Maria Ciobanu a zis că se retrage, dar cântă din nou

Maria Ciobanu a zis că se retrage, dar cântă din nou

Ultima actualizare:

    Maria  Ciobanu are 78 de ani
Maria Ciobanu are 78 de ani

Maria Ciobanu (78 ani) și-a luat adio de la fani, în luna martie, în cadrul mai multor concerte intitulate ”Lie, Lie Ciocârlie, rămân a voastră Mărie”, rotunjindu-și astfel veniturile cu peste 100.000 de euro.

Dar după două luni de ședere în America, timp în care și-a încărcat bateriile, iată că Maria a decis să revină pe scenă, numele ei figurând pe afișul unui concert programat pe 3 iulie, de la orele 18.30, în Parcul Național. Preț unic bilet: 35 de lei. Mai mult, reporterii Click! au aflat că Maria a mai cântat și la sfârșitul lunii mai, pentru două evenimente organizate de primăriile unor sate din Județul Constanța. Solista a mai susținut că se retrage din show-biz și în urmă cu opt ani, atrăgându-și la acea vreme criticile  fostului ei iubit, regretatul Ion Dolănescu, care a declarat că ea tot amenință că renunță la muzică, dar că nu se îndură să o facă.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Claudia patrascanu FB jpg
adi nartea colaj instagram jpg
Laura Cosoi, foto Instagram jpg
Daniel Buzdugan webp
Andreea Marin a slăbit 5 kilograme în urma Covidului pe care l-a avut luna trecută     Când se va revedea vedeta cu fiica ei, Violeta!
banner sanziana buruiana png
banner oana lis png
Cheloo The Four Cei4 jpeg
image
image