Lorelai, o fetiță născută fără brațe, demonstrează că poate fi “Next Star”

Ultima actualizare:

    Lorelai, o fetiță născută fără brațe și femururi, demonstrează că poate fi “Next Star”
Lorelai, o fetiță născută fără brațe și femururi, demonstrează că poate fi “Next Star”

Talentul nu ține cont de înfățișare, iar Lorelai, o fetiță venită pe lume fără brațe și fără femururi dă o uimitoare lecție de viață mâine, în cea de-a doua ediție din acest sezon al emisiunii „Next Star”.

„Cad de 10 ori și mă ridic de 20”, aceasta este deviza după care se ghidează micuța și toate realizările ei sunt dovada că voința și puterea de a trăi frumos sunt căi sigure către succes. Doar cu ajutorul degetelor de la picioare, Lorelai cântă la orgă, pictează și scrie poezii, iar la „Next Star” va arăta că are și voce. „Dumnezeu a făcut din tine un medicament pentru omenire”, îi spune emoționat până la lacrimi Connect-R, cel care îi mărturisește fetiței că datorită ei a avut parte de revelația vieții lui.

Juriul emisiunii „Next Star”, emoţionat de concurenţii talentaţi
Juriul emisiunii „Next Star”, emoţionat de concurenţii talentaţi

Momentele încărcate de emoție se țin lanț în cea de-a doua ediție a emisiunii, când membrii juriului au, ca de fiecare dată, de făcut o alegere dificilă. Șapte copii talentați intră în cursa pentru un mult râvnit loc în finala emisiunii și, implicit, pentru trofeul „Next Star” și marele premiu, în valoare de 20.000 de euro.

Fetița de doar patru ani reușește să surprindă cu o melodie populară
Fetița de doar patru ani reușește să surprindă cu o melodie populară

Un Justin Bieber de București, o fetiță de doar patru ani care reușește să surprindă și să transmită sensibilitatea unei melodii populare, dar și o concurentă venită special din Italia pentru acest concurs se întrec în talente în ediția de mâine seară a emisiunii. Cine are, în opinia juriului emisiunii, cele mai mari șanse să devină un „Next Star”, telespectatorii vor afla mâine seară.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.antena3.ro
image
www.bugetul.ro
Ebrahim Raisi FOTO EPA EFE jpg
image
image
image
image
image
image
Michelle Obama  sursa foto   Shutterstock jpg
image png
jkvhbklkl jpg
eva longoria rochie elie saab cannes2024 profimedia jpg
anca badiu jpeg
WhatsApp Image 2024 05 19 at 15 33 54 jpeg
banner loredana groza png
florin piersic jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net