Maria Ciobanu revine pe scena din România după doi ani de pauză

Maria Ciobanu revine pe scena din România după doi ani de pauză

Ultima actualizare:

    Maria și Ionuț susțin  recitaluri împreună
Maria și Ionuț susțin recitaluri împreună

Maria Ciobanu, stabilită de peste 15 ani în America, s-a ținut doi ani departe de scena din România, apropiații ei susținând că ea s-a confruntat cu probleme cardiace.

Iată că, luna trecută, ea și-a luat inima în dinți și a revenit pe plaiurile natale, unde de altfel, pe 3 septembrie, când a împlinit 82 de ani, și-a serbat și ziua de naștere, alături de membrii familiei. Deși a declarat în repetate rânduri că nu va mai susține recitaluri, iată că nu a rezistat să nu cânte în fața fanilor de care i-a fost atat de dor, și a bifat deja două concerte în afara Bucureștiului.

Ieri, Maria s-a aflat la Ţebea, la spectacolul de folclor „Serbările Naţionale de la Ţebea 2019”, recital care a fost transmis în direct de TVR1, de la ora 14.30. Marea doamnă a muzicii populare româneşti a fost     acompaniată de Orchestra Ansamblului Profesionist „Drăgan Muntean”, precum şi de Grupul Instrumental „Crai Nou” din Alba Iulia. Fiul ei, Ionuț Dolănescu, îi este aproape, ori în culise, ori pe scenă, pentru a o ajuta. 



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
bianca dragusanu instagram jpg
meghan markle jpg
Daniel Buzdugan, cu zâmbetul pe buze, deși trece printr-o mare durere:   „Mi-aș fi dorit să mă sune mama”
banner marina almasan jpg
Anda Adam și soțul ei, provocare de 52 de săptămâni pentru o transformare totală
walter koenig imdb jpg
nunta fiica clejani jpg
Raluca Podea, o mamă puternică
image
image