Mariana Calfa a slăbit 14 kg în două luni
Legume, fructe şi multă apă. Acestea sunt ingredientele de bază care au ajutat-o pe Mariana Calfa să „topească”, în numai două luni, 14 kg. Mândră de rezultat, pictoriţa de la castel şi-a propus să facă din acest regim alimentar un stil de viaţă pe termen lung.
Nu a mers la nutriţionist, nu a aflat de pe forumuri trucuri de slăbit. Mariana Calfa şi-a conceput singură dieta în funcţie de ce a simţit ea că-i cere organismul. Ani în şir a fost vegetariană, astfel că alegerea a fost simplă – a trecut din nou pe fructe şi legume. A renunţat total la dulciuri, la produse făinoase şi la carne. Proteinele şi le ia din linte şi ciuperci, iar grăsimile sănătoase din nuci, migdale, seminţe, ulei de măsline şi peşte. În plus, bea foarte multă apă.
Motivaţia şi-a găsit-o în rugăciuni. „Acolo se spune că e păcat să mâncăm mult, să facem excese. Noi nu am venit pe lume ca să mâncăm, ci mâncăm doar ca să trăim. Lunea, miercurea şi vinerea ţin post şi-mi e foarte uşor, pentru că niciodată nu mi-au plăcut carnea şi lactatele. Eu sunt mare iubitoare de vegetale. Am inventat această dietă care să mi se potrivească mie şi care să mă facă să mă simt bine”, explică Mariana. Dieta se pare că a dat rezultate. În doar două luni, pictoriţa a slăbit 14 kg, cântărind în prezent 52 kg (la o înălţime de 1,63 metri). Ar vrea să mai dea jos două kilograme ca să ajungă la greutatea pe care o avea în urmă cu mai mulţi ani.
„Vreau să mă lansez în muzică şi nu-mi permit să apar cu nişte kilograme în plus. Dar în primul rând îmi doresc să mă simt eu bine în pielea mea”, mai spune pictoriţa, care ne detaliază ce mănâncă ea într-o zi. Dimineaţa îşi face un ceai verde cu suc de lămâie, mănâncă o portocală sau un strugure şi un pumn de migdale sau de nuci. În altă zi îşi prepară cereale integrale înmuiate în apă cu puţină miere şi o banană. La prânz alege între o ciorbă de linte, legume la cuptor şi salată verde sau peşte la grătar şi salată. Gustarea e compusă din suc proaspăt stors de fructe şi legume, în care pune mult pătrunjel, iar seara mănâncă doar o salată verde cu lămâie şi puţină sare. „Un bol mare de frunze pentru mine e suficient, îmi dă energie şi îmi umple stomacul. Când vreau ceva dulce, mănânc o banană sau puţină miere”, explică Mariana Calfa.
Legume la cuptor
Pictoriţa Calfa a fost mereu adepta reţetelor simple şi rapide, inventate de ea în funcţie de inspiraţia de moment şi de ingredientele avute în casă. Ne-a arătat şi nouă cât de uşor şi-a preparat masa de prânz. A curăţat şi a tăiat în bucăţi mai mari doi cartofi, doi morcovi, un ardei gras şi trei ciuperci, le-a stropit cu puţin ulei, le-a condimentat cu verdeţuri şi le-a dat pentru 25 de minute la cuptor.
Bea între 3 şi 5 litri de apă pe zi
Unul dintre secretele dietei Marianei este apa plată. Şi-a propus să bea cât mai multă, ajungând uneori la 5 litri pe zi. „Mulţi nu ştiu că foamea e confundată, de multe ori, cu setea. Apa ne umple stomacul şi calmează senzaţia de foame. De aceea se spune că e suficient să bem un pahar cu apă cu o jumătate de oră înainte de masă şi vom mânca mai puţin. Eu chiar am redus simţitor porţiile”, mărturiseşte ea.