La ce a renunţat Valentina Pelinel de dragul lui Cristi Borcea
Înainte de a naşte, Valentina Pelinel a declarat că se va retrage din viaţa publică şi se pare că uşor-uşor începe să se ţină de cuvânt. Fost model de renume internațional, vedeta este acum mama unui băiețel minunat și susține că noul său rol îi ocupă tot timpul. Nu doar copilul este cel care o ţine închisă în casă. Blonda mai are un motiv întemeiat pentru care a renunţat la ieşirile din lumina reflectoarelor.
Invitată în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, Valentina Pelinel (36 de ani) a pus punctul pe "i" şi a vorbit deschis despre situația familiei sale.
”Eu am spus încă din timpul sarcinii că, după ce voi naște, voi renunța la aparițiile mondene. Situația familiei noastre nu-mi dă niciun motiv să merg să zâmbesc pe la panouri. Nici nu le duc lipsa. Mi-e foarte bine în mediul ăsta în care mă învârt acum, la locul de joacă. Cu copii, jucării și multă culoare”, mărturisește Valentina Pelinel, referindu-se la situaţia grea prin care trece Cristi Borcea, tatăl copilului ei, condamnat în dosarul "Transferurilor" şi aflat încă după gratii.
Deși nu s-a bucurat de prea multe vacanțe în ultima perioadă, Valentina susține că a fost plecată timp de o săptămână pentru o cură de detoxifiere.
”Am ținut o cură, pentru că nu mai ținusem de mai bine de doi ani, dinainte să rămân însărcinată. Și Milan mânca, așa cum mănâncă el mereu, că e foarte pofticios, şi eu stăteam cu sucul pentru detox în față și-i dădeam să mănânce. Parcă mânca mai cu poftă, numai să-mi facă în ciudă”, a mai spus Valentina Pelinel râzând.
Despre cât a slăbit după sarcină și după detoxifiere, despre micuțul Milan și familia ei, Valentina Pelinel vorbește pe larg în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu”, difuzată duminică, la Antena Stars.