Lora, sătulă de răutăți: «Lumea mă urăște când arăt bine»
Lora (33 de ani) este în peisajul muzical românesc de 10 ani, atunci când își făcea debutul în trupa Wassabi, însă cariera solo a propulsat-o în lumina reflectoarelor. Blonda are o voce bună, nimic de contestat, și un trup pe măsură, ceea ce spune ea, îi atrage ura celor din jur.
În plus, atitudinea pe care o afișează uneori în fotografii și în videoclipuri îi fac pe alții să-i transmită mesaje "de dulce", cu multă sare și mult piper, iar uneori chiar o fac cu ou și cu oțet. Cântăreața s-a obișnuit cu aceste reacții.
Blonda, aflată în plină promovare a celei mai recente piese, "Asha", a ajuns vineri, 8 iulie, la "Teo Show", unde a povestit și despre cei care o asaltează cu mesaje neplăcute. "Să spui despre cineva că e cu nasul pe sus e cel mai simplu lucru pe care poți să-l spui despre o persoană publică pe care nu o cunoști. Primesc multă ură atunci când arăt foarte bine, când mă simt bine, când sunt fericită, când am lansat o piesă. Chiar și de la fanii altor artiști. Că m-am schimbat și altele așa. Fanii altor artiști îmi spun că sunt arogantă pentru că am doborât un record personal cu piesele mele. Nu pot să-mi pun pe Facebook poze la suflet sau la minte", a declarat Lora în emisiune.
Artista a mai zis că își dorește să devină mamă și că foarte multe persoane îi spun că se va descurca de minune în această ipostază.