Lili Sandu, mesaj emoționant la împlinirea vârstei de 41 de ani. Ce mai sărbătorește vedeta
Joi, Lili Sandu împlinește 41 de ani de viață și un an de logodnă. Vedeta este foarte aproape să-și împlinească cea mai arzătoare dorință, singurul lucru pe care îl cere, de ceva vreme, de ziua ei. Lili va aduce pe lume în curând primul ei copil.
Mai îndrăgostită ca niciodată, Lili Sandu a sărbătorit împlinirea a 41 de ani de viață pe Instagram cu un filmuleț emoționant, în care sunt surprinse cele mai recente imagini cu vedeta însărcinată, alături de logodnicul ei.
”Dragostea e o călătorie, nu o destinație! La mulți ani mie! De când mă știu, singura dorință de ziua mea a fost ca într-o zi să am o familie a mea. Mi-a luat câțiva ani, dar nu mi-am pierdut niciodată credința.
De asemenea, azi sărbătorim și un an de logodnă. Mulțumesc iubirea mea, pentru acest video! Așa arată 41 de ani fericiți”, a scris Lili pe contul personal de Instagram.
Citește și:
Lili Sandu, gravidă la 40 de ani cu iubitul de 28. Vestea, dată de Ziua Îndrăgostiţilor
Cum l-a cunoscut Lili Sandu pe Silviu Țolu și ce spune despre diferența de vârstă de 12 ani
Lili Sandu, cerută în căsătorie de ziua ei
În ziua în care a împlinit 40 de ani, Lili Sandu a fost cerută în căsătorie de iubitul ei cu 12 ani mai tânăr, Silviu Țolu, cu care se înțelege de minune. În timpul unei escapade romantice la Istanbul, locul unde s-au cunoscut, modelul internațional i-a adresat marea întrebare fostei "faimoase" de la Exatlon.
Cine este Silviu Țolu, logodnicul lui Lili Sandu
Silviu Țolu (28 de ani) este un model internațional care a lucrat cu personalități precum Gigi Hadid, Amber Heard și multe altele. Este absolvent de marketing, pasionat de domeniile creative și artistice, realizator de podcasturi și director creativ la un brand de genți și accesorii din piele pentru bărbați.