"Mi-a fost teamă că am să mor". Disperarea lui Cristian Țânțăreanu când a aflat că are cancer
Cu toții suntem datori cu o moarte. Așa spune o vorbă veche din străbuni, dar niciodată nu suntem pregătiți să o întâmpinăm. "Mi-a fost teamă că am să mor", își amintește Cristian Țânțăreanu de momentul când a aflat că are cancer.
Cristian Țânțăreanu are 76 de ani și a dus o viață cu de toate. Distracție la maximum, mese întinse, copii mulți pe lângă el și o soție îngăduitoare, despre care afaceristul spune că l-a salvat de la moarte.
”Dacă nu era ea, muream”, a povestit Țânțăreanu, amintindu-și de anul 2009 când aflat că suferă de cancer de colon.
”La mine a fost așa: Deci eu ieșeam cu sânge, la un moment dat. Rar, dar se întâmpla. Soția mea mi-a spus să merg la doctor, dar nu am vrut până când nu m-a anunțat ea, într-o dimineață, că trebuie să merg că mă așteaptă doctorul. N-am vrut să merg, dar a insistat. M-am dus, mi-a facut colonoscopie și încă niște analize. Trebuia să aflu rezultatul. A doua zi s-a dus fi-miu să le ia. Trebuia să vină cu rezultatul la ora 9.00. N-am fost preocupat de treaba asta și mi-am adus aminte abia seara. <<Dom’le, dar trebuia să vină de dimineață cu rezultatul!>> M-am și gândit – dacă n-a spus nimeni nimic, înseamnă că e cancer. Și a fost în felul următor: <<Măi, a venit Dragoș?>>, <<Da>>, <<E cancer?>>, <<E cancer!>> Și asta a fost toată treaba. Și m-am pregătit de ultimul drum. Credeam că mă curăț. Am împărțit la fiecare: copii, nepoți ca să nu se certe și am așteptat. Am scăpat!”, povestește milionarul, care s-a operat și tratat în străinătate.
Cristian Țânțăreanu: ”După 40 de ani nu m-am certat niciodată cu soția”
După cancer, a aflat că are probleme cu inima, tot la îndemnul soției, care l-a trimis la medic. Se jură cu mâna pe inimă că nu a înșelat-o niciodată și că singurele escapade au fost cu permisiunea ei la masaje făcute prin vacanțe de chinezoiace și tailandeze.
”După 40 de ani nu ne-am certat niciodată: eu am 76 de ani, ea 70. Dacă nu era ea, demult eram mort. Am acasă o viață foarte frumoasă. Mă simt bine, am activitate. Unii se laudă cu cărți, eu cu grătare. Am patru în curte”, spune zâmbind, în timp ce se află pe șantier.
Construiește în cartierul Paradisul Verde, din Corbeanca, un complex, pentru ca locuitorii să aibă acolo de toate.
În glumă, își amintește că are o pensie de 2.000 de lei, după ce a fost șef de șantier, și e convins că nici o tinerică nu și-ar dori să-și împartă viața cu el, un pensionar a cărui avere, de aproximativ 50 de milioane de dolari, e trecută pe numele moștenitorilor.
Citește și:
https://www.click.ro/vedete/romanesti/fiul-milionarului-tantareanu-s-facut-baiat-de-casa
https://www.click.ro/comunitate/romanesti/au-pus-la-pamant-cancerul