Coadă

O transformare radicală! Dacă te afli în faţa lui, nu-ţi vine să crezi că este cu adevărat fostul interpret al lui Nelu Curcă, din celebrul serial ”La Bloc”. Actorul Mihai Coadă, care a împlinit de curând 67 de ani, îşi petrece tot timpul la o mănăstire şi nu mai joacă decât în piese religioase. Click! l-a vizitat chiar la lăcaşul de cult care i-a schimbat viaţa.

La numai o oră şi ceva de Bucureşti, lângă Ploieşti, se află Mănăstirea Turnu. Acolo ne-am întânit cu Mihai Coadă, fost interpret al lui Nelu Curcă din serialul „La Bloc”, de la PRO TV. Pentru că au apărut tot felul de zvonuri cum că s-a călugărit, am vrut să aflăm adevărul chiar de la el.

Mănăstirea, o oază de linişte
Mănăstirea, o oază de linişte

“Nu m-am călugărit, chiar dacă am îmbrăcat rasă la strană. Acum vreo 10 ani, domnul Dan Puric ne-a chemat să cântăm cu corul de la mănastire în spectacolele de la sala Rapsodia, din Bucureşti. Ca să nu apărem pe scenă oricum, ne-au confecţionat rase de la Mănăstire. Şi atunci am primit canon, ca atunci când suntem la strană să fim îmbrăcaţi în rasă. Aici particip doar la o parte din activităţile mănăstirii, vin la slujbe, duminica şi în sărbătorile religioase. Nu am un nume pentru că nu sunt închinoviat (n.r. - nu a depus jurământul). Dacă aş fi primit măcar statutul de frate sau rasofor, atunci într-adevăr era altceva. Dar eu am familia în Ploieşti, sunt căsătorit, am un băiat şi o fată şi două nepoţele. Una de 6 ani şi una de 4, Bianca Maria şi Sofia Maria, care se uită şi ele la serial în reluare, cum o fac şi alţi copii, şi nu le vine să creadă cât de mare este diferenţa între ce văd la tv şi ce au în faţă. Fetei mele i s-a năzărit la un moment dat să facă teatru şi am sfătuit-o să nu se apuce. A făcut finanţe-bănci, n-a vrut să aibă şef şi şi-a făcut un restaurant. Iar băiatul e IT-ist, e o pasiune mare. Amândoi sunt bine”, ne-a spus actorul. 

Reporterul Click!, alături de Mihai Coadă
Reporterul Click!, alături de Mihai Coadă

Cât despre noua piesă religioasă, Mihai Coadă ne-a povestit că este foarte mândru de acest proiect. “Am fost cooptat -într-un spectacol religios, se numeşte “Brâncovenii şi Ivireanu iubire de biserică şi de neam”. E un spectacol făcut integral de Biserica Ortodoxă Română de la producţie până la organizare. Eu joc rolul sfântului Antim Ivireanu. M-a învrednicit Dumnezeu şi cu binecuvântrea părintelui stareţ, duhovnicul meu, să fac acest rol. Am fost invitaţi la Constanţa de preasfinţitul Teodosie, episcopul Tomisului şi spectacolul a fost transmis în direct pe facebook. Joc alături de actori mari şi buni precum Magda Catone sau Tomi Cristin”, ne-a mai spus actorul, ieşit la pensie în 2012.  

Protagonist într-o piesă religioasă
Protagonist într-o piesă religioasă

“În meseria asta e uzura foarte mare, slăbeşte memoria, vederea, vocea îţi e afectată, având roluri multe în teatru. N-am făcut un control, dar e posibil să fi avut nişte noduli pe coarda vocală. Mă resimţeam după fiecare spectacol şi mă durea în gât. M-am decis să ies la pensie, însă n-am putut să întrerup activitatea de tot. Am mai continuat cu nişte spectacole vechi ale unor colegi care mă solicitau, pentru elevii la «şcoala altfel», acestea fiind spectacole decente, fără prostioare”, ne-a mai spus actorul.

«La bloc», poveşti de culise

Din 2002, timp de 10 sezoane, actorul l-a jucat pe Nelu Curcă în serialul „La Bloc”, unde a rămas până în 2007. A mai făcut două filme, dar şi „La Bloc: după 10 ani”.


    Dragoş Moştenescu, Anca Ţurcaşiu şi Mihai Coadă
Dragoş Moştenescu, Anca Ţurcaşiu şi Mihai Coadă

„Am intrat greu în serial, am tot refuzat să mă duc la casting, ei au tot insistat. Dumnezeu mi-a dat gândul că prea insistă şi să mă duc că e un semn. Făcuseră un episod pilot cu altcineva şi nu i-a plăcut lui Adrian Sârbu, directorul PRO TV de atunci, şi au vrut să caute un actor din provincie, o altfel de tipologie. M-au văzut într-o piesă şi m-au plăcut. Nu mai păstrez legătura cu nimeni din serial pentru că eu am mersul meu duhovnicesc şi ei n-au avut tangenţe cu asta. Din păcate, lucrurile s-au schimbat pe parcurs, au plecat o parte din colegi la Kanal D şi eu am rămas cu o echipă nouă, care nu mi-a plăcut, nu eram în largul meu. Dar am zis că-şi fac şi ei treaba şi e adevărat că mi-am rezolvat şi eu nişte probleme financiare şi mi-au prins bine banii aceia”, a mai spus actorul, care a refuzat nişte roluri din cauza limbajului, deşi i s-a explicat că asta se cere.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image png
Elena Gheorghe Cornel Ene și copiii lor Nicholas și Amelie 2 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net