Mădălina Ghenea riscă să nască pe platoul de filmare! A stat toată noaptea la Bucureşti
Deşi termenul la care trebuie să o aducă pe lume pe fetiţa ei se apropie cu paşi repezi, Mădălina Ghenea nu stă cuminte. Actriţa a filmat toată noaptea de miercuri spre joi la Bucureşti şi nu se menajează deloc, fiind însărcinată în 9 luni. Actriţa a stat pe platoul de filmare pentru primul spot de promovare al TIFF, festivalul de film care va avea loc anul acesta între 2 şi 11 iunie la Cluj-Napoca.
Mădălina Ghneea şi iubitul ei Matei Stratan aşteaptă cu sufletul la gură să-şi cunoscă fetiţa. Şi deşi mai sunt doar câteva zile până la marele eveniment, actriţa nu a refuzat un contract la care se implică trup şi suflet, chiar dacă burtica ei a devenit proeminentă. Românca şi-a anunţat fanii pe contul ei de socializare că a fost distribuită în cel mai nou clip de promovare al festivalului şi că pentru asta a stat la filmare toată noaptea de miercuri spre joi. Aşa cum deja ne-a obişnuit, alături de Mădălina a fost iubitul ei, Matei, care nu a scăpat-o niciun moment din ochi, ba chiar i-a făcut fotografii.
"Pe platourile de filmare cu câteva zile înainte de termen. Este primul spot pe care îl filmez in România, un spot de promovare pentru TIFF. Mă bucur enorm sa lucrez acasă împreuna cu fetița mea. În fiecare ediţie de festival, Tudor Giurgiu și Mihai Chirilov fac niste spoturi de promovare a festivalului foarte originale şi funny, anul trecut erau Cluj real people, în chip de Terminator/M Monroe/Forrest Gump/De Niro în Taxi Driver - pe ideea că oricine poate deveni a film hero.
Au fost alţi ani în care au invitat actori foarte cunoscuţi din România să participe la filmări, iar execuţiile au devenit virale şi de mare succes. În fiecare an toată lumea aşteaptă campania de imagine a TIFF. Spotul este regizat de Anton Groves şi Damian Groves. Ne vedem la TIFF!", a scris Mădălina.
Deşi la început a avut o sarcină cu probleme şi s-a temut că o va pierde, actriţa nu a stat la pat , ci a continuat să lucreze.