Laurette se gândește să se împace cu soțul pușcăriaș? Cum se pregătește de proces
De la bal, la tribunal! După ce a petrecut la Romanian Star Awards, miercuri, 16 mai, Laurette Atindehou va ajunge la Judecătoria Sectorului 1, unde are procesul de divorț cu Ciprian Nistor. Mulatra e indecisă în privința despărțirii.
Pe 21 februarie 2017 i-a spus ”Da” lui Ciprian Nistor (38 de ani), în faţa ofiţerului stării civile, acum Laurette divorțează la tribunal. Ciprian Nistor, afaceristul condamnat la 15 ani de închisoare, i-a adus acuzaţii grave consoartei sale, invocând infidelitatea şi prostituţia. În ciuda acuzațiilor, el a cerut prin intermediul avocaților un termen de împăcare, iar magistrații i l-au acordat.
Iată că, în decurs de o lună, afaceristul încercat să fie bun și să-și convingă soția că a făcut o greșeală jignind-o și cerându-i divorțul. Comportamentul a impresionat-o cât de cât pe Laurette Atindehou. ”Suntem într-un proces de divorț, vorbim aproape zilnic. În conversațiile pe care le am cu el îmi zice de toate. Mi-a zis și să ne împăcăm, nu știu dacă există cale de împăcare între mine și el. Vedem la următorul termen ce o să fie, acum mă gândesc să fiu pozitivă și să mă gândesc la altceva. Soțul meu îmi trimite cadouri, nu pot să neg asta, însă prin faptele lui încearcă să mă facă să renunț. Cred că vrea să să relege amorul așa”, a declarat pentru Click! Laurette.
Înainte de înfățișare, Laurette a ieșit la un eveniment monden ca să-și mai schimbe starea. S-a îmbrăcat frumos și a zâmbit toată seara. ”Rochia de pe mine este de la atelierul meu. Urmează să o dau pentru o cauză nobilă. Costă aproape 2.200 de lei, iar ținutele din atelierul meu sunt aduse din Dubai și folosesc foarte multă dantelă, mătase, pietre prețioase. Fetița mea nu este înclinată spre modelling, este o fire mai băiețoasă, seamănă cu tatăl ei și îi place mai mult sportul, ea face atletism, tenis și sper să iasă o mare campioană”, ne-a mai spus Laurette.
Laurette a obținut 4.000 de euro de la fostul iubit
De curând, Laurette l-a dat în judecată pe Mihai Ștefan, tatăl fetiței sale, pentru a-i cere cheltuielile de judecată pentru un proces mai vechi. Mulatra a câștigat, iar bărbatul a fost executat silit pentru suma de 4.000 de euro. ”Suntem pe calea cea bună. Eu am știut întotdeauna că am dreptate, niciodată nu m-am îndoit de adevăr și s-a dovedit printr-un proces: acela cu mașina și custodia fetiței. Acum suntem într-un proces de recuperare a unor datorii către mine, cheltuieli de judecată și pensia alimentare pe care trebuie să o plătească pentru creșterea minorului”, a mai spus Laurette.