Marcel Toader şi Maria Constantin s-au umplut de bani din scandalul divorţului

Ultima actualizare:

    Anul trecut, Maria și Marcel  pozau în familia fericită  și nici nu se gândeau  că vor ajunge să  divorțeze la tribunal
Anul trecut, Maria și Marcel pozau în familia fericită și nici nu se gândeau că vor ajunge să divorțeze la tribunal

Zi importantă pentru Marcel Toader şi Maria Constantin, care azi au primul termen în procesul de divorţ, mutat în septembrie de la notar la judecătorie. Cei doi nu au nimic de disputat, nici avere, nici copii, însă afaceristul ne-a spus că îl interesează să-şi apere onoarea. Totuşi, din scandalul cu Maria, expus la televizor, fostul rugbist a strâns o mică avere: în jur de 50.000 de euro.

La finalul lunii august şi-au spus adio, după doi ani de cununie şi patru ani de relaţie. Astăzi, Marcel Toader (54 de ani) şi Maria Constantin (31 de ani) îşi pot spune “adio” şi în acte, la Judecătoria Sectorului 5. Pe site-ul instituţiei este specificat faptul că cei doi soţi au cerut să nu se prezinte la primul termen al procesului, dar se pare că Marcel, care are poziţie de reclamant în acest dosar, îşi doreşte să-şi facă apariţia, fiind obişnuit să fie în lumina reflectoarelor. 


    Chiar dacă nu e încă  un bărbat liber, Toader mai  flirtează și cu alte domnișoare
Chiar dacă nu e încă un bărbat liber, Toader mai flirtează și cu alte domnișoare

Se pare că afaceristul ar avea un contract de exclusivitate cu Antena 1, care presupune, evident, remuneraţie. ”Într-adevăr, nu este cu prezenţa părţilor şi voi vedea dacă merg mâine (n.r. azi) la judecătorie, mă sfătuiesc cu avocatul. Dacă Maria nu vine, e treaba ei, însă eu vreau să scap mai repede de balamucul ăsta şi să petrec Sărbătorile în linişte. Ea a făcut acţiunea, eu fac întâmpinarea, judecătorul decide următorul termen”, a declarat Marcel Toader pentru Click! 


    Mariei Constantin i-a dispărut  zâmbetul de pe față de când Marcel Toader i-a arătat lucrurile intime la tv
Mariei Constantin i-a dispărut zâmbetul de pe față de când Marcel Toader i-a arătat lucrurile intime la tv

Iniţial, cei doi trebuiau să se prezinte pe 13  septembrie la notar pentru a divorţa, însă afaceristul s-a răzgândit chiar în ziua respectivă. Aşa că a mutat divorţul pe masa judecătorilor, deoarece vrea să o facă pe soţia lui să plătească pentru că l-ar fi înşelat cu mai mulţi bărbaţi. Astfel, cei doi nu se vor război pe bunuri, ci pe orgolii. ”Nu avem nimic de împărţit, ci doar onoarea. Eu nu permit nimănui să-mi calce onoarea în picioare”, a punctat Toader. 

Şi, dacă în timpul căsniciei nu au existat bunuri dobândite de nici unul dintre ei, iată că după separare protagoniştii au dat un adevărat “tun” financiar. Pe de o parte, afaceristul ar fi încasat în cele peste 30 de apariţii în emisiunile ”Acces direct” şi ”Xtra Night Show”, de la Antenă, în jur de 50.000 de euro, iar Maria a cântat şi ea de 20.000 de euro în acest timp, având concerte în fiecare weekend. Tariful ei este de 1.500 de euro pe reprezentaţie, iar scandalul divorţului i-a umplut agenda de concerte. Astfel, cu portofelul plin, cei doi poate vor înfrunta mai relaxaţi momentul în care vor trebui să-şi pună semnăturile pe actele de divorţ.

Mai are divorțuri la activ


    De Anmaria Ferentez  a divorțat 2008  după 3 ani  de căsnicie
De Anmaria Ferentez a divorțat 2008 după 3 ani de căsnicie

Marcel Toader (54 de ani) a fost căsătorit de cinci ori, însă ultimele trei divorţuri i-au adus mari satisfacţii financiare afaceristului. După Anamaria Ferentz şi Gabriela Cristea, care au fost cele mai răsunătoare scandaluri din acea perioadă,  Toader iată că trece printr-un nou divorț răsunător, de această dată de cântăreața de muzică populară, Maria Constantin, după doar patru ani de iubire și doi ani de căsătorie. În urma acestui scandal cei doi au avut de câștigat bani grei de la emisiunile de divertisment de la TV, dar și de la show-uri artistice.


    Gabriela Cristea și  afaceristul au preferat  să divorțeze la notar,  în iunie 2013
Gabriela Cristea și afaceristul au preferat să divorțeze la notar, în iunie 2013

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
mircea diaconu jpg
banner mircea diaconu 1 png
image png
banner saveta bogdan jpg
iustina daiana insula iubirii jpg
image png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net