Lovitură pentru Marilu Dobrescu! Iustin Petrescu a câștigat definitiv ordonanța președințială împotriva influenceriței
Scandalul dintre Marilu Dobrescu și Iustin Petrescu a ținut ocupate primele pagini ale ziarelor, iar „războiul” dintre cei doi foști iubiți a ajuns la tribunal. Astfel, una dintre bătăliile din instanță dintre cei doi influenceri a ajuns la final, și a fost câștigată de Iustin Petrescu.

În fața camerelor de filmat, Marilu și Iustin prezentau un cuplu care trăia o iubire de invidiat. Ulterior, la un an de la despărțire, influencerița a rupt tăcerea și l-a acuazat de violență pe fostul iubit. A publicat un clip video intitulat „Totul despre abuzatorul meu”, pe canalul ei de YouTube. Ambii și-au adus acuzații grave, iar lucrurile au continuat în instanță.
Care este decizia instanței
În clipul video postat acum câteva luni în mediul online, Marilu Dobrescu îl acuza pe Iustin Dobrescu de abuzuri asupra ei, oferind și detalii despre modul în care s-a produs despărțirea.
Ulterior, Iustin a deschis un proces în care îi cere vedetei despăgubiri, dar și o ordonanță președințială, o procedură rapidă prin care instanța poate dispune o măsură cu caracter provizoriu, valabilă până la soluționarea cauzei pe fond. În cadrul acestei proceduri, hotărârea se aplică imediat și rămâne în vigoare doar până la finalizarea procesului principal.
Instanța a decis ca până la soluționarea procesului aflat pe rol la fond, Marilu să nu mai publice noi materiale cu caracter defăimător la adresa reclamantului.
„Soluția pe scurt:
Admite apelul. Schimbă în parte sentința civilă apelată în sensul că: Admite în parte cererea. Obligă pârâta să restricționeze accesul public la videoclipul "Totul despre abuzatorul meu" postat în data de 30.05.2025 pe canalul de Youtube al acesteia până la soluționarea în primă instanță a dosarului nr. 21133/3/2025. Obligă pârâta să restricționeze accesul public la toate materialele foto-video-audio postate în legătură cu videoclipul "Totul despre abuzatorul meu" pe conturile de Instagram și Tiktok ale acesteia, până la soluționarea în primă instanță a dosarului nr. 21133/3/2025. Interzice pârâtei sub publice viitoare de videoclipuri sau postări cu texte defăimătoare referitoare la reclamant, până la soluționarea în primă instanță a dosarului 21133/3/2025”, este decizia instanței.

„Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru”
Instanța a obligat-o pe Marilu Dobrescu să achite și suma de 30 de lei, reprezentând taxa judiciară de timbru. Cererea ei de a-i fi decontate cheltuielile de judecată a fost respinsă. Decizia este definitivă.
„Obligă intimata-pârâtă la plata sumei de 30 lei reprezentând taxă judiciară de timbru. Respinge cererea formulată de intimata-pârâtă de obligare a apelantului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, azi 24.11.2025. AFG/DP.”



































