La naştere au fost la un pas de moarte, acum sunt mari vedete
Are 43 de ani, e înalt ca bradul, măsoară 1,86 metri, e sănătos-tun şi tare activ. La naştere însă nimeni nu i-a dat şanse de supravieţuire, pentru că Daniel Buzdugan s-a născut prematur, la 7 luni, şi a cântărit doar 1.100 de grame. Cât o priveşte pe Anca Ţurcaşiu (47 de ani), o altă vedetă de top, ea a fost declarată moartă la naştere. Poveştile lor vă dau fiori pe şira spinării.
Daniel Buzdugan a făcut dezvăluiri din copilăria sa, în emisiunea “Aici eu sunt mare vedetă”, de la Antena 1. Realizatorul de la Radio Zu a venit însoţit de frumoasa lui fiică, Maria (9 ani), iar micuţa a dat din casă multe secrete. De exemplu, că tatăl ei s-a născut prematur, la şapte luni şi că, la naştere, cântărea doar un kilogram şi o sută de grame. Invitaţii din platou au fost uimiţi de povestea lui Buzdu şi au considerat un miracol faptul că a supravieţuit. A stat în maternitate săptămâni întregi până când s-a întremat, iar acum îşi foloseşte povestea pentru a-i întoarce pe oameni cu faţa către Dumnezeu.
“Eu m-am născut prematur, la şapte luni, şi aveam 1.100 grame, cu şanse mici de supravieţuire. Asta a fost o minune care s-a întâmplat în familia noastră. La Muntele Athos am fost de trei ori, în ultimii cinci ani. Anul acesta am descoperit, cu mândrie, cam peste tot, în toate mănăstirile la care am fost, mănăstiri vechi, de sute de ani, stema Moldovei. Cam toate au fost ridicate de domnitori ai Moldovei”, a mai povestit Daniel Buzdugan în emisiunea “Dincolo de aparenţe” (Antena Stars). Dar şi Anca Ţurcaşiu, care arată impecabil (n.r. - cântăreşte 60 de kilograme şi măsoară 1, 72 m), este recunoscătoare divinităţii că trăieşte.
“Sunt născută la 7 luni, hemoragie puternică, placentă previa. Moare şi mama, şi copilul dacă nu se acţionează urgent. Doctorul a venit în 10 minute, a intrat în sală, a pus aparatele pe burta ei şi a spus: «Copilul a murit, nici un fel de semn vital. Salvaţi mama!» M-au scos ca să mă ducă spre găleată, dacă pot să mă exprim aşa, şi, în drumul acela, în zborul acela, am ţipat. Un prim noroc l-am avut pentru că am trăit”, a povestit cântăreaţa pentru woman2woman.ro.
Tripleţii Nicoletei Luciu au cântărit câte 2 kilograme
Nicoleta Luciu a avut mari emoţii, acum şase ani, când era însărcinată cu tripleţii Kevin, Karoly şi Kim. Ea a născut prin cezariană, la Maternitatea Polizu, cu o lună înainte de termen. Bebeluşii au fost duşi de urgenţă la Terapie Intensivă, pentru a mai lua în greutate.
Sora ei, Iuliana Luciu, şi-a manifestat atunci, pe Facebook, bucuria de a deveni din nou mătuşă: “Azi (1 octombrie, n.r.), la ora 17.30 am trăit cea mai frumoasă experienţă din viaţa mea, când am asistat la naşterea celor trei copii ai Nicoletei, respectiv nepoţeii mei iubiţi! Kim a avut 2.250 grame, Karol, 2.100, iar Kevin, 2.200! Să ne trăiască, să fie sănătoşi şi norocoşi !!! Sunt foarte fericită!!!”. Nicoleta este mulţumită că acum copiii ei sunt bine şi puşi pe şotii deşi, după naştere, s-a temut că ei vor avea probleme de sănătate, din cauza naşterii premature.