Marian Nistor, secretele căsniciei de 24 ani cu soția lui

Ultima actualizare:

Marian Nistor (78 ani) a lansat cel de-al treilea volum de poezii și două albume muzicale. Cartea se numește "Între noapte și zi", iar cele două albume Savoy: "Crăiasa apelor-Best 10", "Căpitane de județ" (Cântece de petrecere).

Dorina Paraschiv și Marian Nistor. Foto: Facebook
Dorina Paraschiv și Marian Nistor. Foto: Facebook

„Noi am vrut să facem lansări dar nu s-a putut. Lansările le făceam la Magazinul Muzica din București, dar, de când cu pandemia, ar fi însemnat să facem la o capacitate de 30 la sută și nu avea rost. Noi, la evenimentele noastre aveam arhiplin. Volumul 4 de poezii e gata și el. Și deja am  scris 130 de poezii pentru volumul 5.", ne-a declarat artistul. De sărbători, artistul și soția lui, Dorina Paraschiv (60 ani) nu au plecat nicăieri.

carte poezii marian nistor jpg

Spune că nu au avut niciun concert și că au anulat o deplasare în Moldova, din cauza vremii. "Am stat acasă de sărbători, în liniște... Nu am avut niciun concert. Am vrut să mergem în Moldova, la niște oameni care au crescut cu muzica noastră. Dar, am zis că e frig și zăpadă. Noi și pe vremuri, în general, de sărbători eram acasă. Iar filmările de Crăciun și Revelion erau făcute în avans. Noi eram plecați tot anul, așa încât de sărbători erau și noi acasă, cu familia.", ne-a declarat Marian Nistor.

image

Au fost bolnavi de covid dar au trecut cu bine peste boală. "Amândoi au trecut prin boală, anul trecut." Amândoi am avut covid, anul trecut în vară. Am pierdut mulți prieteni bolnavi de covid, în ultima perioadă ", susține artistul.Pandemia a adus și un lucru bun. A avut mai mult timp pentru a scrie poezii și melodii noi. "Noi lansăm câte două albume muzicale pe an. În total avem 65 de albume. În pandemie am scris 274 de melodii noi la clapă, acasă, la țară. Noi dacă ne-am refugiat acasă la țară în pandemie, nu am fost afectați. Abia trecea un om la 5 sau 10 minut. Însă din alt punct de vedere a fost greu. Dar ne descurcăm, nu ne lasă Dumnezeu.", spune acesta. 

Marian Nistor a slăbit 30 de kilograme

Marian Nistor a reușit să slăbească în ultimele luni, în jur de 30 de kg. Acum cântărește 70-80 de kg, iar soția îi prepară dietetic, mâncărurile. "Noroc că soția m-a pus la cură de slăbire. De la 109 kg am dat jos 30 de kg. Acum am în jur de 70-80 de kg. Arătam ca un ardei umplut cu forța. Acum arăt și eu a om! Dorina gătește dietetic. Nu mai mâncăm gras, nu mai pune ceapă prăjită la gătit, ci o fierbe. Consumăm lapte de 1,5 grăsime... Îmi face sarmale în foi de viță, cârnați și brânză de capră. Dorina îmi face niște cârnați extraordinar de gustoși. Punea atâtea mirodenii...", afirmă Marian Nistor. Artistul și soția lui au împlinit 24 ani de la căsătorie pe 4 octombrie, când este și ziua lui ds naștere. 

„Noi avem minte, nu suntem zburători. E greu să-ți găsești omul potrivit. Și dacă nu îl ai, nu faci casă bună. Unii nu știu să prețuiască ce au... Noi doi parcă ne cunoaștem de când lumea. Mergem peste tot împreună. Și în pat stăm de mână, până ne ia somnul. Nu demult am urcat în tramvai pentru două stații. Ne țineam de mână... Și oamenii au reacționat imediat. Ne-au spus că s-au convins că ne iubim, că nu suntem falși, și că nu jucăm teatru la televizor. Oamenii sunt drăguți cu noi. Ne cer autografe în piață, noi fiind niște persoane populare. Suntem modești și naturali. Ne iubesc și foarte mulți tineri, care ne-au descoperit pe internet. Avem 500 de clipuri pe YouTube.", susține cântărețul nostru, liderul trupei Savoy. 

dorina si marian nistor album savoy jpg

Marian Nistor spune că Dorina este femeia pe care și-a dorit-o toată viața. El ține să îi mulțumească, dar și colaboratorilor lor muzicali. "Nu mă plictisesc să stau lângă ea. Avem aceleași tabieturi... Ne uităm la aceleași filme, la tenis... Nu pot să cred ce trăiesc. Eu sunt de modă veche. M-am gândit să scriu o carte,  dar o scriu adevărul, ori nu. Nu vreau ceva roman țat. Mai bine nu scriu. Îi mulțumesc soției mele... Mai vreau să le mulțumesc lui Venera și Paul Stângă, lui Mircea Drăgan, Jolt și Andrei Kerestely, lui Octavian Ursulescu, dar și lui Ștefan Chiriacescu", încheie Marian Nistor.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
image png
nicu jpg
banner laurentiu cazan png
image png
banner lena enache png
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net