Marele regret al lui Gabriel Dorobanțu: „Degeaba înregistrăm piese că nimeni nu ne difuzează»
Zilele trecute, Gabriel Dorobanţu (69 de ani) şi-a sărbătorit ziua numelui, însă nu a fost o aniversare prea plăcută. Solistul şi-a petrecut jumătate din zi la spital şi ne-a povestit în exclusivitate despre problemele sale de sănătate, dar şi despre cariera de actor, pe care puţini dintre admiratorii săi o cunosc.
Zilele trecute, l-am felicitat pe Gabriel Dorobanţu cu ocazia zilei sale de nume, de Sfinţii Mihail şi Gavriil. Solistul va împlini 70 de ani pe 3 ianuarie şi din păcate, în ultimul timp, s-a auzit tot mai puţin despre el.
„Ziua numelui mi se pare grozavă ca sărbătoare, port nume de sfânt, Sfântul Arhanghel Gabriel, care aduce mereu veştile bune. Şi asta mi-a dat bucurie şi satisfacţie că pot să fiu o lumină pentru cei care sunt prieteni cu mine. Din păcate, de ziua mea m-ai prins pe picior greşit, la propriu.
Să ştii că am avut de câteva săptămâni probleme de sănătate destul de importante şi acum fac încă kineto şi fizioterapie la spitalul Darius din Plopeni. E pentru a doua oară când oamenii de aici mă ajută, prima oară a fost când am avut COVID.
Acum din nou cu această problemă care mă sâcâie şi care nu mi-a dat pace. Toate aceste probleme m-au împiedicat totuşi să-mi desfăşor activitatea aşa cum o făceam de obicei, noroc că n-au fost multe contracte în perioada asta şi cele care au fost le-am putut onora.
Vreau să mulţumesc personalului medical pentru că a fost plin de omenie şi m-au ajutat să-mi revin la normal şi să-mi revăd de activitatea artistică”, spune solistul atât de apreciat înainte de ‘89.
Legat de muzică, Gabriel Dorobanţu are un mare regret, general valabil pentru toţi soliştii din generaţia sa.
„Pot să înregistrez şi 100 de piese noi, dezamăgirea, nu numai a mea, e că putem face orice în momentul de faţă, nu vor să difuzeze cântecele noastre la radio pentru că li se pare că suntem ieşiţi din uz şi neinteresanţi, dacă nu demodaţi. Nu vreau să mă plâng şi m-am consolat cu gândul că trebuie să fim în continuare ce am fost şi alături de publicul nostru”, spune solistul.
Gabriel Dorobanţu ne-a povestit în exclusivitate detalii mai puţin ştiute despre cariera de actor pe care a încercat-o în paralel cu cea de cântăreţ.
„Nu am făcut facultatea de film, însă toţi actorii mari cu care am interacţionat în spectacole m-au lăudat şi au spus despre mine că am talent actoricesc. Sigur că nu trebuia să plec urechea la asta pentru că e greu să fii actor, asta presupune o mare responsabilitate, iar eu eram deja interpret şi lumea mă ştia, aveam succes şi drumul meu.
Nu puteam să mă gândesc la o carieră în actorie, însă întâmplător cei din televiziune mi-au sugerat să fac momente comice şi am jucat de câteva ori în spectacolele de divertisment făcând momente comice care mi-au ieşit foarte bine. După aceea am încercat să scriu momente comice pentru televiziune şi am jucat cu Nae Alexandru, Valentina Fătu şi mai mulţi colegi în emisiuni care au avut succes.
Am mai avut şi un moment cu Corina Chiriac, am scris un moment pentru Naţional TV de Revelion, şi am jucat în filme pentru copii. Lucrul ăsta m-a umplut de bucurie şi mi-a dat speranţa pentru că mi-am dorit întotdeauna să fiu actor de cinema. De exemplu, Mitică Lupu, autorul „Gării mici”, scria şi muzică pentru copii şi a avut ideea să facă scenarii pentru filme în care protagonişti să fie copiii, dar să am şi eu rolul principal. Am făcut lucruri bune, frumoase, pentru care am fost lăudat.
Cred că am avut o prestaţie bună. Urmărind filmele, cu un ochi critic, mi-a plăcut de mine şi mi-a dat încredere. Însă acum nu se mai fac filme pentru copii, iar pentru filmele celelalte nu m-a solicitat nimeni. Încă aştept şi vreau să fiu pe lista celor care fac filme serioase”, spune solistul.
Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!