Lia Bugnar și Damian Anghel fac echipă bună și acasă, și pe scenă: "Este perfect așa"!
Fosta concurentă de la „Asia Express”(Antena 1), Lia Bugnar (51 de ani), e fericită alături de actorul Anghel Damian care, pe 9 august, a împlinit 29 de ani.
Ei lucrează împreună: „Eu și Anghel am scris întruna pentru «Vlad» și pentru o piesă de teatru, pe care am început să o repet, dar și pentru un serial de la HBO. Nu e diferența atât de mare dacă repeți o piesă sau joci un spectacol în fața telespectatorilor, trebuie să ai talent. Anghel, în afară de faptul că e frumos, deștept și bogat sufletește, are și simțul umorului. Este perfect așa cum este”, ne-a povestit Lia Bugnar.
Lia Bugnar și Anghel Damian vor să nu amestece afacerile cu iubirea
Anghel Damian ne-a povestit, în urmă cu câteva luni, că a lucrat la scenariu chiar și de revelion. „Acasă încercăm să disociem viața personală de cea profesională. Dacă mergi acasă cu problemele de la teatru nu e bine, însă ne mai povestim dacă am greșit ceva. Suntem cei mai aspri critici ai noștri. Dacă vrei să evoluezi, să progresezi, trebuie să înveți să accepți critica. E necesar, nu suntem perfecți”, ne-a mai spus actorul care are câteva piese în care joacă și alături de iubita lui, alături de care colaborează în numeroase proiecte. Cel mai recent cei doi au fost surprinși împreună la premieră peliculei „Miami Bici”. Lia Bugnar și Anghel Damian sunt de ceva timp și nu s-au ferit de ochii lumii, iar despre relația lor știu atât prietenii, cât și colegii de la teatru.