Marcel Iureș, la tribunal cu Holograf pentru 24 de secunde EXCLUSIV

Ultima actualizare:

    Membrii trupei Holograf vor avea de luptat în instanță cu Marcel Iureș, cu care au colaborat în urmă cu 12 aniFoto: Click!/Holograf
Membrii trupei Holograf vor avea de luptat în instanță cu Marcel Iureș, cu care au colaborat în urmă cu 12 aniFoto: Click!/Holograf

Membrii trupei Holograf sunt în stare de şoc. Actorul Marcel Iureş a apelat la judecători pentru a le cere bani de pe urma unei colaborări de acum 12 ani. Este vorba despre melodia ”Fără ea”, la finalul căreia Iureş recită câteva versuri, preţ de 24 de secunde.

Scandal de proporţii în showbizul românesc. Cunoscutul actor Marcel Iureş este în proces cu casa de producţie Holograf  Productions SRL. Cererea de chemare la judecată a fost înregistrată la sfârşitul lunii iulie, la Tribunalul Bucureşti, şi are ca obiect drepturi de autor şi drepturi conexe, iar până acum nu a fost stabilit un prim termen pentru proces. ”Probabil că nu s-a respectat contractul, o să vorbesc cu avocaţii mei. Am avut o singură colaborare în urmă cu foarte mult timp. La un moment dat am primit o sumă din drepturi conexe, însă nu-mi mai amintesc cât. Vă pot spune doar că în Occident există un sistem bine pus la punct, unde se emit hârtii, aici însă nu se prea întâmplă”, a declarat, luni, pentru Click!, Marcel Iureş.

Membrii formaţiei sunt stupefiaţi şi nu înţeleg de ce Marcel Iureş a apelat la judecători. ”Serios? Ne-a dat domnul Iureş în judecată?! Nu cred. Probabil ştie mai multe Edi Petroşel pentru că el se ocupă de partea aceasta juridică”, a declarat, tot luni, pentru Click!, Dan Bittman, când a aflat despre proces.

Bateristul trupei s-a arătat însă la fel de surprins când a auzit de demersul făcut de Marcel Iureş, dar ştia că actorul avea nişte nemulţumiri legate de bani. ”Aud abia acum despre acest proces. Într-adevăr, am avut o colaborare cu Marcel Iureş în urmă cu vreo 12 ani, la piesa ”Fără ea”, de pe albumul ”Pur şi Simplu”. Sunt surprins şi este o surpriză pentru mine, pentru că la data respectivă s-a semnat un contract cu care domnul  Iureş a fost de acord şi am îndeplinit toate condiţiile impuse de acesta. Atunci, s-a stabilit să-i revină un procent din numărul difuzărilor, din vânzările albumului, iar domnul Iureş a primit atât cât şi-a dorit, conform contractului semnat, respectând toate formele legale. Drepturile de autor au fost plătite, am mai avut nişte discuţii cu avocaţii dânsului, cred că prin 2006, care invocau nemulţumirea acestuia legată de suma mult prea mică, iar noi am prezentat toate deconturile şi rapoartele, apoi s-au calmat. Uniunea Compozitorilor şi UCMR au plătit conform legii. Poate domnul Marcel Iureş are alte aşteptări, având în vedere că îşi desfăşoară activitatea şi în America, însă artiştii din România o duc mai modest, încasările sunt altele”, ne-a spus Edi Petroşel.

A recitat câteva versuri

În ce a constat contribuția lui Marcel Iureș la piesa ”Fără ea”? Este vorba despre 24 de secunde, din melodia care are în total 3 minute și 29 de secunde. Actorul recită următoare versuri: ”Într-o zi m-a întrebat inima/Suflete, de ce-a plecat și n-a mai venit?/ Câte zile vor mai fi, câte zile voi trăi știu/ Știu că n-o să mai iubesc până n-o s-o găsesc/ Așa i-am spus”. Melodia ”Fără ea” face parte și din coloana sonoră a filmului ”Orient Express”, realizat de regretatul regizor Sergiu Nicolaescu. De altfel, Dan Bittman este și actor în această producție.

Dan Bittman și Daniela Nane au jucat împreună în filmul lui Sergiu Nicolaescu
Dan Bittman și Daniela Nane au jucat împreună în filmul lui Sergiu Nicolaescu

La Hollywood cu cei mai tari actori

Cel mai prolific actor român de la Hollywood, Marcel Iureș (64 de ani), a împărțit platoul de filmare cu vedete de top. A jucat cu Brad Pitt în “Interviu cu un vampir” (1994), cu Tom Cruise în “Misiune imposibilă” (1996), cu George Clooney în “Pacificatorul” (1997), cu Bruce Willis și Colin Farrel în “Războiul lui Tom Hart” (2002), cu Johnny Depp în “Pirații din Caraibe” (2007) și cu Antonio Banderas și Morgan Freeman în “Hoți de onoare” (2007).

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
banner oana roman png
image png
banner laura cosoi png
image png
FUEGO BUN jpg
Bontea, Dumitrescu si Scarlatescu Foto MasterChef Romania jpg
Banner Anamaria Prodan
Banner Annes
image
actualitate.net
image
actualitate.net