Liviu Vârciu este un tată exigent: "Pot fi foarte dur!"
Liviu Vârciu este tată a două fiice. Acesta a declarat că nu se aștepta să se descurce atât de bine în postura de părinte și a mărturisit că-și dorește și un băiat.
Liviu Vârciu a vorbit deschis despre viața sa în calitate de tată și cum se descurcă iubita luI, Anda cu fiica lor. Acesta a dezvăluit faptul că îi era frică înainte să țină un copil în brațe dar acum este foarte grijuliu.
"La un moment dat, viața te schimbă în drumul în care trebuie s-o iei. Am fost în club acum vreo 2 săptămâni, am stat vreo 35 de minute, îmi venea să omor pe toată lumea. M-am uitat la prietenii mei și le-am spus că vreau acasă. Sunt momente în care vreau să stau doar cu fiica mea deaorece nu vreau să pierd nimic din ceșterea ei.
Nu mă așteptam să mă descurc atât de bine, din punctul meu de vedere, eu cu Carmina, fiica mea mai mare am avut "noroc" pentru că a trăit la maică-sa.
Eu nu prea pun mâna pe copiii mici, că mi-e frică să nu fac ceva greșit. Dar după ce finul meu mi-a pus în brațe un copil am văzut că nu e complicat și m-am descurcat. Când m-am dus prima oară să o iau în brațe pe fiica mea, doctorul mi-a pus-o în mână și i-am zis: "Doamne ferește, nu!"
Carmina, astăzi a ieșit cu un băiat și s-au dus la mall. I-am spus că poate să facă ce vrea, dar să nu mă dezamăgească. Îmi este ca o soră mai mică. Pot fi foarte dur. Apreciez la partenera mea faptul că e foarte grijulie cu fiica mea", a declarat Liviu Vârciu pentru AntenaStars.
Acesta a vorbit despre cum merge relația dintre el și Anda și a spus că o apreciază pe Anda pentru foarte multe lucruri dar în special pentru că este o mamă bună.
"Anda are 2 picioare, 2 mâini, păr pe cap. Anda are nervii tari și știe ce vrea. Nu vrea să renunțe. El este omul și la revedere. La un moment dat îți place situația asta. Toate femeile sunt frumoase în România. Simt că am găsit ce căutam, dacă nu simțeam, nu mai eram aici. Amândoi am decis că acest copil să fie al nostru. Este o mamă grijulie", a continuat acesta.