Lacrimi la «Românii au talent»: «Dacă aş câştiga 120.000 €, mi-aş ajuta mama»

Ultima actualizare:

    Manuel i-a cucerit pe toţi cu vocea lui. În special pe Andra, care a apăsat butonul auriuFotografii: Pro TV
Manuel i-a cucerit pe toţi cu vocea lui. În special pe Andra, care a apăsat butonul auriuFotografii: Pro TV

Andrei i s-a făcut din nou pielea de găină vineri seara, la „Românii au talent”. „Vinovat” de situaţie a fost Manuel Chivari, un tânăr de doar 18 ani, cu o voce caldă, curată şi o poveste de viaţă impresionantă.

Ediţia din 25 martie a show-ului de talente de la Pro Tv dezvăluie numele unui alt concurent care merge direct în semifinale. Norocosul este Manuel Chivari şi a determinat-o pe Andra să apese, pentru el, butonul auriu. Băiatul a cântat perfect melodia „Sunday morning”, cucerindu-i pe toţi cu timbrul său vocal deosebit. „Eu de multe ori mă las dusă de emoţie şi de ce se întâmplă pe moment”, a declarat jurata. Fericirea concurentului nu poate fi descrisă în cuvinte. O fericire binemeritată, după multe suferinţe şi încercări trăite până atunci. Tatăl său a plecat să lucreze în America pe când el era în clasa a doua.

Mama lui Manuel Chivari
Mama lui Manuel Chivari

„Scopul era să ne ofere un trai mai bun. A promis că va sta trei luni, dar nu s-a mai întors”, povesteşte Manuel. Mai mult decât atât, mama lui, care lucrează la o brutărie, s-a trezit cu actele de divorţ. „A fost greu să accept faptul că nu mai e lângă noi. Prin muzică îmi găsesc alinare mereu, parcă mă eliberez de toată tristeţea, de tot ce mă supără. Cu mama am o legătură foarte puternică. Pentru mine, ea înseamnă viaţa. Dacă aş câştiga premiul cel mare, mi-aş dori foarte mult să o ajut”, a declarat băiatul.

Faptul că i s-a acordat o şansă şi a fost trimis în semifinale reprezintă, pentru el, un vis prea frumos.

A făcut flotări sprijinit în sticle

Forţosul serii se numeşte Dumitru Sănduţă
Forţosul serii se numeşte Dumitru Sănduţă

Un alt concurent care a impresionat vineri seara a fost Dumitru Sănduţă, care a executat elemente de forţă şi echilibristică extrem de solicitante, a făcut flotări sprijinit doar în două sau în patru sticle, ţinându-i pe toţi cu sufletul la gură de la începutul momentului până la sfârşit. Dumitru a fost trecut mai departe cu patru „Da” din partea juriului.

image
image
image
image
image
image
banner survivor png
manastire zielle noastre jpg
lady diana camilla combo jpg
lady diana jpg
Banner sarah prodan
banner oana lis png