Maria Butaciu a murit. Solista de muzică populară a fost în comă aproape două luni

Ultima actualizare:

    Maria Butaciu a murit luni, 11 iunie, în jurul orelor 22foto: arhiva Click!
Maria Butaciu a murit luni, 11 iunie, în jurul orelor 22foto: arhiva Click!

Solista de muzică populară, Maria Butaciu a murit luni seară, 11 iunie, după o perioadă lungă în care a fost în comă. Cântăreața fusese în comă mai bine de o lună și jumătate, însă în final, ea a pierdut lupta cu boala.

Cel care a confirmat nefericita veste a fost Paul Surugiu - Fuego. Acesta a scris un mesaj emoționant pe pagina lui de Facebook. "Cu tristețe am aflat acum de la Mioara Velicu, îndurerată, că a plecat buna noastră prietena, marea artista, Maria Butaciu!  Se-ntâmplă să mă copleșească amintiri, clipe frumoase petrecute împreună, turnee, emisiuni și nenumărate momente ce m-au marcat!  A fost un om bun, cald, vesel, plin de viață și înțelepciune! Ne-a bucurat pe toți cu învățăturile sale, iar mie mi-a fost model, exemplu de conduită!  Artiștii cumva nu mai sunt ai noștri, sunt ai publicului, și cred că publicul trebuie să și-o amintească veșnic, demnă, autentică, mândră, o pagină importantă a folclorului românesc!  Acum, de Centenar, la 100 de ani de la unire, Maria Butaciu și-a lăsat vălul, și-a asezat pălăria simbolică peste România mare, care o iubește ca pe-o nestemată! Rămas bun, prietenă dragă, mare doamnă a României."

Maria Butaciu a suferit un accident vascular

Solista a decedat în jurul orelor 22 , după ce a suferit un accident vascular, conform spynews.ro. Ea a fost în comă mai bine de o lună și jumătate, solista a fost internată la spitalul Floreasca. Duminică dimineaţă a făcut un stop cardio respirator, iar în urmă cu puţin timp a mai făcut un stop cardio respirator, iar medicii nu au mai putut din păcate să o stabilizeze. Maria Butaciu a murit la 78 de ani.

Cântăreața de muzică populară a devenit cunoscută în România datorită pieselor de dor și de dragoste pe care le-a lansat în industria muzicală, melodii care au ajuns imediat la inima publicului. Fiica ei a stat continuu alături de ea la spitalul Floreasca, acolo unde a fost internată. În anul 1961, în cadrul unui concurs, s-a alăturat Ansamblului Ciocârlia al Ministerului de Interne din București. A fost o interpretă a cântecelor îndeosebi din zona Bistrița-Năsăud.

Cântăreața a încântat publicul, vreme de 50 de ani, cu piesele ”Bade, pălărie nouă”,  ”Cui nu-i place dragostea” sau ”Viață, viață, drum cotit”. ”Atâta vreme cât pot să cânt, cât pot să spun ceva cu glasul, mă consider tânără. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că multe suferinţe, multe neîmpliniri le uit în acest fel. CD-ul «Un leac pentru suflet» oglindeşte sufletul meu. Aşa că, dacă mă uit în urmă, pot să spun că încă merge. Dacă mă uit înainte, mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să-mi păstrez glasul şi să fiu sănătoasă”, povestea ea, în urmă cu 8 ani, pentru Jurnalul. ro.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
denisa tanase instagram jpg
sandra n instagram jpg
banner cristina cioran png
Andeea Marin și Violeta jpg
banner medana oprea jpg
oana pellea jpg
banner marina almasan jpg
image jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net