Mai tare ca Anamaria Prodan! Povestea româncei de la Viena, care deține cinci echipe de fotbal

Ultima actualizare:

    Clara Popescu "mănâncă" sport pe pâinefoto: Instagram
Clara Popescu "mănâncă" sport pe pâinefoto: Instagram

Clara Popescu este singura femeie care deține cluburi sportive la Viena. Titulatura ei e impresionantă: președinte la UFC Calaromania Wien & FC Romania Wien, președinte la O.N.G. Miss Queen, preşedinte la SV Kahlenberg, dar este implicată și în Sport Club Syria. Este născută pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii. A absolvit o facultate de marketing la București și una de Inginerie Economică în Viena și a făcut din pasiunea ei pentru sport o punte între diferitele etnii care trăiesc în Capitala Austriei. Ca femeie în fotbal, Clara ne duce cu gândul la impresara Anamaria Prodan, mai ales că amândouă s-au luptat cu misoginismul.


    Clara Popescu și soțul ei, Sorin Popescufoto: Facebook
Clara Popescu și soțul ei, Sorin Popescufoto: Facebook

"Trăiesc în Viena, dar sunt mult timp şi în România, sunt un fel de navetistă. Am făcut atletism, probe combinate o vreme şi apoi garduri. Am avut o carieră scurtă, dar care m-a marcat pe viaţă. Am învăţat să fiu ambiţioasă, să doresc să câştig, dar în acelaşi timp să iau fiecare eşec că pe o nouă şansă", afirmă Clara Popescu. "Suntem în IFL Liga Internațională a Prieteniei și, împreună cu alte persoane, suntem implicați în mai mult de trei cluburi. În FC România, FC Calaromania, FC Moldova, SV Kahlenberg și Sport Club Syria.

Au avut coronavirus și ea, și soțul

"În luna octombrie, atât eu, cât și soțul meu am avut coronavirus. Am fost internați în spital și am trecut prin experiențe dureroase cu acest virus. Trăim vremuri de maximă încordare, când este greu să te gândești la sport, cultură, artă, activități făcute printre oameni când, la orice colț, pândește acest nesuferit de virus. Sorin a ieșit pe 2 noiembrie, eu pe 24 octombrie, dar încă sunt puțin slăbită, am rămas cu ceva dureri de cap din când în când. Doamne ajută că am scăpat", ne-a povestit Clara Popescu.

Clubul Calaromania este sinonimul fantezist a lui "Made în Romania"

Clara continuă povestea despre subiectul ei preferat: sportul. "Am înființat și Clubul Sportiv Kahlenberg, club care se află pe muntele cu același nume, situat la 484 metri înălțime. Acest munte are legătură cu românii care, prin acțiunile lor din 1683, au contribuit la salvarea orașului Viena, lucru marcat de o placă montată pe una dintre laturile bisericii Sf. Iosif, în 1999, de Academia Română. Împreună cu SV Kahlenberg am scos apa plata și berea fără alcool cu același nume, care va ajunge și în România", spune Clara Popescu. "Unul dintre cluburile de fotbal poartă numele Calaromania și o are ca antrenor pe Andreea Drăgan, fostă campioană naţională în Austria la 20 km marş, semi-maraton și cros. Sportivii sunt din toate colțurile lumii. "Calaromania este sinonimul fantezist a lui Made în România. Mi-am pus în gând să inventez o marcă pe care lumea să o cunoască şi să o iubească. Când aud denumirea pronunţată de români, de austrieci sau de străini, în general, ştiu că mi-am făcut bine treaba. Sportivii din echipă sunt din toate colţurile ţării, vin la antrenamente după job, unii dintre ei au şi familii… Nu este uşor, dar când se face cu pasiune, se reuşeşte", completează Clara Popescu. 

Munca lor de peste 20 de ani a prins viață și acasă, în București. "Am înființat FC România, echipă ce va fi în strânsă legătură cu FC România din Viena. Despre FC România din Viena se poate afirma cu certitudine că este cel mai vechi club cu denumire românească, a fost fondat în anul 1902 în Imperiul Austro-Ungar, la Viena, și jucau sportivi de diferite naționalități. Îmi dau seama că nu le-a fost ușor să mențină echipa în viața sportivă și socială a Vienei înainte de Primul Război Mondial și după... În jurul echipei FC România, fondată în 1902, la Viena, este o poveste de importantă", ne spune Clara Popescu. Aceasta, împreună cu soțul ei, Sorin Popescu, reușesc să strângă în jur oamenii dornici de a face mișcare. 


    Clara Popescu a făcut la echipe un mix fericit de generații și naționalitățifoto: Instagram
Clara Popescu a făcut la echipe un mix fericit de generații și naționalitățifoto: Instagram

Covid le-a dat planurile peste cap

Anul acesta, ca și anul trecut, a fost un an competițional greu. "Cluburile noastre fac parte din IFL, adică Liga Internațională a Prieteniei și activitatea sportivă și culturală a mers greu din cauza problemelor prin care trece omenirea. Am organizat competiția Freundschaftscup în Egipt, într-o locație și cu măsuri stricte de protecție, am dus și organizarea Kahlenberg Cup tot acolo, pentru că, în cadru restrâns, ne-am simțit în siguranță și gazdele au demonstrat că au fost la înălțime, atât prin frumusețea locației și a decorului cu Marea Roșie și palmieri, cât și prin amabilitate. Am fost și la București și Bușteni cu mici activități în cadru IFL și Freundschaftscup, am avut meciuri feminine între FC România, FC Moldova și SV Kahlenberg", povestește ea. Totuși nu renunță, întrucât este o fire bătăioasă. "Avem în perspectiva organizarea Freundschaftscup la Giurgiu dacă o să fim sănătoși și dacă situația pandemiei se va îmbunătății și să putem vorbi despre această problema cu care ne confruntăm la trecut", afirmă ea. Din cauza Covid-19, Clara și Sorin vor alege online, de această dată, Miss Capitala Regina Bucureștiului, în luna decembrie.  

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
banner laura cosoi png
image png
banner viorel lis png
banner tavi clonda png
Banner Gabriela Lucuțar
banner andreea Bălan png
megan fox gravida jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net