La cratiţă, cu decolteul ne batem cu PRO TV-ul

Ultima actualizare:

    Daniela Crudu şi-a băgat  telefonul între silicoane
Daniela Crudu şi-a băgat telefonul între silicoane

Puneţi-vă baterii noi în telecomandă, căci săptămâna aceasta veţi face slalom, la televizor, între granzii Antena 1 şi PRO TV. La ceas aniversar, suprapus şi pe sărbătoarea naţională de 1 Decembrie, cele două posturi ne îmbie cu ediţii speciale şi aruncă în lupta pentru audienţă vedete de top.

La Antena 1, sărbătoarea începe de luni, când vom vedea, de la ora 20.30, o ediţie specială a emisiunii “Chefi la cuţite”, în care la cratiţă vor fi vedete, nu concurenţi obişnuiţi. Echipa de la “Neatza”, Răzvan, Dani, Amalia, Flavia şi Cătălin Oprişan, solista Amna, Florin Ristei, Margherita din Clejani, Nicolai Tand, Liviu Vârciu, Mirela Boureanu Vaida, Cosmin Seleşi, Daniela Crudu, Andrei Aradits, Şerban Copoţ, Maria Buză, Dima Trofim şi Diana Munteanu vor găti pentru premiul de 3.000 de euro, care va fi direcţionat către un caz social.


    Gina Pistol  îi surprinde  pe chefii de  la Antena 1
Gina Pistol îi surprinde pe chefii de la Antena 1

Surpriza ediţiei vine din partea Ginei Pistol (35 de ani). Prezentatoarea emisiunii nu e inclusă în echipele vedetelor, însă va veni să gătească special pentru colegii ei, cei trei chefi, Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu şi Sorin Bontea. Cu un decolteu atrăgător şi cu o talie de viespe, bomba-sexy îşi va da toată silinţa să surprindă cu preparatul ei. Ginuţa nu e însă singura vedetă care ne va lua ochii cu bustul apetisant. Daniela Crudu nu s-a îndurat să renunţe la telefonul mobil pe durata filmărilor, aşa că i-a găsit un loc sigur: în sutien, între silicoane. Grea misiune pentru Liviu Vârciu cu aşa privelişte, artistul fiind nevoit să împartă bancul de lucru cu fâşneaţa Cruduţa. Emisiunea va fi difuzată şi mâine, zi în care Antena 1 împlineşte 23 de ani de la înfiinţare.

Luni şi marţi, pe acelaşi tronson orar cu “Chefi la cuţite”, PRO TV mizează pe două filme de acţiune, “Total Recall: memorie programată” şi “Blitz”, cu Jason Statham. Joi, 1 Decembrie, de Ziua Naţională a României, intră în joc numeroase vedete. Dacă PRO TV îşi serbează cei 21 de ani cu mese întinse în Fierbinţi, cu muzică şi voie bună, Antena 1 apelează la Dan Negru şi la o ediţie specială a emisiunii “Next Star”. Opt vedete, Ruby, Lidia Buble, Maria Dragomiroiu, Laura Lavric, Marcel Pavel, Cătălin Moroşanu, nea Mărin şi Gelu Voicu, vor face echipă cu tot atâţia copii talentaţi care au participat la “Next Star”. Vineri, la PRO TV încep galele live la “Vocea României”, iar la Antena 1, în ediţia duelurilor, se aleg finaliştii acestui sezon, cei care vor intra în ediţiile live.

Iată ce vedem la Antena 1!

– Luni şi marţi, de la ora 20.30 – “Chefi la cuţite”, ediţia specială cu vedete– Ziua de 29 noiembrie, când Antena 1 împlineşte 23 de ani de la lansare, începe cu o ediţie „Neatza cu Răzvan şi Dani”, în care sunt invitate toate vedetele postului– Joi va fi o ediţie specială “Next Star”, cu vedete, prezentată de Dan Negru, de la 20.30– Vineri, pe 2 decembrie, la „X-Factor”, în ediţia Duelurilor, se aleg finaliştii acestui sezon

Iată ce vedem la PRO TV!

– Luni şi marţi sunt seri dedicate filmelor de acţiune: “Total Recall: memorie programată” şi “Blitz”, cu Jason Statham– Miercuri, PRO TV mizează pe James Bond Daniel Craig, cu rolul din “007: Partea lui de consolare”– Joi, de Ziua Naţională, când PRO TV împlineşte 21 de ani, actorii din “Las Fierbinţi” sunt vizitaţi în comună de cele mai strălucitoare vedete de la PRO TV. Petrecerea începe de la 20.30.


    Firicel, Andreea  Esca şi Celentano
Firicel, Andreea Esca şi Celentano

Andreea Esca, Mihai Dedu, Neti Sandu, Mihaela Rădulescu, Andi Moisescu, Florin Călinescu, Loredana, Smiley, Andra şi Pavel Bartoş sunt doar câţiva dintre cei care vor aduce “Marea petrecere naţională” în casele românilor– Vineri, de la 20.30, vom avea parte de prima gală live de la “Vocea României”Loredana şi Mihai Mărgineanu cântă împreună de 1 Decembrie

Ca în fiecare an, PRO TV lansează şi acum o melodie specială, care va fi difuzată la ceas de sărbătoare. Loredana Groza şi Mihai Mărgineanu sunt responsabili cu vocile, iar Florin Busuioc, cu versurile. Refrenul sună aşa: “Din Paris, la Lisabona/Din Fierbinţi pân’ la Sorbona /Toţi românii se adună/Să petreacă împreună”. La PRO TV, de 1 Decembrie, ziua începe de la 6 dimineaţa, cu o ediţie specială a ştirilor, iar de la 10.30 va fi difuzată parada de la Arcul de Triumf. În emisiunea “Vorbeşte lumea”, de la 13.00, la 15.30, Adela Popescu şi Cove vor avea invitaţi unul şi unul: Irina Loghin, Andrei Rosu, Anca Dumitra şi Ramona Bădescu. De la 15.30 îi vine rândul lui Cătălin Măruţă să facă audienţă cu o ediţie specială, în care Laura Bretan, câştigătoarea de la “Românii au talent”, va îmbrăca pentru prima dată portul popular. De la ora 19.00, Andreea Esca ne va spune pentru a 21-a oară “Bună seara, România! Bună seara, Bucureşti”, iar de la 20.30 toate vedetele se strâng la o paranghelie pe cinste, dată de primarul din Fierbinţi, chiar la el acasă, în celebra comună.

simeon stalpnicul png

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image png
Andreea Mantea Casa iubirii  jpg
marina voica jpeg
banner dan helciug png
  Alina Laufer se simte arestată la domiciliu
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net