Loredana şi Cabral dau un premiu de 50.000 € la «Cântă acum cu mine»

Ultima actualizare:

    Loredana şi Cabral  vor începe preselecţiile  din 8 decembrie
Loredana şi Cabral vor începe preselecţiile din 8 decembrie

PRO TV a achiziţionat show-ul „All together now”, pe care l-au botezat „Cântă acum cu mine”, în care jurată va fi Loredana (48 de ani), iar prezentator, Cabral (41 de ani).

Recent s-a anunţat şi premiul cel mare, care nu e deloc de neglijat, 50.000 de euro, dar şi faptul că preselecţiile vor începe din 8 decembrie. Formatul este unul foarte interesant: 100 de specialiști în muzică sunt cei care decid soarta participanților din această competiție, aşa că am putea spune că emisiunea are 100 de juraţi. Lori fiind şefa lor. Fiecare concurent care intră pe scenă face tot posibilul să aducă alături de vocea lui cât mai multe voci din cele ale juraților. Aceste voci, care cântă împreună cu el, reprezintă scorul fiecăruia.

Cel care obține cel mai bun scor merge direct în marea finală, în timp ce pentru cel de-al doilea loc se vor lupta ocupanții locurilor doi și trei, care vor cânta încă o piesă. ”Concurenții vor trebui să convingă 100 de oameni să se ridice, să cânte și să danseze împreună cu ei. Dacă vor reuși, înseamnă că și cei de-acasă vor face la fel”, spune Cabral.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
banner marina almasan jpg
d4vd celeste rivas instagram colaj jpg
eva longoria afi profimedia jpg
Nadia Comaneci, foto Facebook jpg
banner codruta filip png
banner bellu jpg
Andreea Bălan, petrecere de cununie cu 25 de invitați
Dan Alexa, foto Instagram jpg
image
image